Actualitate
Calendar ortodox: Buna Vestire (Dezlegare la peşte)
Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Buna Vestire a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria. Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la o fecioară din Nazaret, dreaptă fiind ea şi vrednică de a primi în pântecele ei pe Cel necuprins. Şi venind îngerul în cetatea Nazaret i-a zis ei: Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naște Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 28-33). Întruparea Fiului lui Dumnezeu, noul Adam, are loc după obţinerea consimţământului cu totul liber al Sfintei Fecioare, care a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău. (Luca 1, 38). Zicând aceste cuvinte, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit prin venirea Duhului Sfânt în pântecele ei. Aşa a început taina mântuirii neamului omenesc: Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, ca pe om să-l mântuiască din robia morţii, a patimilor şi a păcatului, din nespusa dragoste pentru făptura Sa. Aşadar, astăzi Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Cel necuprins Se face cuprins, îndumnezeind prin a Sa înomenire făptura cea zidită de mâinile Sale.
Dumnezeului nostru slavă!
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




