Actualitate
Bărbatul din Darabani care a omorât o femeie și a rănit-o grav pe alta, arestat preventiv pentru 30 de zile
Ciobanu Radu, în vârstă de 50 de ani, din orașul Darabani, a fost arestat preventiv vineri seară, 6 decembrie, în urma unui mandat emis de magistrații Tribunalului Botoșani.
Acesta este acuzat de omor, tentativă de omor calificat și violare de domiciliu.
Incidentul a fost sesizat joi, când polițiștii din Darabani au primit o alertă privind agresarea unei femei de 92 de ani din localitate. Victima, care a suferit leziuni la nivelul capului, s-a prezentat la o unitate medicală pentru îngrijiri.
În urma investigațiilor inițiate pentru infracțiunea de tentativă de omor, anchetatorii au descins la domiciliul principalului suspect, din orașul Darabani, unde au descoperit trupul unei femei decedate, confirmându-se suspiciunile privind implicarea acestuia în faptele grave. În scurt timp, bărbatul a devenit suspect de omor și a fost arestat.
Magistrații Tribunalului Botoșani au admis propunerea formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, și au dispus arestarea preventivă a inculpatului Ciobanu Radu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor calificat și omor.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani formulată în dosarul nr. 296/142/P/2024. În baza art. 202 alin. 1 i 3 Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, art. 224 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Ciobanu Radu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 32 alineatul 1 raportat la articolul 188 alineatul 1 și 2, 189 alineatul 1 litera e, alineatul 2 din Codul Penal, persoană vătămată CV și omor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 188 alineatul 1 din Codul Penal, victimă CA toate cu aplicarea articolului 38 alineatul 1 din Codul Penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06.12.2024, până la data de 04.01.2025, inclusiv.
În baza art. 230 alin. 1 Cod procedură penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu – avocat Codru Olivian, în sumă de 360 lei se va achita Baroului Botoșani din fondul Ministerului Justiției. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpat și pentru procuror. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 06.12.2024, ora 18.33.”
Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro




