Actualitate
Autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, oprit de polițiști pentru control: ce au constatat aceștia…
La data de 16 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Spiru Haret, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din aceeași localitate.
În interiorul autoturismului, în calitate de pasageri se aflau două persoane, de 21 și 38 de ani, ambii din aceeași localitate.
Întrucât aceștia aveau un comportament suspect, a fost efectuat controlul autoturismului, iar în interior, sub preșul din fața banchetei din spate, au fost identificate două plicuri din material plastic ce conțineau o substanță albă, sub formă de pulbere, susceptibilă a fi droguri.
În cauză cercetările vor fi continuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate.
Sursa foto: Aktual 24
Actualitate
Casă la un pas de a fi distrusă de incendiul provocat de jarul căzut din sobă
Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă din orașul Ștefănești. Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Pompierii au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul unei camere și au acționat rapid pentru ca flăcările să nu se extindă la întregul imobil.
Pentru a preveni astfel de incendii, pompierii reamintesc faptul că trebuie respectate anumite măsuri:
- amplasaţi, în faţa sobelor o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei sau a plitei deschisă;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- nu puneți materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
- nu așezați patul lângă sobă;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor și trebuie stins înainte de a părăsi locuinţa;
- nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
- depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.
În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 112!
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate, dau asigurări reprezentanții ISU Botoșani.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Sursa foto: Realitatea.NET
Actualitate
Romsilva scoate la vânzare peste 18.000 de brazi de Crăciun
Romsilva scoate la vânzare 18.547 de pomi de Crăciun, potrivit regiei. Dintre aceştia, 13.902 sunt din specia brad, iar alţi 4.645 sunt molizi sau alte specii.
Preţurile la achiziţia directă, de la ocoalele silvice, depozite sau locurile de recoltare pornesc de la 15 lei pentru un molid de până în 1,3 m şi ajung la 35 de lei pentru un brad între 2 şi 3 m înălțime.
„Majoritatea pomilor de Crăciun provin din culturi specializate, din pepinierele silvice ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, un număr mai mic fiind recoltaţi din suprafeţele de fond forestier regenerate natural, care au o densitate foarte mare. Direcţiile şi ocoalele silvice din cadrul Romsilva vor onora, cu prioritate, cererile populaţiei, prin vânzarea directă. Valorificarea către operatori economici se va face numai în limita excedentului”, se arată în comunicatul Romsilva.
Potrivit reprezentanților Romsilva, regia administrează circa 3,13 milioane hectare de păduri, proprietatea publică a statului, reprezentând aproximativ 48% din pădurile ţării, şi asigură, totodată, servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.
Instituţia administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, cu o suprafaţă cumulată de peste 850.000 de hectare, precum şi 12 herghelii de stat.
Sursa foto: ZCH.ro
Actualitate
Bărbatul din Darabani care a omorât o femeie și a rănit-o grav pe alta, arestat preventiv pentru 30 de zile
Ciobanu Radu, în vârstă de 50 de ani, din orașul Darabani, a fost arestat preventiv vineri seară, 6 decembrie, în urma unui mandat emis de magistrații Tribunalului Botoșani.
Acesta este acuzat de omor, tentativă de omor calificat și violare de domiciliu.
Incidentul a fost sesizat joi, când polițiștii din Darabani au primit o alertă privind agresarea unei femei de 92 de ani din localitate. Victima, care a suferit leziuni la nivelul capului, s-a prezentat la o unitate medicală pentru îngrijiri.
În urma investigațiilor inițiate pentru infracțiunea de tentativă de omor, anchetatorii au descins la domiciliul principalului suspect, din orașul Darabani, unde au descoperit trupul unei femei decedate, confirmându-se suspiciunile privind implicarea acestuia în faptele grave. În scurt timp, bărbatul a devenit suspect de omor și a fost arestat.
Magistrații Tribunalului Botoșani au admis propunerea formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, și au dispus arestarea preventivă a inculpatului Ciobanu Radu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor calificat și omor.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani formulată în dosarul nr. 296/142/P/2024. În baza art. 202 alin. 1 i 3 Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, art. 224 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Ciobanu Radu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 32 alineatul 1 raportat la articolul 188 alineatul 1 și 2, 189 alineatul 1 litera e, alineatul 2 din Codul Penal, persoană vătămată CV și omor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 188 alineatul 1 din Codul Penal, victimă CA toate cu aplicarea articolului 38 alineatul 1 din Codul Penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06.12.2024, până la data de 04.01.2025, inclusiv.
În baza art. 230 alin. 1 Cod procedură penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu – avocat Codru Olivian, în sumă de 360 lei se va achita Baroului Botoșani din fondul Ministerului Justiției. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpat și pentru procuror. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 06.12.2024, ora 18.33.”
-
Evenimentcu o zi in urma
Spiritul Crăciunului, celebrat prin două spectacole de excepție susținute de Filarmonica „George Enescu” (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
Tineri reținuți de polițiști pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice (foto)
-
Actualitatecu o zi in urma
De ce nu este sănătos să mâncăm la ore târzii
-
Momentul de culturăcu o zi in urma
Primul atentat cu bombă din istoria României, în clădirea Senatului
-
Actualitatecu o zi in urma
Polițiștii de siguranță școlară continuă Campania „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”
-
Stiri nationalecu o zi in urma
Polonia va prelua, la 1 ianuarie 2025, președinția Consiliului Uniunii Europene
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Horaţiu Potra, liderul unei grupări de mercenari, a fost reţinut pentru 24 de ore
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Autoturism cu avarii depistat în trafic. Ce au descoperit polițiștii