Actualitate
Autoritățile din Viișoara, instruite de pompieri, în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău”
Data de 10 a fiecărei luni a fost declarată ziua campaniei.
În ultimele zile, în județul Botoșani s-au înregistrat cinci incendii generate de jocul copiilor cu focul. Având în vedere faptul că, în anul 2023, doar șapte incendii au avut această cauză, situația este îngrijorătoare, avertizează reprezentanții pompierilor.
La nivel național, dar și în Botoșani, au fost cazuri în care copiii și-au pierdut viața în infernul provocat chiar de ei. Din fericire, în ultimii ani, în județul nostru am fost feriți de astfel de tragedii, însă trebuie să fim, în continuare, precauți.
Recomandările și măsurile pe care trebuie să le adopte adulții astfel încât copiii să fie în siguranță, acasă, le-au fost prezentate, astăzi, autorităților locale din comuna Viișoara.
Asemeni altor persoane cu funcții de decizie, acestea s-au alăturat campaniei derulate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, „Un cămin sigur pentru copilul tău”.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.
Informare preventivă
Focul îi fascinează pe copii. Brichete, lumânări, chibrituri sunt lucruri pe care ei le văd ca pe un mijloc de a experimenta. O joacă nevinovată, se poate transforma într-un incendiu de proporții.
Vorbiți cu cei mici despre pericolul focului și explicați-le ce se poate întâmpla dacă se joacă cu brichete sau chibrituri, în casă sau în gospodărie. Ei trebuie să cunoască riscurile la care se expun și să înțeleagă de ce le este interzis să folosească astfel de obiecte.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, reamintim celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.
Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:
▪ înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
▪ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
▪ nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;
▪ nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.
De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:
▪ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
▪ dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
▪ să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
▪ dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
▪ atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.
Supravegheați copiii în permanenţă!



Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro




