Actualitate
Amenzi de peste 155.000 de lei, aplicate de inspectorii ITM Botoșani pentru neregulile din domeniul relațiilor de muncă
În ceea ce privește domeniul relațiilor de muncă, în cursul lunii aprilie, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani au efectuat 50 controale, fiind dispuse, totodată, 74 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii ITM Botoșani au aplicat 8 sancţiuni contravenționale, reprezentând amenzi în valoare de 110.500 lei
Deficiențele constatate de inspectorii ITM Botoșani au vizat, în principal, următoarele:
- neplata salariilor;
- neplata orelor de muncă suplimentare;
- nepăstrarea la locul de muncă a unei copii după contractul individual de muncă;
- lipsa evidenței timpului de muncă;
- neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive;
- neeliberarea de către angajatori a documentelor aferente încetării activității de către salariat (decizie de încetare, adeverință privind activitatea prestată, extras Revisal).
De asemenea, Compartimentul Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă a eliberat, în luna aprilie, un număr de 203 certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 40 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 3 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.
În domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii ITM Botoșani au efectuat controale la un număr de 40 agenţi economici din județ, dintre aceștia fiind sancționați 20 pentru neregulile depistate. De asemenea, au fost constatate 38 neconformităţi şi au fost dispuse 46 de măsuri, fiind aplicate 6 amenzi în valoare de 45.000 lei și 31 avertismente.
Au fost înregistrate 6 persoane accidentate în accidente de muncă, 5 cu incapacitate temporară de muncă și una accidentată mortal
Deficienţele înregistrate frecvent în cadrul acţiunilor de control evidențiază următoarele:
- nepurtarea echipamentului individual de protecție;
- necomunicarea evenimentelor produse;
- semnalizare de securitate și sănătate în muncă incompletă;
- nesupravegherea stării de sănătate a lucrătorilor pentru stabilirea aptitudinii în muncă.
Valoarea amenzilor aplicate de către ITM Botoşani, în luna aprilie, în domeniile de competență, este de 155.500 lei.
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




