Actualitate
Alexandru Dumitriu, candidatul PNL pentru Primăria Dorohoi: administrația Alexandrescu, îmbătrânită, blocată în timp, eșuată
Un “restaurant” privat lăsat dărăpănat în mijlocul orașului, fără ca proprietarul să fie amendat de către autorități, reflectă imaginea administrației Dorin Alexandrescu, de 16 ani primar în Dorohoi – îmbătrânită, blocată în timp, eșuată.
Primăria are mijloacele de a extirpa asemenea pete negre de pe imaginea Dorohoiului și ar trebui urmat exemplul unor orașe precum Cluj-Napoca și Oradea, în care asemenea ruine nu-și au locul, dar este nevoie de energie, ambiție și dorință, atribute pe care actualul primar nu le mai are de mult timp.
Și nu este singurul exemplu – în urmă cu peste 30 de ani autoritățile au început, în mijlocul orașului, lucrările la ceea ce ar fi trebuit să devină Casa de Cultură, dar primarul Dorin Alexandrescu a lăsat proiectul în aer, iar locația a ajuns în final în proprietatea unui operator economic, practic o ruină în inima orașului.
Dorohoiul are nevoie de tinerețe, de energie, de un primar implicat care să pună interesul orașului și al locuitorilor mai presus de orice.
Are nevoie de VIITOR, nu de trecut. Iar viitorul … începe pe 9 iunie!
“Imaginea administrației Alexandrescu – îmbătrânită, blocată în timp, în amintirea vremurilor demult apuse.
Dragi dorohoieni, avem nevoie să urmăm exemplul unor orașe care au reușit – Cluj, Oradea, în care asemenea ruine nu-și au locul.
Primăria are mijloacele de a extirpa asemenea pete negre de pe imaginea Dorohoiului.
Avem nevoie de energie, ambiție și dorință, atribute pe care actualul primar de mult nu le mai are.
Haideți cu mine să vedem cum arată – este normal să avem așa în inima Dorohoiului?
În urmă cu ceva vreme aici, în inima Dorohoiului, a început realizarea Casei de Cultură. După un timp, primarul Dorin Alexandrescu a renunțat la îndeplinirea acestui vis al dorohoienilor, probabil din lipsă de energie, din lipsă de interes, și chiar a înstrăinat această locație unui operator economic. Noi în Dorohoi avem nevoie de tinerețe, de energie, nu de scheme imobiliare și interese personale.
Dacă primarul nu e pe teren, cum să vadă așa minune de lucrare, la nici 10 metri de primărie?
Dragi dorohoieni, pe 9 iunie vă rog să mă alegeți – alegeți energia, alegeți tinerețea, alegeți viitorul, nu mai alegeți trecutul”
Clip video: https://fb.watch/sfXmGSzRc7/
(Material realizat la comanda Partidul Național Liberal – filiala Botoșani. Cod mandatar financiar 21240015)
Actualitate
Antioxidanţii naturali, importanţi pentru sănătate
Între compușii din alimente de care organismul uman are nevoie pentru a funcționa optim și a se menține într-o stare bună de sănătate se numără și antioxidanții. Acest termen desemnează un număr impresionant de substanțe, de ordinul miilor, care neutralizează moleculele instabile, numite radicali liberi sau specii chimice reactive, care vatămă ADN-ul, membranele celulare și alte structuri ale celulelor. Alimentația poate fi un aliat foarte bun în ce privește menținerea echilibrului între reacțiile care eliberează radicali liberi și cele care îi neutralizează.
Efectele vătămătoare ale radicalilor liberi se produc când aceștia „fură” electroni de la alte molecule – ADN, lipide, proteine – pentru a-și completa necesarul propriu. Substanțele pe care noi le numim antioxidanți cedează de bună voie electroni radicalilor liberi, protejând astfel structurile celulare.
Organismul uman produce radicali liberi în urma expunerii la factori de mediu nocivi, precum fumul de țigară, radiațiile UV și diferiți poluanți. În același timp, radicalii liberi sunt produși de reacții normale ce rezultă în urma diferitelor procese celulare, fiind neutralizați de mecanismele antioxidante cu care este înzestrat organismul, precum cele la care participă glutationul și acidul alfa-lipoic. Uneori, corpul produce intenționat aceste molecule vătămătoare ca arme împotriva virusurilor și bacteriilor. De asemenea, când suntem activi fizic și facem mișcare de intensitate medie, se produce o cantitate potrivită de radicali liberi care determină fibrele musculare să răspundă la semnalele insulinei și să preia glucoza din sânge.
Vitamina C şi licopenul
Alimentația poate fi un aliat foarte bun în menținerea echilibrului între reacțiile care eliberează radicali liberi și cele care îi neutralizează. Doi antioxidanți foarte cunoscuți sunt vitamina C și vitamina E. Acestora li se adaugă mii de compuși de origine vegetală, numiți fitonutrienți, cu proprietăți antioxidante sau, la fel de important, capabili să regenereze antioxidanții care și-au cedat deja electronii. De exemplu, citricele conțin o substanță numită hesperidină pe care corpul nostru o convertește într-o formă numită hesperitină, capabilă să regenereze vitamina C, după ce aceasta și-a cedat electronii unor radicali liberi.
Licopenul din roșii, guave și pepene roșu și luteina din spanac, kale și mazăre verde sunt compuși din categoria carotenoidelor, având, de asemenea, activitate antioxidantă. La aceștia se adaugă flavanolii din ceaiul verde și cacao, antocianii din soc și afine, quercetina din mere și ceapă, catechinele din ceaiul verde și mure și altele.
Mirodeniile și ierburile aromatice sunt, prin excelență, cele mai bogate surse de antioxidanți. Dată fiind cantitatea redusă în care acestea sunt consumate, nu putem conta exclusiv pe ele. Contribuția lor însă este una valoroasă. Astfel, cu cât aromatizăm mai intens mâncărurile și deserturile, cu atât ne putem bucura de beneficiile acestora. Totodată, adăugarea lor în diferite rețete ne poate ajuta să reducem semnificativ consumul de sare. Între cele mai bogate în antioxidanți se numără cuișoarele, scorțișoara, ienibaharul, turmericul, oregano, rozmarinul, menta.
Cafeaua şi procesul de autofagie
Cafeaua este o sursă importantă de antioxidanți, consumul acesteia fiind asociat cu numeroase beneficii, inclusiv cu longevitatea. Principalul compus antioxidant din cafea este acidul chlorogenic. Acesta, împreună cu ceilalți polifenoli din cafea, stimulează procesul de autofagie la nivelul ficatului, mușchilor și inimii. Prin acest proces, celulele diferitelor organe își „reciclează” și își înnoiesc conținutul – atât citoplasma, cât și organitele. Totodată, autofagia joacă un rol important și în hormeză, procesul prin care celulele se adaptează la nivele reduse de stres, antrenând astfel o rezistență mai mare la un stres mai intens.
Câteva studii descriu autofagia și ca un posibil mecanism de inhibare a creșterii tumorale. Întrucât acidul chlorogenic este sensibil la temperaturi crescute, pentru a beneficia de acțiunea lui este bine să optăm pentru cafeaua obținută din boabe mediu prăjite. Un alt aspect important este modul în care ne place să bem cafeaua. În combinație cu laptele de vacă, biodisponibilitatea acidului chlorogenic scade cu până la 40%. Acest lucru nu se întâmplă în cazul băuturilor vegetale, precum laptele de soia, mazăre sau ovăz. De asemenea, cafeaua preparată la filtru are un conținut mai mare de antioxidanți decât cea preparată la espressor. Utilizarea unui filtru de hârtie crește și mai mult beneficiile consumului de cafea, deoarece hârtia reține aproximativ 95% din cafestolul și kahweolul responsabili de creșterea nivelului de colesterol.
Ciocolata neagră, aport de nutrienţi valoroşi
Ciocolata neagră cu un conținut crescut de cacao, de minimum 70%, consumată cu moderație, ne aduce în organism antioxidanți și minerale cardioprotectoare, dar și alți nutrienți valoroși. În 25 g de ciocolată neagră cu 70-85% cacao se găsesc aproape 3 g de fibre solubile, jumătate din necesarul zilnic de cupru și un sfert din necesarul de mangan. Odată cu acestea, ciocolata neagră furnizează magneziu, potasiu, zinc și seleniu, dar și acizi grași precum acidul oleic, același acid gras pe care îl găsim și în uleiul de măsline.
Cuprul și manganul sunt componente esențiale ale superoxid-dismutazei, o enzimă antioxidantă importantă din organism, care neutralizează radicalii liberi, protejând celulele. Totodată, cuprul este cofactor pentru enzimele implicate în sinteza colagenului și a elastinei, proteine importante din structura țesuturilor conjunctive de la nivelul pielii și oaselor. Un alt rol al cuprului este acela de a participa la procesele de diferențiere și maturizare a neutrofilelor, o categorie importantă de celule albe, implicate în imunitate.
Manganul este un microelement implicat în procesele normale de coagulare a sângelui și de regenerare tisulară. O meta-analiză publicată în 2021 arată că ciocolata neagră și cacaua pot reduce concentrațiile sangvine de LDL-colesterol și glucoză. Mai mult, teobromina și stilbenele din ciocolata neagră pot ajuta la creșterea nivelului de colesterol „bun”, adică a HDL-colesterolului. În plus, consumul pe timp de vară poate conferi și fotoprotecție, flavanolii din ciocolata neagră protejând pielea de efectele nocive ale radiațiilor UV.
Beneficiile fructelor
Vara ne oferă și o varietate mare de fructe bogate în antioxidanți, vitamine și minerale. Afinele, murele, zmeura, agrișele, cătina, piersicile, prunele sunt între sursele cele mai bune, cu un conținut foarte divers de astfel de compuși. Antioxidanții din piersici au, printre multiplele beneficii asupra sănătății, și efecte asupra pielii, îmbunătățind textura acesteia ca urmare a creșterii nivelului de hidratare. În plus, extractele din piersici aplicate direct pe piele pot preveni leziunile provocate de radiațiile UV.
Cât privește prunele, o meta-analiză care a revizuit 54 de studii, publicată în 2021, evidențiază legătura dintre consumul acestor fructe și un risc mai mic de cancer de colon, de sân și de ficat. Datorită conținutului de fibre, prunele au efecte benefice și asupra glicemiei, unele studii asociindu-le cu un risc mai mic de diabet zaharat de tip II.
Un articol de Elena Blănaru/ziarullumina.ro
Sursa foto: ziarullumina.ro
Actualitate
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Actualitate
Șoferi rămași fără permis și sancționați contravențional cu amendă pentru nerespectarea vitezei legale (foto)
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.
Activitățile s-au desfășurat pe sectoare de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, respectiv, drumul european D.E.58 (D.N. 28B) și drumul județean D.J. 282B – pe raza localităților Copălău, Flămânzi și Câmpeni.
În cadrul acțiunii, 17 conducători auto au fost depistați în timp ce se deplasau cu viteză peste limita legală, cea mai mare dintre acestea fiind de 126/km pe oră, în comuna Copălău.
La volanul autoturismului se afla un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care a fost sancționat contravențional cu amendă de peste 3.000 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

-
Evenimentcu 2 zile in urmaO nouă ediție a Festivalului Național de Muzică „Seri Eminesciene” la Memorialul Ipotești
-
Actualitatecu 2 zile in urmaCredința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
-
Actualitatecu 2 zile in urmaAntioxidanţii naturali, importanţi pentru sănătate




