Botoșani
Ajutor de la stat, în valoare de 500 lei, pentru elevii ce provin din familii defavorizate
Elevii şi preşcolarii care provin din familii defavorizate primesc de săptămâna viitoare un ajutor de la stat de 500 lei, pe un card special. Banii pot fi folosiţi doar pentru achiziţionarea de rechizite şi îmbrăcăminte.
- Programul social ar urma să se desfăşoare până în 2027.
Potrivit reprezentanților Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a luni, 18 noiembrie, va începe încărcarea cardurilor din programul de sprijin educaţional dedicat preşcolarilor şi elevilor care provin din familiile cu venituri mici.
- Banii se acordă anual, într-o singură tranşă.
Ajutorul de stat în valoare de 500 lei este primit de părinţi sau de reprezentanţii legali ai copiilor, pe baza unei cereri depuse anul acesta, cel mai târziu la începutul lunii octombrie, la unităţile de învăţământ şi din care să reiasă componenţa familiei.
Pot beneficia de acest ajutor preşcolarii înscrişi în învăţământul de stat cu părinţi care au dreptul la alocaţie pentru întreţinerea gospodăriei.
De asemenea, banii pot fi accesaţi de familiile care au copiii înscrişi la şcoală ori liceu şi care primesc un venit lunar pe membru de familie de cel mult 50% din salariul minim brut pe ţară.
Banii de pe aceste carduri nu pot fi extraşi şi trebuie cheltuiţi în timpul anului şcolar în care au fost acordaţi doar pentru cumpărarea de rechizite şi îmbrăcăminte necesară la şcoală şi grădiniţă.
Utilizatorii cardurilor sociale nu pot solicita rest în numerar de la comercianţii care vând aceste articole școlare, potrivit romania-actualitati.ro
Sursa foto: Asistenta Contact
Actualitate
Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova
A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.
Sursa: ro.wikipedia.org
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




