Actualitate
Activitățile desfășurate de structurile MAI la final de an 2024 și începutul anului 2025
În această perioadă, la nivelul județului Botoșani nu au fost înregistrate evenimente deosebite în ceea ce privește ordinea și siguranța publică, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.
Acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică
Polițiștii botoșăneni, care au acționat în teren, și-au concentrat eforturile pe acțiunile de prevenire a faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică
Astfel, în perioada 25 – 29 decembrie, forțele de ordine au intervenit la aproximativ 200 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 436 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 230.000 de lei.
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 52 de permise de conducere, cele mai multe pentru viteză excesivă și conducere sub influența alcoolului.
Pompierii vor fi la datorie și în minivacanța de Revelion
Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente grave si acordarea primului ajutor medical.
De Revelion trebuie acordată o atenție deosebită materialelor pirotehnice folosite, pentru a preveni accidentele. Aceste obiecte pot fi periculoase, iar dacă sunt folosite într-un mod greșit, există riscul ca utilizatorii să fie răniți.
Nu trebuie aruncate artificii sau alte obiecte asemănătoare de la balcon. Există pericolul să ajungă în balcoanele sau curțile vecinilor și pot produce incendii. De asemenea, pot răni trecătorii sau avaria autoturismele parcate în apropiere.
În această perioadă, copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia și nici cu petarde sau alte obiecte asemănătoare.
Jandarmii vor asigura măsuri de ordine la manifestările cultural-artistice tradiționale de datini și obiceiuri de iarnă
În ultima zi a acestui an, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, împreună cu partenerii instituționali, va asigura măsuri de ordine la manifestările cultural-artistice tradiționale de datini și obiceiuri de iarnă în 15 localități, unde va acționa pentru siguranța participanților și evitarea unor situații nedorite care ar putea tulbura buna desfășurare a acestor evenimente.
Jandarmii vor fi permanent în spațiul public, pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică, vor interveni la solicitările directe ale cetățenilor, precum și la cele făcute prin apel la numărul unic de urgență 112 și vor verifica respectarea legislației referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
Polițiștii de frontieră vor asigura un control eficient şi operativ în toate punctele de trecere a frontierei
Ne aflăm în perioada sărbătorilor de iarnă, sens în care la nivelul Poliției de Frontieră au fost luate măsuri de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele de trecere a frontierei deschise traficului internaţional.
- Zilnic, la nivelul întregului județ, peste 280 de poliţişti de frontieră desfăşoară activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.
Pentru a preveni aglomerația, polițiștii de frontieră recomandă cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de trecere a frontierei de pe raza județului Botoșani.
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




