Stiri nationale
De joi, 8 august, s-a reluat circulaţia rutieră pe Valea Oltului şi pe timpul zilei
Termenul de finalizare a defrișărilor, necesare pentru lucrările la viitoare autostradă, a fost devansat, circulația rutieră pe Valea Oltului fiind reluată de joi, 8 august, și pe timpul zilei, odată cu ridicarea restricțiilor.
Premierul Marcel Ciolacu promite că va fi dat în circulație peste puțin timp și un prim segment al viitoarei autostrăzi A7, Autostrada Moldovei, după ce a verificat șantierul din zona Vadu Pașii, în județul Buzău.
Stadiul lucrărilor între Buzău și Focșani este foarte avansat, finalizat în medie în procent de peste 80% – a explicat și ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Lotul 1 și lotul 2, adică de la Buzău la Râmnicu Sărat, mai puțin podul, și lotul 4, cel din jurul Focșaniului, vor fi date în circulație undeva la jumătatea lunii octombrie. Diferența, adică podul și lotul 3, undeva pe finalul lunii noiembrie. Deci se va circula pe cei 82 de km în această toamnă, între Buzău și Focșani”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Observator News
Economie
La sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău
Autostrada Moldovei prinde contur. Peste doar trei luni, la sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat că lucrările pe lotul Răcăciuni – Bacău au ajuns deja la un stadiu fizic de aproape 75%, potrivit romania-actualitati.ro
Constructorul român a mobilizat pe şantier un număr record de 1.500 de muncitori şi 600 de utilaje, lucrând în ritm alert pentru a recupera întârzierile provocate de ploile torenţiale de la mijlocul acestei luni.
La finalul verii, noul tronson de peste 60 de kilometri dintre Adjud şi Bacău va fi conectat la reţeaua deja existentă. În total, Moldova va avea o legătură rapidă de peste 310 kilometri de autostradă continuă până la Bucureşti.
Cea mai complexă lucrare de pe acest traseu este viaductul de la kilometrul 83, o structură impresionantă de peste un kilometru lungime, unde constructorii montează deja tablierul metalic.
Proiectul, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Reziliență.
Sursa foto: Economica.net
Stiri nationale
Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică
Comisia Europeană a semnat joi acordul SAFE cu România după ce autorităţile de la Bucureşti, prin Ministerul de Finanţe, au semnat documentul săptămâna trecută.
„Este pasul care confirmă accesul României la o finanţare europeană de 16 miliarde şi aproape 700 de milioane de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin acest instrument, după Polonia”, a precizat ministrul Alexandru Nazare într-o postare pe internet.
Acesta a subliniat faptul că programul SAFE înseamnă investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică, dar şi o oportunitate economică majoră, industrie de apărare, tehnologie, locuri de muncă în sectoare strategice şi proiecte de infrastructură care pot schimba conectivitatea unor regiuni întregi.
Următoarele etape sunt intrarea în vigoare a acordului, o prefinanţare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, prima cerere de plată, posibilă în octombrie 2026, şi derularea proiectelor, care vor avea o evidenţă distinctă şi predictibilă a finanţării până în 2031, mai arată ministrul interimar al finanţelor, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Euronews
Stiri nationale
Atenție! O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro
O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro, a fost semnalată de către specialiştii Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică.
„Potenţialele victime primesc un SMS care pretinde că provine de la platforma Ghiseul.ro sau de la o autoritate oficială şi care informează despre o presupusă amendă restantă. Mesajul include un link către o pagină frauduloasă care imită aspectul unei platforme reale”, atenționează experţii, pe pagina oficială a DNSC.
Sursa foto: Fb /DNSC.RO/ziarullumina.ro
-
Actualitatecu 2 zile in urmaPeste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani
-
Actualitatecu o zi in urmaSesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
-
Actualitatecu 2 zile in urmaZiua în care ocrotitoarea Moldovei a ajuns la Iași. Acum 385 de ani, moaștele Sfintei Parascheva era aduse în capitala vechii provincii
-
Actualitatecu o zi in urmaMănăstirea Vorona: viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin




