ȘTIRI DIN:
Data: 28/07/2026

Actualitate

Județul Botoșani, sub Cod galben de caniculă, valabil astăzi și mâine

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de caniculă, valabil astăzi și mâine, în județul Botoșani. În intervalul menționat, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 35 și 36 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități.

Local, noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
  • evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
  • consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
  • ✔mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
  • păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
  • nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:

  • limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
  • menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
  • scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
  • reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
  • nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile;
  • nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
  • pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
  • nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
  • nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Sursa foto: StirilePROTV

Actualitate

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

Publicat

pe

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.

Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.

Sursa: ro.wikipedia.org

Citeste mai mult ...

Actualitate

A treia interceptare în mai puțin de 48 de ore: Un avion F-16 a doborât o nouă dronă rusească în zona Sulina-Chilia (foto)

Publicat

pe

Infiltrările neautorizate în spațiul aerian național continuă într-un ritm accelerat. Președintele Nicușor Dan a confirmat duminică dimineață distrugerea unei noi ținte aeriene fără pilot de către o aeronavă F-16 Fighting Falcon aparținând Forțelor Aeriene Române.

  • Incidentul marchează a treia dronă doborâtă de piloții români în decurs de nici 48 de ore, confirmând o presiune tactică constantă asupra graniței estice a României și a Alianței Nord-Atlantice.

Ministerul Apărării Naționale a publicat imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate de piloții români pentru neutralizarea celei de-a treia drone care a pătruns neautorizat în spațiul aerian al României în ultimele zile.

„Reperat, identificat, angajat și neutralizat!”, este mesajul transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Imaginile surprind momente din timpul intervenției aeronavelor F-16 ale Forțelor Aeriene Române.

Alertă de securitate în Tulcea

Ultimul incident s-a înregistrat duminică, la ora 10:13, deasupra apelor teritoriale ale României, în raionul Sulina–Chilia. Sistemele de radiolocație ale Ministerului Apărării Naționale au detectat pătrunderea aparatului de zbor în spațiul aerian național, declanșând imediat procedurile de poliție aeriană.

Locuitorii din județul Tulcea au fost notificați preventiv prin sistemul RO-ALERT, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență solicitând populației să se adăpostească din cauza riscului de prăbușire a unor fragmente rezultate din lupta aeriană.

Aeronava F-16 trimisă la interceptare a identificat și distrus drona, misiunea încheindu-se cu succes.

  • Conform datelor operaționale, intervenția a fost executată de același pilot de vânătoare care a neutralizat și primele două aparate fără pilot, vineri și sâmbătă.

Reamintim faptul că prima intervenție a avut loc vineri, 24 iulie, când o aeronavă F-16 de la Baza 86 Aeriană Fetești, aflată în misiune de Poliție Aeriană, a urmărit și neutralizat o dronă deasupra unei zone nepopulate din apropierea localității Padina, județul Buzău.

Sâmbătă dimineață, 25 iulie, la ora 08:22, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat o nouă dronă în zona frontierei cu Ucraina, care a pătruns neautorizat în spațiul aerian național.

Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române au interceptat ținta și au aplicat procedurile de identificare și neutralizare. Drona a fost doborâtă într-o zonă nepopulată, la aproximativ 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Identitatea pilotului nu a fost făcută publică

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a precizat însă că militarul are gradul de căpitan și nu are mai mult de 28 de ani. Colegul care l-a sprijinit în timpul misiunilor este locotenent și are o vârstă apropiată.

Generalul Gheorghiță Vlad a declarat că își dorește ca pilotul să fie decorat la nivel național pentru modul în care a executat misiunea. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, șeful Statului Major al Apărării a precizat că îl va recompensa în cadrul instituției militare.

Cele trei intervenții, desfășurate la mai puțin de 48 de ore distanță, au implicat militari tineri, atât în aer, cât și în cadrul echipelor care au coordonat de la sol operațiunile de interceptare.

„Militarii Armatei României sunt la datorie, în fiecare zi, pentru siguranța noastră”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.

 

Sursa foto: Forțele Aeriene Române

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Asta nu e medicină!” Discurs manifest al unei absolvente a Universității de Medicină și Farmacie din Iași

Publicat

pe

Claudia Ciobanu, șefa seriei A de la specializarea Asistență Medicală Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a ales să vorbească despre ceea ce, în opinia sa, nu a funcționat în cei patru ani de facultate chiar la festivitatea de absolvire.

În fața profesorilor, a conducerii universității, a colegilor, dar și a familiilor prezente, momentul care trebuia să fie unul festiv, s-a transformat într-un adevărat semnal de alarmă.

La început, aceasta le-a mulțumit părinților, prietenilor și tuturor celor care au sprijinit-o.

Apoi, tonul discursului s-a schimbat complet, iar tânăra s-a adresat direct conducerii facultății, căreia i-a cerut să facă schimbări.

„Haideți să încercăm să facem lucrurile să meargă și să fie bine pentru toată lumea”, a spus aceasta.

Cea mai șocantă parte a discursului a venit atunci când Claudia Ciobanu a vorbit despre practica din spitale. Potrivit absolventei, studenții ar avea nevoie de mai multă implicare și experiență reală, nu doar de cursuri teoretice. Apoi a rostit fraza care a atras imediat atenția.

„Nu este în regulă să stăm uneori cu orele, sprijinind pereții în spitale, fără să ne bage nimeni în seamă. Asta nu este Medicină.”

Afirmația a fost primită cu reacții puternice și a început să circule rapid în mediul online.

Însă criticile nu s-au oprit aici. Claudia Ciobanu a vorbit și despre condițiile în care învață o parte dintre studenți. Ea a amintit că mulți plătesc taxe de școlarizare an după an și a susținut că, în ciuda acestui lucru, unele amfiteatre sunt într-o stare deplorabilă, care le pune viețile în pericol.

„Nu este normal ca jumătate dintre noi să plătească, an de an, taxă și, totuși, uneori să stăm în amfiteatre care aproape cad peste noi”, a declarat absolventa.

Mesajul său nu a fost doar unul critic, ci și unul plin de speranță.

Tânăra și-a exprimat dorința ca noua Facultate de Științele Sănătății să aducă schimbări reale pentru viitorii studenți.

Aceasta a afirmat în fața audienței că își dorește ca următoarele generații să poată afirma, cu încredere și  mândrie, că au terminat facultatea și că se simt pregătite pentru profesie, pentru că, în opinia sa, mulți dintre actualii absolvenți nu simt că sunt suficient de pregătiți pentru a intra direct în câmpul muncii.

Discursul a stârnit numeroase reacții tocmai pentru că a fost rostit într-un moment în care majoritatea absolvenților aleg să vorbească despre reușite și împliniri, și mai puțin despre neajunsuri.

Este important de precizat că afirmațiile privind pregătirea practică, condițiile de studiu și nivelul de pregătire al absolvenților reprezintă opiniile exprimate public de Claudia Ciobanu în cadrul discursului său de absolvire.

Sursa foto: Știri de Cluj

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Administrație3 săptămâni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate4 săptămâni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitateo lună in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate2 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Actualitate4 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Actualitate5 luni in urma

Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului...

Actualitate5 luni in urma

Doamnele și domnișoarele întâlnite în trafic, „amendate” cu flori de polițiști cu ocazia Zilei Femeii (foto)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au oferit flori doamnelor și...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate