ȘTIRI DIN:
Data: 10/10/2026

Botoșani

Premiile „Mihai Eminescu” la Botoșani, ediția a 33-a (foto)

Publicat

pe

Poetul Lucian Vasiliu a primit sâmbătă, 15 iunie 2024, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia în cadrul unei gale desfășurate la Casa de cultură din municipiul Botoșani, la care au participat o seamă de scriitori și oameni de cultură din întreaga țară și din Republica Moldova.

Ceilalți nominalizați au fost: Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Grete Tartler, Călin Vlasie şi George Vulturescu, iar juriul a fost format din Mihai Zamfir (președinte), Daniel Cristea-Enache, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, Irina Petraş, Ioan Holban şi Vitalie Ciobanu.

Pe lângă premiu, Lucian Vasiliu a primit și titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, la fel ca toţi ceilalţi 32 de poeţi care au câştigat anterior acelaşi premiu.

Au fost invitați să recite nominalizații Grete Tartler și Călin Vlasie, precum și foștii laureați Ovidiu Genaru, Ioan Mureșan, Ion Pop, Adrian Popescu, iar pentru laureatul de la această ediție a făcut un laudatio criticul literar Vasile Spiridon.

În cuvântul său, Varujan Vosganian, președintele interimar al Uniunii Scriitorilor din România, s-a referit la onoarea noastră, a românilor, de a avea un poet național în Mihai Eminescu, în mesajele căruia „găsim îmbărbătare, consolare sau limpezire”, dar și la sentimentul pe care i-l aduce contemplarea statuilor lui Eminescu, un mod aparte de a-i onora postumitatea poetului: „Mai toți marii sculptori români au realizat busturi și statui ale lui Mihai Eminescu. Spre lauda lor, botoșănenii au avut prima statuie a lui Eminescu. (…) Interesant ar fi să-l vedem pe Eminescu cel adevărat plimbându-se printre statui. Eu cred că nu i-ar plăcea. Eu cred că oamenii fac statui ca să se dezvinovățească pentru ceea ce uită și nu înțeleg din istorie. (…) Trebuie să-l căutăm pe Eminescu acolo unde este viu și proaspăt, în scrisul lui”.

Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia a fost acordat de Consiliul local şi Primăria Municipiului Botoşani, împreună cu Fundaţia Culturală „Hyperion – Caiete Botoşănene“ şi Uniunea Scriitorilor din România.

Lucian Vasiliu (n. la 8 ianuarie 1954), fost director la Muzeul Literaturii Române din Iaşi, fost redactor-şef al revistei „Dacia literară”, fost manager al Editurii Junimea, a debutat editorial în 1981 cu placheta „Mona-Monada”, iar de atunci a publicat alte câteva zeci de cărți de poezie, unele traduse în alte limbi, și a fost laureatul mai multor concursuri de literatură. Gala s-a încheiat cu un recital de jazz susținut de Mircea Tiberian (pian) și Nadia Trohin (voce).

În dimineața zilei de 15 iunie, pentru poetul Mihai Eminescu s-a săvârșit o slujbă de pomenire la Biserica Uspenia din Botoșani, acolo unde se știe că a fost botezat, și au fost depuse coroane de flori la statuia sa din curtea sfântului lăcaș de cult.

Zilele Eminescu au cuprins câteva manifestări și în ziua de 14 iunie. Astfel, la Centrul Cultural „Luceafărul” din Joldești, comuna Vorona, scriitorul Cassian Maria Spiridon a fost distins cu Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru interpretarea și promovarea operei publicistice eminesciene. Au mai fost nominalizați la această categorie Tudor Nedelcea și Iulian Bitoleanu. Momentul decernării premiului a fost precedat de lucrările Colocviului „Eminescu – jurnalist”, iar, în final, copiii din localitate au susținut un moment artistic. Evenimentul, aflat la prima ediție, a fost organizat de Primăria Vorona, Școala Gimnazială „Raluca Iurașcu” – Joldești și Reprezentanța Botoșani a Uniunii Scriitorilor din România. Ziua a fost încheiată cu un pelerinaj al invitaților la istorica Mănăstire Vorona.

Cassian Maria Spiridon (n. 9 aprilie 1950) este președintele filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, redactor-șef al revistei „Convorbiri literare”, fondatorul noii serii a revistei „Timpul”, al Editurii Timpul și al revistei de cultură poetică „Poezia”.

Printre participanții la manifestările ediției a 33-a a Zilelor Eminescu au mai fost prezenți, pe lângă cei menționați: Theodor Codreanu, Lina Codreanu, Mircea Platon, Marius Chelaru, Radu Florescu, Leo Butnaru, Ioan Pintea, Vasile Tudor, Grigore Țărmure, Constantin Iftime, Daniil Iftime, Ecaterina Petrescu Botoncea, Paul Gorban, Nicolae Tzone, Alina Hucai, Daniel Corbu, Filomena Corbu, Dan Bogdan Hanu, Valentin Talpalaru, Vlad Scutelnicu, Gabriel Alexe, Valentin Ajder. Buna organizare a întregului eveniment s-a datorat scriitorilor Gellu Dorian și Nicolae Corlat.

(Articol publicat de Daniela Șontică în Ziarul Lumina)

Actualitate

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

Publicat

pe

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.

Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.

Sursa: ro.wikipedia.org

Citeste mai mult ...

Administrație

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

Publicat

pe

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.

De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.

Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.

  • Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.

În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.

  • Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:

https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf

Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Publicat

pe

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.

Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.

Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate5 zile in urma

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini,...

Actualitateo săptămână in urma

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ...

Actualitate4 săptămâni in urma

Înălţarea Sfintei Cruci (Post)

Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie...

Actualitate2 luni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Politică2 luni in urma

PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan,...

Actualitate2 luni in urma

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate2 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație3 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate3 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate4 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate5 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani6 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate7 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate