ȘTIRI DIN:
Data: 28/10/2026

Economie

În atenția fermierilor: termenul pentru depunerea Cererilor de plată a fost prelungit până la data de 12 iunie 2024 inclusiv

Publicat

pe

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a Cererilor de plată, în cadrul Campaniei 2024, a fost prelungit până la data de 12 iunie 2024 inclusiv, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 231/06.06.2024 pentru modificarea unor acte normative în domeniul agriculturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 529 din 6 iunie 2024.

Prin actul normativ menționat se precizează că în anul 2024, cererile de plată se depun la APIA în perioada 4 aprilie – 12 iunie.

Astfel, data limită de depunere este 12 iunie 2024 inclusiv

Prelungirea termenului vine în sprijinul fermierilor care din motive neimputabile lor încă nu au depus Cererile de plată pentru anul 2024 în termenul stabilit inițial.

Fermierii sunt așteptați la Centrele județene și locale APIA unde vor beneficia de tot sprijinul funcționarilor Agenției în accesarea cu succes a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă.

De asemenea, fermierii care au depus Cererea de plată electronic prin accesarea aplicației IPA – Online, pentru închiderea acesteia se vor prezenta la sediile APIA în vederea semnării, iar cei care vor utiliza semnătura electronică vor anunța în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul responsabil.

APIA asigură toți fermierii de sprijin, implicare și atașament!

Sursa foto: Revista Ferma

Actualitate

Seceta prelungită și temperaturile extreme din această vară încep să producă pagube importante în sectorul agricol

Publicat

pe

Potrivit fermierilor, mii de hectare de culturi sunt deja compromise, iar resursele de apă sunt drastic diminuate. În acest context, agricultorii nu se mai gândesc la profit, ci la găsirea unor soluţii pentru salvarea recoltelor şi menţinerea activităţii.

Efectele secetei sunt vizibile în mai multe regiuni ale țării, afectând, deopotrivă, legumicultorii, pomicultorii, crescătorii de animale, dar şi cultivatorii de cereale.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au transmis că se va constitui un grup de lucru format din specialişti, care va elabora un document comun de măsuri ce vor include, printre altele, inventarierea surselor de apă disponibile și analiza solicitărilor de irigare depuse de organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații.

Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Amendament PSD în Parlament pentru prelungirea plafonării prețului la motorină

Publicat

pe

Parlamentarii PSD au depus în legislativ un amendament care prevede prelungirea cu trei luni a perioadei de plafonare a prețului la motorină.

Măsura ar extinde astfel schema stabilită prin ordonanță de urgență până la finalul acestei luni, arată romania-actualitati.ro

Bogdan Ivan, deputat PSD, fost ministru al energiei: „Este vorba despre exact același proiect de lege care a fost valabil timp de trei luni de zi, acum vrem să îl prelungim încă trei luni de zi în aceeași formă, care prevede o limitare a exporturilor, care prevede limitarea adaosului comercial pentru companii, care prevede o supraimpozitare pentru companiile care au venituri suplimentare în această perioadă și care prevede reducerea accizei pe litrul de motorină standard cu 36 de bani.”

Amendamentul urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate, apoi supus votului în plen Camerei Deputaților, astăzi, 30 iunie, în ultima zi a sesiunii legislative.

Sursa foto: Monitorul Cluj

Citeste mai mult ...

Actualitate

Leul românesc s-a depreciat în raport cu principalele valute

Publicat

pe

Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani.

După aprecierea uşoară de la începutul săptămânii, leul a scăzut miercuri atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american.

Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani, sub recordul istoric din 6 mai, atunci când euro a atins valoarea de 5 lei şi 27 de bani, dar peste cotaţia din 28 aprilie, când un euro valora 5 lei şi 10 bani,

Leul a scăzut şi în raport cu dolarul american, la 4 lei şi 51 de bani, iar cotaţia faţă de lira sterlină s-a menţinut la 6 lei şi 5 bani.

Sursa foto: stiripesurse.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate23 de ore in urma

Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!

Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de...

Actualitateo zi in urma

Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere

La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN...

Stiri nationale2 săptămâni in urma

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale...

Divertisment2 săptămâni in urma

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea

Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă...

Se intampla langa noi3 săptămâni in urma

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini,...

Actualitate4 săptămâni in urma

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație4 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate4 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate5 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate5 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani6 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate7 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate