Actualitate
”Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine!” (Evanghelia după Luca)
Evanghelistul Luca a fost ucenic apropiat, dezinteresat și sincer al Sfântului Pavel, a cărui învățătură și-a însușit-o și ale cărui misiuni le-a redat cu fidelitate, potrivit crestinortodox.ro
”În vremea aceea erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga. Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu. Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet. Şi zicând: Dacă Tu eşti regele iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea” (Luca 23, 32-49).
Evanghelia a treia a fost scrisă de medicul Lucanus sau prescurtat Luca, care era originar din Antiohia Siriei, oraș vestit prin școlile și cultura sa. Aici învață și își face educația viitorul Evanghelist. În tinerețe, el se ocupa cu filosofia, și apoi studiază medicina. Potrivit tradiției, a fost și pictor. El ar fi pictat icoana Maicii Domnului.
Scrierile sale – Evanghelia a treia și Faptele Apostolilor – ne arată un foarte bun cunoscător al limbii grecești, un stilist desăvârșit, orientându-se în mod deosebit în elaborarea cronologică și istorică a cărților sale, arată crestinortodox.ro
După tradiție, Evanghelistul Luca a făcut parte din cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, ipoteză bazată pe faptul că doar el menționează trimiterea celor 70 la misiune (Luca 10, 1-24).
Însă este cel mai sigur că a fost un prozelit și a trecut apoi la creștinism.
După moartea Apostolului Pavel, se crede că Luca ar fi predicat Evanghelia în Dalmația, Galia, Italia și Macedonia, și a murit în Ahaia, la o vârstă înaintată, unde a desfășurat o activitate intensă. În anul 357, osemintele sale au fost transportate la Constantinopol din ordinul Împăratului Constantin și depuse la Biserica Sfinții Apostoli.
Un document de mare valoare, anume Fragmentul Muratori, de la sfârșitul secolului II, atribuie Evanghelia a treia lui Luca, medicul și colaboratorul Sfântului Pavel. El se află și în Lista canonică a Sfinților Părinți: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Grigore de Nazianz.
În mod indirect, se poate dovedi autenticitatea Evangheliei din folosirea și citarea ei de Părinții Apostolici: Clement Romanul, Ignațiu, Policarp, Epistola lui Barnaba și Iustin Martirul.
Sursa foto: ziarullumina.ro
Actualitate
Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor ca Sânzienele sau Drăgaica, este prăznuită anual pe 24 iunie. Această zi marchează atât un important eveniment religios, cât și o străveche sărbătoare a naturii, a recoltei și a fertilității.
Biserica sărbătorește nașterea Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, eveniment relatat în Evanghelia după Luca. Ioan s-a născut în chip minunat, din părinți înaintați în vârstă (Zaharia și Elisabeta).
Așadar naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este un eveniment biblic pe care-l sărbătorim astăzi. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că în timpul regelui Irod trăia un preot Zaharia, „din ceata preoţească a lui Abia”, care era căsătorit cu Elisabeta, „din fiicele lui Aaron”, adică din seminție preoțească iudaică. Din Evanghelia de la Luca ştim că „erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor” (Luca 1, 6-7).
În timp ce Zaharia slujea la Templul din Ierusalim, are parte de o anghelofanie şi primeşte vestea de la Arhanghelul Gavriil că rugăciunea lui a fost ascultată şi Elisabeta, femeia lui, îi va naşte un fiu, pe care trebuie să-l numească Ioan. Acesta „va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit” (Luca 1, 15-17). În loc să se bucure de această veste, Zaharia are o reacţie raţională închistată într-o înţelegere simplistă a lucrurilor.
Văzând neîncrederea lui Zaharia, mesagerul Domnului, Arhanghelul Gavriil, îi dă un semn prin care să îndrepte necredinţa lui: „Iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor” (Luca 1, 20). Spre deosebire de el, soţia sa, Elisabeta, se bucură când constată că a zămislit la vârsta ei înaintată, dar timp de mai multe luni a tăinuit acest lucru, fapt consemnat de Evanghelist prin reacţia ei plină de credinţă faţă de puterea lui Dumnezeu: „Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea” (Luca 1, 25).
Elisabeta l-a născut pe Sfântul Proroc Ioan, iar când se pune problema ce nume să primească copilul, se întâmplă o altă minune. Iată ce relatează Sfântul Luca: „Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 1, 59-64).
Zaharia îşi capătă darul vorbirii atunci când se arată ascultător față de cuvântul lui Dumnezeu trimis lui prin Arhanghelul Gavriil şi credincios faţă de planul divin, de aceea primeşte şi darul prorociei pe lângă cel al vorbirii şi vesteşte că fiul său va fi „proroc al Celui Preaînalt” şi va merge înaintea feţei Domnului, ca să gătească căile Lui şi „să dea poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor” (Luca 1, 76-77). În prorocia lui Zaharia avem sinteza misiunii de Înaintemergător al Domnului pe care o va împlini fiul său.
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este o minune care prevesteşte naşterea cea mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi, noi sărbătorim Nașterea minunată a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, cel care este Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, întruchipare a smereniei, a vieţii curate, a iubitorului și propovăduitorului pocăinței, a ascetului prin excelenţă, în care regăsim arhetipul vieții monahale.
Sursa: ziarullumina.ro
Actualitate
Legenda Sânzienelor, una dintre cele mai frumoase și misterioase povești din folclorul românesc
Legenda Sânzienelor este una dintre cele mai frumoase și misterioase povești din folclorul românesc, transmisă din generație în generație de sute de ani.
Se spune că demult, când lumea era mai aproape de cer și oamenii puteau simți mai ușor prezența divină, Dumnezeu a trimis pe pământ niște fecioare de o frumusețe nepământeană pentru a ocroti natura și oamenii. Acestea au fost numite Sânziene sau Drăgaice.
Cu părul auriu ca spicele de grâu coapte și îmbrăcate în veșminte albe țesute din lumină și nori, Sânzienele coborau în fiecare an în noaptea de 23 spre 24 iunie. Ele dansau în hore fermecate prin poieni și peste câmpuri, iar pe unde treceau lăsau în urmă flori, belșug și rod bogat.
În timpul dansului lor, iarba creștea mai verde, florile înfloreau mai frumos, iar livezile se umpleau de fructe. Oamenii credeau că Sânzienele binecuvântează gospodăriile celor harnici și aduc sănătate copiilor, fertilitate pământului și noroc fetelor care își doresc să-și găsească alesul.
Legenda spune că în această noapte cerurile se deschid pentru câteva clipe, iar cei cu suflet curat pot primi răspuns la rugăciunile lor. Roua căzută peste flori este considerată binecuvântată și are puteri tămăduitoare.
Totuși, Sânzienele nu sunt doar blânde și binevoitoare. Dacă oamenii uită să le respecte sărbătoarea, dacă muncesc în ziua lor sau distrug florile și natura fără rost, ele se pot supăra. Atunci trimit furtuni, grindină și secetă peste câmpuri, pentru a le aminti oamenilor să respecte rânduiala lăsată de Dumnezeu.
De aceea, în ziua de 24 iunie, românii culeg flori de sânziene și împletesc cununi pe care le așează la porți, ferestre sau lângă icoane. Aceste cununi sunt considerate simboluri ale protecției, sănătății și norocului pentru întreaga familie.
Și astăzi, în multe sate românești, se spune că dacă privești cu atenție într-o noapte liniștită de Sânziene, ai putea zări, pentru o clipă, siluetele albe ale fecioarelor fermecate dansând prin lumina lunii, aducând binecuvântare peste lume.
Sursa: facebook/Secretele Media
Sursa foto: Ciao.ro
Actualitate
Beneficiile pentru sănătate a unui consum mai mare de alimente bogate în fibre
Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea modernă, mai ales la persoanele cu vârsta peste 40 de ani. Apariția acestei afecțiuni este favorizată de alimentația din ce în ce mai săracă în fibre și antioxidanți, dar bazată pe produse procesate și, mai ales, ultraprocesate, și de sedentarism.
Aceste „buzunărașe” sunt proeminențe ale peretelui colonului, numite diverticuli. Adesea, diverticuloza este asimptomatică. Când însă la nivelul diverticulilor apar leziuni sau fisuri, acestea se inflamează, și chiar se pot infecta, ducând la diverticulită.
În funcție de severitatea acesteia, simptomele pot varia de la dureri abdominale, balonare, episoade de constipație alternând cu cele diareice, prezența sângelui în scaun, iar în puseuri, se pot instala febra, greața și voma.
Deşi reprezintă o componentă alimentară nedigerabilă, fibrele joacă două roluri importante pentru sănătatea umană. În primul rând, ele constituie substrat de fermentație, adică energetic, pentru microbiota intestinală. În al doilea rând, fibrele, cu precădere cele insolubile, facilitează tranzitul intestinal și formarea scaunului. Pentru atingerea acestor obiective, este necesar un aport zilnic de fibre de circa 30 g. De fapt, ar trebui să avem în dietă circa 14 g de fibre pentru fiecare 1.000 de kilocalorii.
Spre comparație, dieta omului modern conține aproximativ 13 g de fibre, uneori chiar mai puțin, la un aport caloric total ce depășește adesea 2.000 de kilocalorii. Când fibrele sunt insuficiente, tranzitul încetinește, iar textura scaunului devine una dură. Astfel, se creează presiune aupra pereților colonului, favorizând formarea „buzunărașelor” amintite mai sus, adică a diverticulilor.
Așadar, pentru prevenirea diverticulozei și, implicit, a diverticulitei, o dietă bogată în fibre constituie un factor important. Totuși, managementul acestei patologii presupune o creștere treptată a aportului de fibre și reducerea acestuia în timpul puseurilor, pentru a reduce, de fapt, frecvența scaunelor.
Alimente bogate în fibre
O metodă bună de a crește aportul de fibre treptat este aceea de a include în fiecare săptămână unul-două alimente noi din categoria celor considerate surse de fibre. Astfel de alimente sunt:
- fructele: mere, pere, portocale, zmeură, mure, caise, prune, curmale;
- cerealele integrale: pâine și paste obținute din făinuri integrale, musli, cartofi noi consumați în coajă;
- legumele: morcovi, fasole verde, broccoli, varză, spanac;
- leguminoasele: fasole, linte, năut;
- nuciferele: nuci europene, migdale, arahide, nuci braziliene ș.a.
Alte alimente bogate în fibre, care favorizează formarea scaunului și stimulează tranzitul intestinal, sunt: quinoa, tărâțe, bulgur și semințe precum cele de floarea-soarelui, de dovleac, de chia, de in.
Includerea acestor alimente în dieta zilnică are și alte avantaje, nu doar cele date de beneficiile legate de sănătatea colonului. Fibrele absorb o parte din metalele grele și reduc absorbția intestinală a zahărului și a grăsimilor. Astfel, o dietă bogată în fibre contribuie la un management mai bun al glicemiei și al nivelului de colesterol. Totodată, fibrele, prin distensia tubului digestiv, induc sațietate, ajutând astfel la un mai bun control al greutății corporale. Este bine însă de ținut cont că, odată cu creșterea aportului de fibre, trebuie să crească și aportul de lichide. Se recomandă consumul zilnic a cel puțin 6 căni de apă. În caz contrar, acestea pot înrăutăți lucrurile, iritând mucoasa intestinală și a colonului și ducând la formarea unui bol fecal dur, dificil de eliminat. Evitarea sedentarismului prin activitate fizică zilnică este, de asemenea, o metodă eficientă de prevenire a constipației.
Regim alimentar în puseurile de diverticulită
În timpul puseurilor de diverticulită, manifestate prin scaune diareice, balonare și dureri abdominale intense, se recomandă un anumit regim alimentar.
Alimente de evitat:
- pâinea albă, paste din făină albă, orez alb;
- alimente grase, prăjite, lactate cu conținut crescut de lactoză (precum laptele dulce, laptele condensat, laptele praf, brânzeturile obținute prin coagulare cu cheag, brânza dulce, ricotta);
- legumele crude, dar și broccoli, conopida, varza, varza de Bruxelles, sparanghelul, țelina, castraveții, vinetele, ciupercile, roșiile;
- fructele uscate, fructele de pădure, cireșele, vișinele, curmalele, smochinele, strugurii, grepfrutul, kiwi, mango, kaki, ananasul, rodiile, portocalele;
- dulciurile și băuturile îndulcite, indiferent de tipul îndulcitorului (zahăr, polioli sau îndulcitori artificiali);
- băuturile carbogazoase și cele cofeinizate.
Alimente recomandate:
- mâncăruri preparate prin coacere, fierbere sau pe grill;
- legume gătite prin fierbere, la aburi și/ sau la cuptor, dintre următoarele: sfeclă, morcovi, fasole verde, cartofi, dovleac, spanac, dovlecel;
- lactate cu conținut redus de lactoză, precum iaurtul grecesc și brânzeturile tari (cheddar, parmezan, swiss) sau cele fără lactoză;
- alternative la lactate obținute din plante: lapte de soia, de mazăre, de migdale, de ovăz, unturi fine din oleaginoase (unt fin de arahide, de migdale), tofu;
- banane, pepene, mere decojite, pere decojite, piersici decojite, caise și prune, de asemenea fără coajă.
Aceste recomandări sunt valabile doar pentru perioadele de puseu, când este necesară reducerea aportului de fibre. În perioadele de remisie, se va crește din nou, treptat, aportul de fibre, înlocuind pâinea și pastele albe cu variante din făinuri integrale. De asemenea, se vor consuma cel puțin cinci porții de legume și fructe pe zi, iar gustările trebuie să fie constituite din fructe, biscuiți integrali, fructe uscate, nucifere. Pentru creșterea aportului de fibre, se pot îmbogăți preparatele gătite în casă cu legume variate, dar și cu leguminoase, mai ales cele pregătite cu carne.
Perioada de post este un timp potrivit pentru exersarea unui consum crescut de alimente naturale și puțin procesate. În zilele de dezlegare la pește, acesta din urmă poate fi gătit pe grill sau la cuptor ori sub formă de ciorbă. Se va evita prăjirea, mai ales că prin această metodă temperatura înaltă degradează acizii grași omega-3, foarte valoroși pentru proprietățile lor antiinflamatoare.
De asemenea, în timpul postului este important consumul zilnic de alimente ce reprezintă surse de proteine: tofu, linte, năut, fasole, dar și semințe și nucifere, precum fisticul, semințele de cânepă ș.a. De altfel, timpul postului ne oferă tuturor prilejul de a ne obișnui cu un consum mai mare de alimente bogate în fibre, dat fiind faptul că toate alimentele naturale vegetale consumate, integrale sau minim procesate, sunt surse bune de fibre. În plus, beneficiile acestora nu sunt date doar de acțiunea fibrelor, ci și de conținutul în antioxidanți și vitamine, corelate cu reducerea riscurilor mai multor afecțiuni, precum obezitatea, bolile cardiovasculare și declinul cognitiv.
Un articol de: Elena Blănaru/ziarullumina.ro
Sursa foto: pexels.com
-
Actualitatecu 2 zile in urmaMihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
-
Actualitatecu 22 de ore in urmaLegenda Sânzienelor, una dintre cele mai frumoase și misterioase povești din folclorul românesc
-
Actualitatecu 24 de ore in urmaBeneficiile pentru sănătate a unui consum mai mare de alimente bogate în fibre
-
Politicăcu 2 zile in urmaÎncep audierile miniştrilor din Guvernul Veştea în comisiile de specialitate
-
Actualitatecu 29 de minute in urmaNaşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)




