ȘTIRI DIN:
Data: 25/08/2026

Actualitate

Autoritățile locale dintr-o comună, instruite de pompieri cum să acționeze în situații de urgență (video)

Publicat

pe

Un nou exercițiu de verificare a modului de gestionare a unei situații de urgență de către autoritățile locale, până la sosirea pompierilor militari, s-a desfășurat, miercuri, 10 aprilie 2024, la Viișoara.

Potrivit scenariului, în zonă s-a produs un cutremur de mare magnitudine în urma căruia mai multe persoane au fost rănite și zeci de clădiri au fost avariate.

Specialiștii Centrului Operațional, ai Serviciului Pregătire pentru Intervenție  Reziliența Comunităților și ai Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Botoșani au analizat felul în care Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Viișoara a pus în aplicare planurile de intervenție și protecție a populației.

A fost verificat, inclusiv, modul în care s-a realizat avertizarea populației cu privire la posibilitatea producerii unor replici ale seismului, respectiv transmiterea unor mesaje cu informații despre modul de comportare post dezastru.

Astfel de instruiri vor fi desfășurate și în alte comune din județ, în perioada următoare, în baza Planului de pregătire în situații de urgență pentru 2024, aprobat prin Ordin al Prefectului, transmit reprezentanții ISU Botoșani.

Pompierii reamintesc faptul că, în cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora.

Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență). https://ro-alert.ro/intrebari-frecvente/

Astfel de evenimente sunt imprevizibile și de aceea fiecare persoană trebuie să cunoască măsurile de protecţie în caz de cutremur și regulile ce trebuie respectate, atât înainte de producerea acestuia, cât și pe timpul sau după ce mişcarea seismică a trecut. Printre acestea, se numără:

Înainte de producerea unui cutremur:

  • fixaţi mobilierul de un perete sau de un alt element de construcţie solid, deoarece, în timpul unei mişcări seismice, se poate deplasa;
  • amplasaţi obiectele grele, care vă pot răni, în partea de jos a încăperilor;
  • asiguraţi-vă o minimă rezervă de urgenţă formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat de radio portabil, acumulatori şi medicamente de bază (rucsacul de urgenţă);
  • cunoașteți locurile în care sunt poziționate întrerupătoarele, siguranţele electrice, robinetele pentru apă şi gaze, precum şi modul lor de manevrare;
  • participaţi la exerciţiile de pregătire organizate la locul de muncă;
  • stabiliţi cu membrii familiei un plan de protecţie în caz de cutremur.

Fiecare trebuie să știe ce are de făcut în cazul în care s-ar declanșa o mişcare seismică.

Dacă sunteți în interiorul unei clădiri:

  • păstraţi-vă calmul şi liniştiţi persoanele din jur;
  • nu încercaţi să ieşiți afară, nu fugiţi pe scări, nu vă duceţi pe balcon, nu folosiți liftul;
  • îndepărtaţi-vă de ferestre, pereţi exteriori sau alte obiecte care vă pot răni;
  • dacă este posibil, închideţi sursele de foc cât mai repede;
  • protejaţi-vă sub tocul uşii, sub o grindă, lângă un perete de rezistenţă sau sub un obiect de mobilier solid;
  • dacă sunteţi pe hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit, lângă un perete interior;
  • evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala și, dacă este posibil, deschideţi uşa pentru ca aceasta să nu se blocheze, iar după terminarea mişcării seismice să puteți ieși.

Dacă vă aflați la școală:

  • adăpostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
  • protejaţi-vă capul şi faţa;
  • nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
  • cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
  • veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.

Dacă sunteți în exteriorul clădirii:

  • adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice, copaci sau alte obiecte care vă pot răni;
  • staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.

Dacă sunteți într-un mijloc de transport:

  • opriți autoturismul și rămâneţi în interior. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;
  • opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

Informații suplimentare: https://nutremurlacutremur.ro/comportament.htm

  1. Reguli generale de comportament în caz de cutremur

  1. Reguli de comportament în caz de cutremur – pe stradă

  1. Reguli de comportament în caz de cutremur – la școală

  1. Reguli de comportament în caz de cutremur – în centre comerciale

  1. Reguli de comportament în caz de cutremur – în locuințe

Mai multe informații despre măsurile și modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unui seism, la adresa: https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/.

Lasa un comentariu

Actualitate

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.

Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  • Poliției pentru a depune o plângere;
  • unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
  • Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
  • Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Sursa foto: sursazilei.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Sursa foto: tvrinfo.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Publicat

pe

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.

  • Generația Silențioasă (1926–1945)

Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.

  • Baby Boomers (1946–1964)

Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.

  • Generația X (1965–1979)

Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.

  • Millennials (1980–1994)

Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.

  • Generația Z (1995–2009)

Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.

  • Generația Alpha (2010–2024)

Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.

  • Generația Beta (2025–2039)

Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic

Sursa foto/rowebmedia.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate2 săptămâni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Politică2 săptămâni in urma

PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan,...

Actualitate2 săptămâni in urma

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de...

Stiri nationale2 săptămâni in urma

Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune...

Actualitate2 săptămâni in urma

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați...

Actualitate2 săptămâni in urma

Seceta prelungită și temperaturile extreme din această vară încep să producă pagube importante în sectorul agricol

Potrivit fermierilor, mii de hectare de culturi sunt deja compromise, iar resursele de apă sunt drastic diminuate. În acest context,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate4 săptămâni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație2 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate2 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate2 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate3 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani4 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate5 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate