ȘTIRI DIN:
Data: 19/04/2026

Momentul de cultură

Ştefan cel Mare, Sfântul Voievod al Moldovei, mare ctitor de lăcaşuri sfinte (foto)

Publicat

pe

Astăzi îl cinstim și pomenim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei († 2 iulie,1504).

Pe sfinţii pe care i-a dat, în decursul istoriei, neamul românesc îi regăsim în toate lunile anului bisericesc, fiind însemnaţi cu albastru. Între ei sunt şi sfinţii voievozi, cum este şi cazul sfântului de astăzi: Voievodul Ştefan cel Mare. Îl cinstim în ziua mutării sale la viaţa veşnică, 2 iulie, anul 1504. El a domnit pe tronul Moldovei din anul 1457 şi până în anul 1504, având cea mai lungă domnie din Evul Mediu românesc.

Istoricul Ștefan Gorovei scrie despre marele nostru voievod: „Ștefan cel Mare a fost întruparea cea mai înaltă a maiestății monarhice din tot cursul Evului Mediu românesc. Tot ceea ce a făcut, tot ceea ce a spus, tot ceea ce a transmis este expresia unei concepții de guvernare a cărei eficiență s-a vădit repede și cu efecte a căror durabilitate a fost verificată prin secole”. El a fost numit de Papa Sixt al 4-lea atlet al credinței creștine.

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte ca sfânt în urma canonizării din anul 1992. Tomosul de canonizare a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare ne spune că „a cârmuit Țara Moldovei 47 de ani, înarmat cu platoșa credinței în Dumnezeu, cu cea a postului și rugăciunii și cu multe fapte ale dragostei creștine închinate Bisericii și poporului său; a zidit un foarte mare număr de biserici și mănăstiri, înzestrându-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtător de biruință a luptat cu prețul vieții sale până la jertfelnicie pentru apărarea hotarelor țării și a credinței strămoșești, fiind numit apărător al creștinătății, a miluit pe săraci și a răsplătit pe luptătorii oșteni, a arătat îndurare și pe cei greșiți i-a îndreptat”.

El a fost un mare ctitor de biserici. În veacul al 17-lea, arhidiaconul Paul de Alep menţionează tradiţia ce pune pe seama sfântului voievod ctitorirea a 44 de biserici, după numărul luptelor pe care le-a purtat.

„Bisericile au fost închinate Maicii Domnului, Sfântului Procopie, Sfântului Ilie, Sfântului Gheorghe, Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântului Nicolae, Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Arhanghelului Mihail, Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi, probabil, Sfântului Dimitrie şi Sfintei Parascheva. Un lăcaş a fost consacrat Sfintei Cruci şi un altul praznicului Înălţării Sfintei Cruci. O singură biserică a primit ca hram o sărbătoare legată de Mântuitorul Iisus Hristos – Înălţarea Domnului – şi o alta, o sărbătoare legată de Sfânta Treime – Pogorârea Duhului Sfânt” (Ştefan S. Gorovei şi Maria Magdalena Szekely, Princeps omni laude maior – O istorie a lui Ştefan cel Mare, Sfânta Mănăstire Putna, 2005).

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a sprijinit şi mănăstirile din Muntele Athos. Cele mai mari danii le-a făcut la Mănăstirea Zografu. „Ceea ce Ştefan cel Mare a făcut pentru Zografu este de o aşa importanţă, încât călugărul Isaia de la Hilandar spunea, încă de la 1489, pe când vizita mănăstirea, că a fost fondată de Ştefan Vodă al Moldovei”, după cum notează părintele profesor Ioan Moldoveanu în articolul „Sfântul Ştefan cel Mare, protector al Muntelui Athos”, în volumul colectiv Ştefan cel Mare şi Sfânt, Atlet al credinţei creştine, Sfânta Mănăstire Putna, 2004.

Astăzi îl cinstim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare mărturisind prin troparul său că a fost „apărător neînfricat al credinței și patriei străbune” şi „mare ctitor de lăcașuri sfinte”. Totodată, arătăm că îl avem întăritor credinței noastre ortodoxe și al țării ocrotitor, prin rugăciunile sale cele către Dumnezeu.

 

(Un articol de pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)

Sursa foto: Ziarul Lumina

Momentul de cultură

Duminica Sfintei Cruci. Semnificația unei zile care întărește sufletul. Tradiții și obiceiuri (foto)

Publicat

pe

Duminica Sfintei Cruci este una dintre cele mai importante zile din timpul Postului Mare. Ea este prăznuită în a treia duminică a postului și marchează mijlocul acestei perioade de pregătire pentru Învierea Domnului. Biserica a rânduit această zi pentru a întări credincioșii, deoarece postul este o perioadă de nevoință, rugăciune și luptă cu propriile slăbiciuni.

În această duminică, Sfânta Cruce este așezată în mijlocul bisericii, împodobită cu flori și busuioc. Credincioșii vin și se închină, sărutând Crucea cu evlavie. Gestul nu este doar o tradiție, ci o mărturisire de credință: Crucea este simbolul jertfei lui Hristos, dar și al biruinței asupra morții.

Semnificația profundă a Sfintei Cruci

În credința creștină, Crucea nu reprezintă doar suferința, ci mai ales dragostea și mântuirea. Prin jertfa Sa pe Cruce, Mântuitorul Iisus Hristos a deschis oamenilor calea spre viața veșnică.

De aceea, în mijlocul Postului Mare, Biserica aduce Crucea înaintea credincioșilor pentru a le aminti că după suferință vine biruința, iar după post și nevoință vine lumina Învierii.

Mulți părinți ai Bisericii spun că această duminică este ca un popas duhovnicesc. Așa cum un călător obosit se oprește pentru a-și recăpăta puterea, tot așa creștinii sunt chemați să privească la Cruce și să găsească în ea curajul de a continua drumul postului.

Tradiții și obiceiuri în Duminica Sfintei Cruci

În multe zone din România, această zi este însoțită de obiceiuri frumoase și pline de simbol.

  • Crucea este împodobită cu flori și busuioc – semn al vieții și al biruinței asupra morții.
  • Credincioșii se închină la Cruce și se roagă pentru putere, iertare și luminarea sufletului.
  • Oamenii duc acasă busuioc sau flori de la Cruce, pe care le păstrează la icoane, considerându-le binecuvântate.
  • Se păstrează rânduiala postului, iar în unele locuri oamenii fac milostenie pentru cei sărmani.

Această duminică amintește credincioșilor că fiecare om poartă în viață o cruce – greutăți, încercări, suferințe. Dar credința ne învață că această cruce poate deveni calea spre mântuire, dacă este purtată cu răbdare și cu nădejde în Dumnezeu.

Crucea – puterea care ne ridică

Mântuitorul spune în Evanghelie:

„Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Aceste cuvinte nu sunt doar o chemare la sacrificiu, ci și o promisiune. Crucea nu este sfârșitul drumului, ci începutul unei vieți noi. Prin Cruce, durerea se transformă în speranță, iar suferința capătă sens.

Duminica Sfintei Cruci ne amintește că, în mijlocul încercărilor vieții, nu suntem singuri. Hristos este Cel care poartă împreună cu noi povara și ne conduce spre lumină. Astfel, această duminică devine un moment de întărire sufletească.

Privind la Sfânta Cruce, creștinii își amintesc că după post vine bucuria Învierii, iar după fiecare încercare vine biruința.

Sursa:https://secretele.com/2026/03/duminica-sfintei-cruci-semnificatia-unei-zile-care-intareste-sufletul/

Sursa foto: Doxologia

Citeste mai mult ...

Momentul de cultură

Începe Postul Paştelui! Timp de 7 săptămâni, credincioșii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului

Publicat

pe

În 2026, Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, va începe luni, 23 februarie. Această perioadă reprezintă cel mai lung și mai riguros post din calendarul creștin ortodox, pregătind credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului, care în 2026 cade pe 12 aprilie.

Postul Mare este rânduit pentru curăţirea sufletului prin rugăciune, milostenie, împăcare cu cei cărora le-am greșit şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Potrivit tradiției creștine, postul a fost prescris de Dumnezeu din Vechiul Testament prin poruncile transmise iudeilor cu ajutorul lui Moise.

Sfinţii Părinţi au rânduit ca, în perioada Postului Mare, să se săvârşească în mod obișnuit Sfânta Liturghie doar în zilele de sâmbătă şi duminică, în celelalte zile împărtășirea credincioșilor făcându-se seara după vecernie, în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, arată radioromania.ro

Postul Paștelui, cel mai dificil post din an

Postul Paștelui, sau Postul Mare, este privit de mulți credincioși drept cel mai riguros și solicitant post din calendarul bisericesc. Cu o durată de aproximativ 7 săptămâni (40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor), acest post este mai lung decât celelalte posturi anuale – Postul Crăciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

În această perioadă, se recomandă evitarea produselor de origine animală – carne, ouă și lactate – iar în anumite tradiții se renunță și la ulei sau vin, mai ales în primele zile sau în anumite săptămâni. Această abstinență este menită să disciplineze dorințele și să concentreze atenția asupra rugăciunii, introspecției și apropierii de Dumnezeu, arată stirileprotv.ro

Dincolo de partea alimentară, Postul Paștelui are o puternică dimensiune duhovnicească. Amintind de postul de 40 de zile al lui Iisus Hristos în pustiu, credincioșii sunt încurajați să participe mai des la slujbe, să se spovedească și să facă fapte de milostenie. Scopul final este transformarea sufletească, prin renunțarea la materiale și cultivarea valorilor esențiale: dragoste, smerenie și iertare.

Când începe Postul Paștelui 2026

În 2026, Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, va începe luni, 23 februarie.

Prima zi a Postului Mare, cunoscută ca Lunea Curată, marchează începutul unui timp de pocăință, rugăciune și reflecție spirituală. În săptămânile care urmează, Postul Mare include sărbători importante precum Buna Vestire și Floriile, fiecare având propriile tradiții și reguli alimentare.

Prin respectarea acestor practici, credincioșii se pregătesc atât spiritual, cât și fizic pentru Paștele ortodox.

Cât durează Postul Paștelui

Postul Paștelui durează șapte săptămâni, adică 40 de zile de post propriu-zis, fără a socoti duminicile, care sunt considerate zile de sărbătoare în cadrul postului.

În această perioadă, creștinii ortodocși respectă reguli stricte de abstinență: evită consumul de carne, lactate, ouă și alte produse de origine animală, iar peștele este permis doar în anumite zile cu dezlegare.

Când e dezlegare la pește în Postul Paștelui

Deși Postul Mare este strict, Biserica Ortodoxă stabilește zile cu dezlegare la pește, când credincioșii pot consuma pește, ulei și vin. Acestea sunt 25 martie, când e Buna Vestire și 5 aprilie, când sunt Floriile.

Buna Vestire sărbătorește momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, iar Duminica Floriilor marchează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Patimi.

Lunea Curată, prima zi a Postului Paștelui și tradițiile populare

Lunea Curată, cunoscută și sub numele de Spolocania, marchează începutul Postului Mare, cea mai importantă perioadă de pregătire spirituală înainte de Paști. În această zi, tradiția populară recomandă curățenia completă a gospodăriei și separarea ustensilelor folosite în timpul perioadei „de dulce”, pentru a marca tranziția către post.

În unele zone, ziua este denumită și Lunea Păstorilor, mai ales în regiunile de deal și munte, unde ocupația principală era păstoritul, mai arată stirileprotv.ro

Sursa foto: Buna ziua Brasov

Citeste mai mult ...

Momentul de cultură

Unirea Moldovei cu Țara Românească, un pas decisiv spre împlinirea unui ideal istoric

Publicat

pe

Acum 167 de ani, pe 24 ianuarie 1859, cele două principate române au făcut un pas decisiv spre împlinirea unui ideal istoric: Unirea Moldovei cu Țara Românească.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele capitale, la Iași și București, a reprezentat mai mult decât o soluție politică ingenioasă – a fost expresia voinței unui popor care își dorea unitate, stabilitate și demnitate națională.

Unirea de la 1859 a pus temeliile statului român modern

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au fost promovate reforme esențiale care au transformat profund societatea românească: reforma agrară, reforma învățământului, reorganizarea administrației și modernizarea cadrului legislativ. Aceste măsuri au contribuit decisiv la consolidarea instituțiilor statului și la apropierea României de valorile și practicile europene ale vremii.

Contextul internațional nu a fost simplu, iar marile puteri priveau cu prudență această construcție politică nouă. Cu toate acestea, inteligența politică a elitelor românești și sprijinul popular au făcut posibilă menținerea Unirii și recunoașterea ei treptată.

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitateo săptămână in urma

Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”

NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii,...

Evenimento săptămână in urma

Sfânta Lumină s‑a pogorât la Ierusalim în fața a mii de pelerini ortodocși veniți din toate colțurile lumii

Sfânta Lumină s‑a pogorât astăzi, la ora 14.13, în fața a mii de pelerini ortodocși veniți din toate colțurile lumii....

Actualitate2 săptămâni in urma

Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition

Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare. Este vorba despre: Pașcani – Roșcani (33 km) Roșcani – Suceava (29...

Actualitate2 săptămâni in urma

Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și...

Actualitate2 săptămâni in urma

Controale drastice ale inspectorilor ANSVSA în piețe și supermarketuri

Reprezentanții Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) reamintesc recomandările făcute consumatorilor să cumpere alimente numai din surse autorizate...

Divertisment3 săptămâni in urma

Ora de vară 2026: în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, ora 3:00 devine ora 4:00

România trece oficial la ora de vară în acest weekend, în noaptea de 28 spre 29 martie 2026, când ora...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 săptămâni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Actualitateo lună in urma

Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului...

Actualitateo lună in urma

Doamnele și domnișoarele întâlnite în trafic, „amendate” cu flori de polițiști cu ocazia Zilei Femeii (foto)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au oferit flori doamnelor și...

Administrație2 luni in urma

Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul...

Actualitate3 luni in urma

Nu scăpăm de valul de frig! Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10.00....

Botoșani3 luni in urma

Astăzi celebrăm cultura română și una dintre figurile sale fundamentale – Mihai Eminescu, la 176 de ani de la naștere

Aleasă ca Zi a Culturii Naționale, data de 15 ianuarie reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, care...

Actualitate3 luni in urma

Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), funcțional și la Punctul de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut

Începând de vineri, 9 ianuarie 2026, Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei de...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate