Actualitate
Astăzi se împlinesc 106 ani de la unirea Bucovinei cu România (foto, video)
La 28 noiembrie 1918 (15 noiembrie pe stil vechi), Congresul General al Bucovinei adopta moțiunea privind unirea necondiționată a Bucovinei cu Regatul României, într-un context istoric dificil.
În Europa, în condițiile înfrângerii Puterilor Centrale, Austro-Ungaria a intrat într-un proces de dezintegrare, iar câteva state din componenţa fostului imperiu și-au proclamat independența, în a doua jumătate a anului 1918.
În proximitatea noastră, potrivit enciclopediaromaniei.ro, Ucraina îşi proclamase independența, la 19 octombrie 1918, iar noul stat includea şi Bucovina nord-estică, cu orăşelele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret, arată ziarullumina.ro
La iniţiativa fruntașilor Bucovinei, Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat, în octombrie 1918, o mare adunare reprezentativă a românilor din provincia Bucovina pentru a hotărî soarta ei. Adunarea din 14/27 octombrie a decis, cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti.
Despre Bucovina
- Bucovina este un model de toleranță etnică și religioasă, în care trăiesc mai bine de 10 grupuri etnice, fiind supranumită „Elveția Orientului” sau „Europa în miniatură”.
- Denumirea de Bucovina este derivată de la termenul slav „buk”, ce înseamnă „fag”, regiunea fiind cunoscută sub denumirea de Ţara Fagilor.
- Bucovina din zilele noastre este împărțită între două state, sudul acesteia formând cea mai mare parte a judeţului Suceava (România), iar nordul său fiind inclus în regiunea Cernăuţi (Ucraina).
- Din punct de vedere administrativ, Bucovina este alcătuită din judeţul Suceava, mai puţin zona Fălticeni.
- Judeţul Suceava este al doilea judeţ ca mărime din ţară, după Timiş, având o suprafaţă de 8.553,5 km2, reprezentând 3,6% din suprafaţa totală a ţării.
- Peste 52% din suprafața judeţului este ocupată de păduri, acestea reprezentând peste 7% din potenţialul silvic al României, Suceava ocupând din acest punct de vedere locul I pe ţară.
- Bucovina are cele mai multe biserici şi mănăstiri aflate în patrimoniul UNESCO din România.
- Există cea mai veche biserică de lemn din România, Europa şi, după ultimele ipoteze, chiar din lume, la Putna, datând din anul 1346.
- Bucovina are peste 20 de rezervaţii naturale floristice, forestiere, geologie şi mixte.
- Staţiunea turistică Vatra Dornei are cel mai pur aer din România.
- Animale precum ursul, lupul, cocoşul de munte şi râsul încă se mai găsesc în libertate în pădurile Bucovinei.
- Parcul Național Călimani, aflat pe teritoriul judeţului Suceava, include cel mai mare crater vulcanic din România, cu un diametru de circa 10 km, fiind unic în Europa și în lume, considerat atipic din punct de vedere al climei și reliefului, al peisajului, florei și faunei.
- Unul dintre cele mai practicate meşteşuguri este încondeiatul ouălor, la Vama şi Moldoviţa existând două muzee ale oului încondeiat.
- Există peste 1000 de kilometri de trasee montane omologate şi trasee de ciclism montan.
- Există peste 500 de monumente istorice.
- În prezent, Cetatea de Scaun a Sucevei este singura cetate din România, și se pare că și din Europa, care găzduiește expoziții permanente amenajate pe ruine.
- Muzeul de Istorie, cel mai recent renovat muzeu din țară, este unic la nivel național ca mod de prezentare și interactivitate.















Sursa foto: ziarullumina.ro
Actualitate
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Persoane transportate la spital în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că nu erau persoane încarcerate.
Trei persoane au avut nevoie de ajutor medical. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




