Se intampla langa noi
Zilele Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la 164 de ani de la înființare
Peste 80 de evenimente academice, incluzând sesiuni de comunicări ştiinţifice, expoziţii, workshopuri, conferinţe, simpozioane, colocvii, dezbateri, mese rotunde şi activități sportive, organizate de cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași se vor desfășura, până la 31 octombrie, în cadrul „Zilelor Universității”.
Manifestarea, devenită o tradiție în centrul universitar ieșean, marchează împlinirea a 164 de ani de la înființarea primei universități moderne a României, Universitatea din Iași.
Vineri, 25 octombrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu” se va desfășura ceremonia inaugurală a evenimentului, în cadrul căreia academicianul Viorel Barbu, președintele filialei Iași a Academiei Române, va susține conferința „Universitatea între tradiție humboldtiană și postmodernism”.
Alte momente importante ale ceremoniei vor fi decernarea titlului de Professor Emeritus cadrelor didactice cu performanțe deosebite în activitatea academică ajunse la vârsta pensionării și Bursa „Sfântul Dumitru”, oferită de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași şi prof. univ. dr. Dumitru Oprea, rector al UAIC în perioada 2000-2008.
Tot în programul „Zilele Universităţii” este inclus și unul dintre cele mai așteptate evenimente – expoziția de flori, fructe și semințe „Flori de toamnă”, ediția a XLVIII-a, care va fi deschisă sâmbătă, 26 octombrie, la Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a UAIC.
Universitatea din Iași a fost fondată la 26 octombrie 1860, la scurt timp după Unirea Principatelor, și este considerată prima universitate modernă din spațiul românesc, arată ziarullumina.ro
Sursa foto: ziarullumina.ro
Se intampla langa noi
Noua sală de așteptare a Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, dată în folosință (galerie foto)
Începând cu ziua de vineri, 17 iulie 2026, a fost dată în folosință noua sală de așteptare din care se vor îmbarca în aeronavele cu destinații Schengen pasagerii Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Noua sală înlocuiește vechile containere în care, ani la rând, erau înghesuiți călătorii înainte să se poată urca în avioane.
Au fost scoase definitiv containerele și a fost ridicată, în doar câteva săptămâni, noua sală de așteptare, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Suceava.
Aceasta este o soluție provizorie, până la finalizarea Terminalului nr. 3, de 11.000 mp, proiect aflat deja în procedură de licitație pentru desemnarea constructorului, precizează Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.
Primii călători care au beneficiat de noua sală de îmbarcare au fost cei 239 de pasageri ai cursei Wizz Air Suceava – Baden-Baden.




Sănătate
Premieră în România! Tratament antidiabetic mai simplu de administrat la Spitalului Clinic „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava
Un pacient cu diabet zaharat 1 beneficiază, în premieră în România, de o formă nouă de terapie, constând în administrarea de insulină injectabilă o dată pe săptămână, nu zilnic, cum se procedează în tratamentele clasice.
Lucrul acesta îi simplifică tratamentul și îi oferă mai multă libertate și confort, fără a compromite controlul glicemic, au anunțat într-un comunicat de presă medicii de la Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, citați de ziarullumina.ro
Pacientul este înrolat într-un studiu clinic derulat în această unitate sanitară.
Sursa foto: Ziarul Lumina
Se intampla langa noi
Performanță extraordinară a unui băiețel din Iași, care a ajuns campion mondial la aritmetică mentală
Matias are 9 ani și rezolvă sute de calcule în câteva minute, doar cu mintea. În competiția desfășurată la Dubai, el a rezolvat 300 de calcule în 10 minute și a obținut primul loc din cei peste 200 de participanți din 17 țări, potrivit mediafax.ro
- Matias se antrenează de trei ani cu abacul japonez Soroban. La început mișca bilele cu degetele, acum o face doar în imaginație. A învățat să vizualizeze abacul și să facă operațiile în minte.
Primul pas l-a făcut în martie 2025, acasă, la Iași, la concursul „Smarty Challenge”, unde a ieșit pe primul loc. În iunie, Matias a ajuns în Belgia, la „AMAKIDS CUP”, unde a terminat pe primul loc după ce a rezolvat 260 de calcule în 9 minute. În luna august, la Dubai, Matias a primit cupa de Super Campion Mondial.
Matematica rămâne marea lui pasiune, însă Matias mai practică atletism, scrimă, robotică, desen și engleză.
„În Palatul Minții mele eu stăpânesc numerele. Le adun sau le scad cu viteză maximă, fără să obosesc”, spune Matias, citat de mediafax.ro
În această toamnă, Matias va participa în Dubai la alte două competiții internaționale: „HORUS 11 – World Mathematics League” (30 octombrie) și „WAMAS 2025” (26–27 noiembrie).
Sursa foto: mediafax.ro




