Politică
Candidatul PNL pentru Camera Deputaților, Eduard Mititelu s-a întâlnit cu cetățenii din Flămânzi (galerie foto)
Duminică, 6 octombrie 2024, candidatul PNL pentru Camera Deputaților, Eduard Mititelu, le-a vorbit s-a întâlnit cu cetățenii din orașul Flămânzi (zona Tamba), cărora le-a vorbit despre planurile liberalilor pentru dezvoltarea județului Botoșani, și inclusiv a zonei în care trăiesc aceștia.
„Votând pentru Partidul Național Liberal (PNL), ne veți ajuta să finalizăm proiectele deja începute: alimentarea cu apă, canalizare, gaz, construirea de noi blocuri și renovarea Ansamblului de locuințe. De asemenea, vom avea susținere pentru realizarea Parcului Industrial Flămânzi, destinat creării de locuri de muncă, dar totul depinde de sprijinul de la județ și de la capitală”, le-a transmis Eduard Mititelu celor prezenți la întâlnire.
Acesta a menționat faptul că, la nivelul conducerii organizației județene Botoșani a PNL, s-a ales o echipă de profesioniști cu cariere solide, capabili să rezolve problemele județului, incluzând atât tineri, cât și persoane cu experiență, respectiv oameni de afaceri, juriști și medici, care să îi reprezinte pe botoșăneni în Parlamentul României.
Candidați PNL la Camera Deputaților:
- Eduard Mititelu – secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, director și administrator al unei firme timp de cinci ani.
- Luciana Buliga – medic și proprietară a unui lanț de farmacii.
- Alexandru Dumitriu – absolvent al Facultății de Medicină din Iași, cu afaceri în domeniul farmaceutic și stomatologie.
Candidați PNL la Senat:
- Ovidiu Jitaru – inginer electronist, vicepreședinte și asociat la Elsaco Electronic.
- Ionela Aiftincă – avocat cu o carieră de 16 ani în cadrul Baroului Botoșani.






Sursa foto: https://www.facebook.com/search/top?q=eduard%20mititelu
Politică
Bugetul pentru anul 2026 a fost adoptat de Guvern și a fost trimis la Parlament pentru dezbatere și vot
Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat creșterea salariului de bază minim brut pe țară, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei.
De asemenea, a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026.
Bugetul de stat ia în calcul o scădere a deficitului la 6,2%, o creștere economică de 1% și o inflație de 6,5% la sfârșitul anului. Statul își va reduce cheltuielile cu zeci de miliarde, dar anul acesta bugetele din investiții vor fi mai mari, mai ales că fondurile din PNRR trebuie absorbite până la finalul lunii august, a precizat Ilie Bolojan, citat de romania-actualitati.ro
În cadrul conferinței de presă susținută la Palatul Victoria, premierul a precizat că au fost adoptate câteva acte normative pentru pregătirea aprobării bugetului.
„S-a adoptat hotărârea privind creșterea salariului de bază minim brut pe țară de la jumătatea anului, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei. De asemenea, a fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină, care este dedicată transportatorilor. Compensarea a fost crescută până la sfârșitul anului, de la 0,65 de bani la 0,85 de bani. Prin revizuirea din trei în trei luni de zile vom ține cont de evoluțiile din această piață în perioada următoare”, a declarat Ilie Bolojan.
Anterior adoptării bugetului, PSD a anunțat că miniștrii săi vor aviza cu obiecții proiectul de buget, dar vor rezolva în parlament ceea ce, spun social-democrații, a fost blocat de premier la nivel guvernamental, arată romania-actualitati.ro
În replică, premierul Ilie Bolojan a declarat că, în cazul în care un partid din coaliție nu este mulțumit de modul de funcționare a acesteia sau a guvernului, poate iniția moțiuni de cenzură.
Totodată, premierul a subliniat că, indiferent cine este premier și cine este la guvernare, este importantă stabilitatea politică, mai ales în astfel de vremuri.
Sursa foto: www.facebook.com/guv.ro/photos.
Politică
Un nou test pentru Guvernul Bolojan! Executivul își va angaja răspunderea pentru reforma administraţiei publice
Premierul Ilie Bolojan a declarat că acesta va fi un nou test pentru Executiv, în condițiile în care este posibilă depunerea unei moțiuni de cenzură, potrivit romania-actualitati.ro
Intenţia Guvernului este să-şi angajeze răspunderea în Parlament pentru reforma administraţiei publice locale și centrale, la pachet cu măsurile de relansare economică, înainte de 1 februarie 2026.
- Ambele proiecte vor fi definitivate săptămâna viitoare
Prim-ministrul Ilie Bolojan a subliniat că măsurile care vizează administrația asigură, între altele, creșterea veniturilor proprii ale autorităților locale și reduc cheltuielile de personal în primăriile cu un număr prea mare de angajați.
Ilie Bolojan: „Administrația locală din România încasează din veniturile proprii sume mult mai mici decât media țărilor Uniunii Europene, fiind dependentă într-o măsură foarte mare de transferurile de la bugetul de stat. Dacă aceste transferuri le-am avea ca fonduri, nu ar fi o problemă, dar România transferă aceste fonduri împrumutându-se, în parte, sume pentru care plătim dobânzi destul de mari.”
Pe de altă parte, social-democrații au cerut, iar coaliția de guvernare a aprobat ca, odată cu reforma administrației, Guvernul să-și asume răspunderea și pentru măsurile de relansare a economiei, care includ credit fiscal majorat și alte facilități pentru stimularea noilor investiții.
„Nu putem doar să discutăm despre tăieri, despre reduceri, dacă se dorește ca PSD-ul să fie în această coaliție. Sunt măsuri absolut normale, sunt măsuri care nu au impact bugetar. Nu poți să reduci deficitul prin tăierea investițiilor și prin scăderea puterii de cumpărare. Reduci deficitul într-un mod corect dacă crești economic”, a declarat Sorin Grindeanu, liderul PSD
Pachetul de măsuri pentru relansare economică va fi definitivat, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Sursa foto:
Politică
Tăiere de 85% la pensiile necontributive, prevăzută de proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul
Proiectul de lege a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii.
- Proiectul de lege care va limita cumulul pensiei cu salariul la stat va fi definitivat luni.
Deocamdată a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii și, potrivit modificărilor propuse de guvern, limitarea pensiei la 15% în cazul cumulului cu salariul va viza doar pensiile necontributive, potrivit romania-actualitati.ro
Astfel, persoanele beneficiare de o pensie de serviciu, respectiv de o pensie stabilită în sistem militar, pot fi menținute în activitate în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.
Premierul Ilie Bolojan a reafirmat că măsura nu se va aplica în educație și sănătate și a dat ca exemplu situația în care un profesor pensionar poate preda în continuare la o școală dintr-o zonă rurală, unde este deficit de cadre didactice.
Pe de altă parte, prim-ministrul a explicat că nu i se pare normal ca o persoană să se pensioneze la 48 de ani, pentru că a avut o muncă grea, iar a doua zi să se angajeze în sectorul public, într-o zonă adiacentă.
Sursa foto: Digi24




