Botoșani
Medalii la Olimpiada Balcanică de Informatică, obținute de lotul coordonat de un profesor din Botoșani
Elevii români au obţinut trei medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică, desfăşurată în perioada 20-26 septembrie 2024, la Ohrid, în Macedonia de Nord.
Lotul a fost coordonat de prof. Adrian Panaete de la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” Botoşani, vicepreşedinte al Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică şi membru al Comitetului Internaţional al Olimpiadei Balcanice de Informatică, şi de Liviu-Mihai Silion, student la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru SEPI.
La competiţia regională au participat 65 de elevi din 15 ţări, iar toţi membrii delegaţiei României au obţinut premii, potrivit reprezentanților Ministerului Educaţiei.
Astfel, medalii de argint au fost obţinute de elevii Andrei Boacă – Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi, Rareş-Andrei Neculau – Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi şi Alexandru Gheorghieş – Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi, iar medalia de bronz a fost câştigată de Cristian Luchian de la Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ.
Sursa foto: ziarullumina.ro
Actualitate
Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova
A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.
Sursa: ro.wikipedia.org
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




