Nerăbdători să-și întâlnească eroii și dornici să învețe lucruri noi! Așa i-au așteptat pe pompieri cei 40 de copii înscriși la Tabăra de zi, organizată de...
Împăratul Iulian Apostatul (361-363), părăsind credinţa cea adevărată, a ridicat prigoană mare împotriva creştinilor, tocmind dregători asupritori prin toate cetăţile Imperiului. La Durostorum a trimis pe...
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie R. Moldova-Italia, care a prezentat la control...
Antreprenorul WeBuild a început lucrările de refacere a asfaltului aşternut pe Podul Brăilei pe sensul de mers Tulcea – Brăila, după care va continua şi pe...
Programul Start-Up Nation va continua şi în acest an, cu un buget din fonduri europene de peste 440 milioane de euro, iar la 30 iulie 2024...
Eurodeputaţii români Victor Negrescu (SD) şi Nicolae Ştefănuţă (Verzi) au fost aleşi, marți, 16 iulie 2024, în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European (PE). Victor Negrescu...
În contextul actual al secetei care afectează agricultura și alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate eparhiile sale să oficieze rugăciunile...