ȘTIRI DIN:
Data: 10/07/2026

Sport

Delegația sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris

Publicat

pe

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Paris de 107 sportivi care vor concura la 18 discipline, cea mai mare parte a delegației sportivilor români urmând să plece la Paris la sfârșitul acestei săptămâni.

„Team România” a fost încurajată marți de premierul Marcel Ciolacu și miercuri de președintele Klaus Iohannis, care a primit delegația sportivilor români la Palatul Cotroceni, arată ziarullumina.ro

  • Jocurile Olimpice de la Paris au loc în perioada 26 iulie – 11 august.

Deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris va avea loc în data de 26 iulie 2024 cu o ceremonie inedită desfăşurată pe râul Sena, iar delegația României îi va avea în frunte, purtând drapelul României, pe canotorii Ionela şi Marius Cozmiuc.

România va alinia la startul acestei ediţii olimpice 107 sportivi, cu 10 mai mulți decât la Jocurile precedente, de la Tokyo, potrivit preşedintei Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă.

„Eu vreau să vă spun doar atât: mulţumesc şi mult succes! (…) Cred enorm în voi şi sunt ferm convinsă că România va fi mândră de performanţele pe care le veţi realiza la Paris”, le-a transmis sportivilor preşedinta ANS, luni, cu ocazia prezentării lotului olimpic de canotaj.

La același eveniment, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat că, pentru felul în care s-au pregătit, toţi sportivii care vor concura la Paris ar merita câte o medalie. El a menționat că cea mai mare parte a delegației va pleca la sfârșitul săptămânii în capitala Franței cu o aeronavă personalizată, „care va purta logoul şi numele Nadiei Comăneci şi numărul 10. Să dea Dumnezeu să ne întoarcem cu acest număr 10 înapoi”.

„Sunteţi o echipă extraordinară. (…) Sunt absolut convins că ne veţi face mândri acolo. Avem 107 sportivi calificaţi, sunt cei mai buni dintre sportivii români la ora actuală pentru că ei au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice şi de aceea noi suntem mândri de toţi”, a declarat președintele COSR.

În privinţa numărului de medalii, 13 promise de federaţii şi 5-7 estimate de COSR, preşedinta Federaţiei Române de Atletism, Anişoara Stanciu, se așteaptă la un bilanț între cele două: „Este firesc ca federaţiile să-şi dorească medalii (…), era normal să le avansăm către COSR. Aşa, ca număr de medalii, haideţi să ne întâlnim undeva la mijloc”.

În echipa olimpică a României pentru JO 2024, lotul cu cei mai mulți sportivi – 45 – aparține canotajului. Urmează atletismul și polo pe apă, cu câte un lot de 13 sportivi calificați, gimnastica artistică – 6 sportivi, lupte și tenis de masă (câte 5 sportivi), tenis (4), înot și kaiac-canoe (câte 3), haltere (2) și box, ciclism, gimnastică ritmică, scrimă, yachting, triatlon, tir cu arcul și judo – câte un sportiv calificat.

La precedentele jocuri, de la Tokyo, România a cucerit patru medalii, una de aur (la dublu vâsle feminin), şi trei de argint (la spadă feminin, dublu rame masculin şi patru rame fără cârmaci masculin), ocupând locul 46 pe naţiuni.

Sursa foto: ziarullumina.ro

Actualitate

Cupa Mondială 2026: Germania a fost eliminată surprinzător de Paraguay, în timp ce Maroc a reușit să elimine Olanda

Publicat

pe

Surprize mari în meciurile din şaisprezecimile de finală de la Cupa Mondială 2026.

Germania a fost eliminată în mod surprinzător de Paraguay de la Cupa Mondială 2026 la loviturile de departajare, în timp ce Maroc a reușit să elimine echipa Olandei tot la loviturile de la 11 metri, după egalul înregistrat în timpul regulamentar.

Marocul va juca în optimi cu Canada, pe 4 iulie, la Houston.

Într-o altă partidă din şaisprezecimile de finală, selecţionata Mexicului s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formaţia Ecuadorului cu scorul de 2-0, pe Mexico City Stadium.

În optimi, Mexic va întâlni învingătoarea partidei dintre Anglia şi RD Congo, care se joacă miercuri, 1 iulie, de la ora 19.00.

La rândul său, Franţa s-a calificat în optimile Cupei Mondiale, după ce a învins fără drept de apel, scor 3-0, selecționata Suediei. Starul francez Kylian Mbappe a marcat de două ori.

În optimi, Franţa va întâlni naţionala Paraguayului.

Sursa foto: OnlineSport.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cupa Mondială de fotbal 2026: Trei zile până la debutul turneului

Publicat

pe

Cupa Mondială de fotbal 2026, care va alinia în premieră 48 de echipe și se va desfășura în trei țări nord-americane, va debuta joi, 11 iunie, cu meciul Mexic-Africa de Sud, pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, a anunțat Federația Internațională de Fotbal (FIFA), citată de AFP.

Pentru turneul găzduit în comun de Statele Unite, Mexic și Canada care include un număr record de 104 de meciuri, dintre care 78 se vor juca pe teritoriul american, s-au pus în vânzare aproximativ șapte milioane de bilete.

Pe plan economic, se așteaptă ca marea competiție (11 iunie – 19 iulie) să aibă un impact direct asupra PIB-ului sectorului turismului de 6,4% în Canada, 2,4% în Mexic și 2,1% în Statele Unite, potrivit EFE, care citează date ale Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC).

În ciuda gigantismului său, Cupa Mondială nu suscită interes prea mare în rândul publicului american.

Un sondaj publicat zilele trecute arată că doar 28% dintre adulții din SUA, unde fotbalul american este mai popular decât soccerul, spun că vor urmări competiția, care îi interesează cu adevărat doar pe 14% dintre cei chestionați, relatează AFP.

În ceea ce privește favoriții turneului, o atenție deosebită a stârnit anunțul lui Joachim Klement, economistul german cunoscut pentru predicțiile corecte ale campioanelor din 2014, 2018 și 2022, potrivit căruia Olanda va cuceri trofeul, după o finală împotriva Portugaliei, informează BeIN Sports. Spre deosebire de previziunile bazate exclusiv pe performanța sportivă, Klement combină variabile statistice, economice și demografice pentru a estima probabilitățile de succes la Cupa Mondială, arată ziarullumina.ro

Sursa foto: canva.com/curierulnational.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Istvan Kovacs arbitrează meciul FCSB – FC Botoşani, din barajul pentru cupele europene

Publicat

pe

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Istvan Kovacs să conducă meciul dintre FCSB și FC Botoșani, semifinala barajului pentru Conference League.

Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Mihai Marica și de Ferencz Tunyogi. În camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Rareș Vidican. Cel de-al patrulea arbitru a fost desemnat Iulian Călin, iar Constantin Augustus va fi observatorul partidei.

FCSB și FC Botoșani, 3 dueluri directe în acest sezon

FC Botoșani a câștigat două dintre partidele jucate contra FCSB-ului în acest sezon, în timp ce roș-albaștrii s-au impus o singură dată.

În turul sezonului regulat, FC Botoșani a trecut cu 3-1 în fața celor de la FCSB, pe teren propriu, în timp ce la returul de pe Arena Națională bucureștenii s-au impus cu 2-1, potrivit digisport.ro

În meciul din play-out, jucat pe 3 aprilie 2026, la Botoșani, echipa lui Marius Croitoru s-a impus cu scorul de 3-2.

Dinamo așteaptă în finala barajului pentru Conference League

FC Botoșani a terminat pe locul 4 în play-out-ul SuperLigii, cu 33 de puncte, în timp ce FCSB s-a aflat pe locul 2, la 4 lungimi distanță.

Învingătoarea dintre FCSB și FC Botoșani se va confrunta cu Dinamo, în deplasare, în finala barajului de calificare în preliminariile UEFA Conference League.

Partida FCSB – FC Botoșani are loc astăzi, 23 mai, de la ora 20.30, pe stadionul „Steaua” și va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.

Sursa foto: primasport.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate6 zile in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitateo săptămână in urma

Persoane transportate la spital în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu...

Actualitateo săptămână in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitateo săptămână in urma

Cupa Mondială 2026: Germania a fost eliminată surprinzător de Paraguay, în timp ce Maroc a reușit să elimine Olanda

Surprize mari în meciurile din şaisprezecimile de finală de la Cupa Mondială 2026. Germania a fost eliminată în mod surprinzător...

Actualitate2 săptămâni in urma

Calendar ortodox: Sărbătoarea Soborului Sfinţilor 12 Apostoli

Din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române aflăm despre viaţa şi activitatea misionară a ucenicilor Domnului că Apostolul Petru a...

Actualitate2 săptămâni in urma

Amendament PSD în Parlament pentru prelungirea plafonării prețului la motorină

Parlamentarii PSD au depus în legislativ un amendament care prevede prelungirea cu trei luni a perioadei de plafonare a prețului...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate4 săptămâni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitateo lună in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Actualitate3 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Actualitate4 luni in urma

Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului...

Actualitate4 luni in urma

Doamnele și domnișoarele întâlnite în trafic, „amendate” cu flori de polițiști cu ocazia Zilei Femeii (foto)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au oferit flori doamnelor și...

Administrație5 luni in urma

Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul...

Actualitate6 luni in urma

Nu scăpăm de valul de frig! Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10.00....

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate