ȘTIRI DIN:
Data: 07/09/2026

Actualitate

Cătălin Flutur: vin în fața dumneavoastră cu intenții explicite, serioase și puternice, bine ancorate în realitățile Botoșaniului

Publicat

pe

Cătălin Flutur, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Botoșani vine în fața botoșănenilor, la finalul campaniei electorale, cu asigurarea că programul administrativ pe care îl propune va sta la baza dezvoltării reale și solide a comunității, generând alte măsuri și direcții edilitare care vor ridica nivelul calității vieții și prestigiul municipiului Botoșani.

”Dragi prieteni,

Vă rog să-mi permiteți să-mi încep mesajul finalului de campanie cu o povestire, care, desigur, are și un tâlc. Zilele acestea mi-am adus aminte de studenție. O să vă întrebați ce legătură ar putea avea acest moment electoral cu anii mei de facultate – uitați, că are.

Așadar, eram la Iași, în primul an la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic și, împreună cu un bun prieten, am intrat într-una dintre sălile de curs de la parterul Corpului T, o frumoasă și avangardistă clădire din suita celor de pe Splaiul Bahluiului. Lume multă, aproape că nu aveai unde să stai. În amfiteatru, un tânăr profesor cu plete rebele, îmbrăcat în blugi și cu pachetul de țigări Amiral pe masă, vorbea cu patos, când zâmbind, când încruntându-se. La început nu am înțeles ce se discută, dar atmosfera era de neimaginat – relaxată, prietenoasă și, după cum aveam să-mi dau seama, orientată în mod voalat împotriva regimului de la acea vreme, de o manieră sugestiv-critică (ca să fixăm reperele, trebuie să spun că eram în anul 1983).

Am întrebat împrejur ce se dezbate și am înțeles că eram la prelegerea unui asistent de la catedra de Științe Sociale a Politehnicii, care în acea zi vorbea studenților despre Principiul lui Peter. Subiectul se dovedea a fi incitant, spumos, plin de înțelesuri și subînțelesuri, și – după cum aveam să aflu mai târziu – se baza pe lucrarea a doi canadieni (Laurence J. Peter & Raymond Hull), care în România acelor vremuri era cenzurată de către regimul comunist.

În esență, autorii Principiului lui Peter se referă la structurile organizaționale ale instituțiilor și afirmă că „într-o ierarhie, fiecare salariat tinde să urce până la nivelul său de incompetență”.

Să facem saltul în timpul prezent – Botoșani, anul 2024 – și să îmi explic această aducere aminte. Ei bine, dragi prieteni, se pare că ne aflăm sub imperiul ideii rezumative mai sus citată și că îi trăim din plin efectul.

Urmând logica acestei renumite lucrări, am putea spune că domnul Andrei, căci la el mă refer, și-a atins pragul de incompetență. Dorința dânsului de a accede de la funcția de viceprimar la cea de primar ar fi fost una salutară, dacă faptele nu ar fi dovedit contrariul. Pentru că, după cum o spune chiar Principiul lui Peter, fiecare dintre noi este bun până la un anumit nivel al unei organizații, iar odată atins acest maxim al competenței, următorul pas se dovedește a fi un adevărat fiasco pentru acea instituție.

Să fim cinstiți cu noi înșine și să observăm că în acești ultimi 4 ani de mandat:

  • Orașul nu a făcut niciun pas vizibil pe calea dezvoltării marii infrastructuri (rutiere, de utilități și servicii publice etc.)
  • Piața locurilor de muncă nu a primit niciun fel de sprijin concret din partea primăriei
  • Industria locală este încremenită în stadiul unui modest început, numărând pe degete firmele care sunt rentabile și care aduc bani la bugetul local
  • Fondul locativ este practic înghețat
  • Singurele fonduri care au intrat în oraș sunt cele venite prin programe naționale și nicio resursă de finanțare semnificativă nu a fost atrasă prin inițiativa și efortul primăriei
  • Rețeaua de unități spitalicești și de sănătate publică este agonizantă și a devenit periculoasă pentru oameni (ș.a.m.d.),

Pe acest fond, în numele întregului oraș, l-aș ruga pe domnul Andrei să-și facă o scurtă autoanaliză și să ne spună dacă înțelege că și-a atins propriul nivel al incompetenței, ceea ce aduce cu sine nepotrivirea dumnealui cu funcția de primar, care este din ce în ce mai vizibilă.

______________________________________________

Dragi prieteni, pentru al 4-lea mandat, am venit în fața dumneavoastră cu intenții explicite, serioase și puternice, care sunt foarte bine ancorate în realitățile Botoșaniului. În Axa Prioritară 2030, am cuprins 3 mari proiecte:

  1. Înființarea Parcului Industrial Botoșani;
  2. Modernizarea Infrastructurii rutiere și a transportului public, creșterea mobilității urbane;
  3. Inovarea Sistemului de sănătate publică sub aspect logistic și susținerea personalului medical performant.

Sigur că sunt și alte proiecte în programul nostru administrativ (vedeți-l, spre exemplu, pe cel de înființare a Companiei Municipale de Apă), dar cele trei enumerate vor sta la baza dezvoltării noastre reale și solide, generând alte măsuri și direcții edilitare care vor ridica nivelul calității vieții și prestigiul Municipiului Botoșani.

Pentru că este ultima zi de campanie electorală, vă rog să discerneți, să judecați și să investiți votul de duminică în candidatura pe care o considerați cea mai bună pentru viitorul orașului și al oamenilor, deopotrivă.

Vă mulțumesc pentru întreaga dumneavoastră susținere și vă aștept cu toată încrederea la urne.

Cătălin Flutur,

Candidat PNL la funcția de primar”

(Material cu conținut electoral, C.M.F. 21240015)

Actualitate

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.

Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  • Poliției pentru a depune o plângere;
  • unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
  • Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
  • Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Sursa foto: sursazilei.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Sursa foto: tvrinfo.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Publicat

pe

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.

  • Generația Silențioasă (1926–1945)

Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.

  • Baby Boomers (1946–1964)

Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.

  • Generația X (1965–1979)

Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.

  • Millennials (1980–1994)

Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.

  • Generația Z (1995–2009)

Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.

  • Generația Alpha (2010–2024)

Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.

  • Generația Beta (2025–2039)

Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic

Sursa foto/rowebmedia.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate4 săptămâni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Politică4 săptămâni in urma

PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan,...

Actualitate4 săptămâni in urma

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de...

Stiri nationale4 săptămâni in urma

Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune...

Actualitate4 săptămâni in urma

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați...

Actualitate4 săptămâni in urma

Seceta prelungită și temperaturile extreme din această vară încep să producă pagube importante în sectorul agricol

Potrivit fermierilor, mii de hectare de culturi sunt deja compromise, iar resursele de apă sunt drastic diminuate. În acest context,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitateo lună in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație2 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate2 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate3 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate3 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani5 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate5 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate