Actualitate
Autoturism cuprins de flăcări în timpul deplasării, pasagerii s-au salvat în ultima clipă (foto, video)
Un autoturism a luat foc în această dimineață, în timp ce se deplasa pe o stradă din localitatea Avrămeni.
Conducătorul auto a fost atenționat de ceilalți participanți la trafic că iese fum de sub mașină, a oprit pe marginea drumului și a coborât imediat, împreună cu ceilalți pasageri care îl însoțeau.
Martorii au fost cei care au sunat după ajutor, la 112.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat faptul că autoturismul ardea în totalitate, cu degajări mari de fum. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Din fericire nu au fost persoane rănite.
Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Pentru a preveni incendiile auto, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- verificaţi instalaţia electrică;
- asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
- verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
- nu faceți improvizații la instalația electrică;
- verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.


Sursa video:Sergiu Bucătariu
Sursa foto: Tudor Chiriac
Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.
ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.
Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.
Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.
În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro
Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.
Sursa foto: Capital
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan




