Actualitate
Un șofer depistat în trafic cu o alcoolemie uriașă a refuzat recoltarea de probe biologice și a încercat să mituiască polițiștii
La data de 14 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani s-a produs un accident rutier cu pagube materiale, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul direcționat la fața locului a stabilit identitatea conducătorului auto implicat în accident, în persoana unui bărbat, de 48 de ani, din municipiul Botoșani.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei.
Mai mult decât atât, în timpul activităților specifice, conducătorul auto a încercat să ofere bani, cu titlu de mită, polițiștilor. Aceștia au informat polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție cu privire la eveniment, cercetările fiind continuate și pentru această faptă.
Sursa foto: GdS
Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro




