Actualitate
Doi polițiști din Botoșani au primit pedepse cu suspendare pentru șpaga primită acum patru ani
Doi polițiști din Botoșani au fost condamnați, printre altele, să dea înapoi și brânza primită ca șpagă, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Suceava, potrivit stiripesurse.ro
Șase inculpați au primit definitiv pedepse cu suspendare, alții 15 fiind încă judecați.
Șase inculpați dintr-un dosar de corupție instrumentat de DNA Suceava au primit pedepse definitive cu suspendare și muncă în folosul comunității, iar doi dintre polițiștii condamnați sunt obligați, în plus, să restituie brânza pe care au primit-o ca șpagă, scrie stiripesurse, care citează Monitorul de Botoșani.
Cei doi agenți au luat șpagă în vara anului 2020 un caș de 5 kilograme, iar acum trebuie să restituie contravaloarea acestuia în bani, la prețul de atunci al kilogramului de brânză, respectiv 30 de lei. Așa se face că fiecare polițist va plăti statului câte 75 de lei, reprezentând jumătatea de caș mâncată de fiecare.
Potrivit procurorilor, șpăgile erau între 100 lei și 100 de euro
Patru polițiști și doi șoferi din lotul celor 21 de inculpați trimiși în judecată de DNA au fost condamnați la pedepse cu suspendare cuprinse între 1 an și 4 luni și 3 ani, întrucât toți și-au recunoscut faptele.
Potrivit DNA, 16 polițiști din cadrul IPJ Botoșani au luat în perioada iunie-noiembrie 2020 șpăgi între 100 lei și 100 de euro de la 56 de șoferi opriți în trafic pentru a nu le sancționa diferite abateri, precum depășirea vitezei legale, mai arată stiripesurse.ro
Sursa foto: Playtech.ro
Actualitate
Istvan Kovacs arbitrează meciul FCSB – FC Botoşani, din barajul pentru cupele europene
Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Istvan Kovacs să conducă meciul dintre FCSB și FC Botoșani, semifinala barajului pentru Conference League.
Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Mihai Marica și de Ferencz Tunyogi. În camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Rareș Vidican. Cel de-al patrulea arbitru a fost desemnat Iulian Călin, iar Constantin Augustus va fi observatorul partidei.
FCSB și FC Botoșani, 3 dueluri directe în acest sezon
FC Botoșani a câștigat două dintre partidele jucate contra FCSB-ului în acest sezon, în timp ce roș-albaștrii s-au impus o singură dată.
În turul sezonului regulat, FC Botoșani a trecut cu 3-1 în fața celor de la FCSB, pe teren propriu, în timp ce la returul de pe Arena Națională bucureștenii s-au impus cu 2-1, potrivit digisport.ro
În meciul din play-out, jucat pe 3 aprilie 2026, la Botoșani, echipa lui Marius Croitoru s-a impus cu scorul de 3-2.
Dinamo așteaptă în finala barajului pentru Conference League
FC Botoșani a terminat pe locul 4 în play-out-ul SuperLigii, cu 33 de puncte, în timp ce FCSB s-a aflat pe locul 2, la 4 lungimi distanță.
Învingătoarea dintre FCSB și FC Botoșani se va confrunta cu Dinamo, în deplasare, în finala barajului de calificare în preliminariile UEFA Conference League.
Partida FCSB – FC Botoșani are loc astăzi, 23 mai, de la ora 20.30, pe stadionul „Steaua” și va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Sursa foto: primasport.ro
Actualitate
Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică
Comisia Europeană a semnat joi acordul SAFE cu România după ce autorităţile de la Bucureşti, prin Ministerul de Finanţe, au semnat documentul săptămâna trecută.
„Este pasul care confirmă accesul României la o finanţare europeană de 16 miliarde şi aproape 700 de milioane de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin acest instrument, după Polonia”, a precizat ministrul Alexandru Nazare într-o postare pe internet.
Acesta a subliniat faptul că programul SAFE înseamnă investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică, dar şi o oportunitate economică majoră, industrie de apărare, tehnologie, locuri de muncă în sectoare strategice şi proiecte de infrastructură care pot schimba conectivitatea unor regiuni întregi.
Următoarele etape sunt intrarea în vigoare a acordului, o prefinanţare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, prima cerere de plată, posibilă în octombrie 2026, şi derularea proiectelor, care vor avea o evidenţă distinctă şi predictibilă a finanţării până în 2031, mai arată ministrul interimar al finanţelor, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Euronews
Actualitate
Atenție! O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro
O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro, a fost semnalată de către specialiştii Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică.
„Potenţialele victime primesc un SMS care pretinde că provine de la platforma Ghiseul.ro sau de la o autoritate oficială şi care informează despre o presupusă amendă restantă. Mesajul include un link către o pagină frauduloasă care imită aspectul unei platforme reale”, atenționează experţii, pe pagina oficială a DNSC.
Sursa foto: Fb /DNSC.RO/ziarullumina.ro




