Social
Pensionarii și-ar putea primi banii chiar înainte de Paște
Cinci milioane de pensionari români aşteptă să afle dacă vor avea sau nu bani peste Paşte. Premierul Marcel Ciolacu a cerut ca pensiile şi salariile angajaţilor la stat să fie livrate înainte de sărbători, iar acum se fac demersuri pentru rezolvarea situaţiei, arată stirpesurse.ro
În prezent se lucrează la Ministerul Muncii, la o hotărâre de Guvern care va intra joi, 25 aprilie, în ședința Executivului. Așadar, se fac eforturi pentru ca banii de pensii să fie livrați înainte de Paști, menționează stiripesurse.ro
Jumătate din cele cinci milioane de pensionari ar trebui să primească banii pe card, în jurul datei de 12 mai.
Guvernanții caută soluții, însă, ca românii să primească banii înainte de sărbători, să aibă bani de Paște. Cealaltă jumătate de pensionari primesc banii prin Poșta Română.
Întrebat dacă are compania capacitatea de a livra toate aceste pensii într-un timp atât de scurt, adică înainte de Paşte, directorul Poştei a vorbit de o provocare.
„Este o provocare și pentru noi, numai că, pregătindu-ne din timp, vom încerca să ne asigurăm că pensiile vor ajunge la toți românii, la toți clienții noștri”, a declarat Valentin Ștefan, director general al companiei Poșta Română, la Antena 3 CNN.
Perioada în care banii ar trebui să ajungă la pensionari este una foarte scurtă. Pe 1 mai şi 3 mai, angajații au liber, pe 5 mai este Paştele, iar pensiile se livrau, de regulă, până pe data de 15 ale lunii.
„Noi vom încerca să începem distribuția de pensii mai devreme decât data stabilită, astfel încât să avem suficient timp încât să le livrăm. Sigur că aici este și puțină birocrație, câțiva pași administrativi care trebuie luați de diferite instituții: Ministerul Muncii, Ministerul de Finanțe, chiar și de Casa Națională de Pensii”, a precizat Valentin Ștefan.
”E posibil să nu îi poată livra, să nu-i aducă la timp”, și-a exprimat temerea directorul Poștei Române, cu referire la alte instituții financiare, ale căror angajați au liber în perioada respectivă, ”și odată ce aceste lucruri sunt puse cap la cap, atunci noi putem să intrăm cu distribuirea fizică”.
Valentin Ștefan: ”1 mai și 3 mai nu sunt zile care să ne ajute, fiind zile libere. Şi nu e o problemă doar la Poșta Română, dar și la partenerii noștri. De exemplu, băncile comerciale de unde ne luăm banii. E posibil să nu îi poată livra, să nu-i aducă la timp, dar încercăm să ne pregătim din timp astfel încât să avem suficienți bani și să livrăm pensiile până de sărbători”, a mai declarat directorul Poştei Române.
Potrivit acestuia, Poșta Română așteaptă acum banii de la Casa Națională de Pensii şi rămâne de văzut dacă va reuși Guvernul să trimită banii la timp.
”Avem discuții încă de ieri (marți, 23 aprilie, n.r.) începute cu Casa Națională de Pensii și cu Ministerul Muncii și, cel puțin din discuțiile avute, suntem optimiști și încrezători că banii vor ajunge la timp la Poșta Română și Poșta Română îi va livra la timp către beneficiari.
Structura livrării de pensii este împărțită pe județe, deci fiecare județ are propriul flux logistic, așa că depinde foarte mult de fiecare Casă Națională de Pensii la nivel județean, astfel încât și noi, la rândul nostru, să primim la nivel de județ documentele necesare și banii și să intrăm în distribuirea pensiilor”, a concluzionat Valentin Ștefan, citat de stiripesurse.ro
Sursa foto: Romania TV
Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Anunţ pentru pensionarii Casei Judeţene de Pensii Botoşani care își încasează pensia prin cont bancar
Vineri 9 ianuarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoşani, astfel că, luni, 12 ianuarie 2026, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile pensionarilor de către bănci.
Actualitate
Ministrul Muncii: Comisioanele pentru pensiile plătite la Poștă sunt de 10 ori mai mari decât pentru cele virate pe card
Statul plăteşte comisioane de zece ori mai mari pentru distribuirea pensiilor în numerar, în comparație cu cele pentru plata pe card, a declarat zilele trecute ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole. Oficialul a anunţat lansarea unui program destinat încurajării trecerii voluntare la plata electronică.
„Comisioanele pe care le plătim la Poştă astăzi sunt de 10 ori mai mari decât comisioanele pe care le plătim prin bancă atunci când plătim pensiile”, a spus ministrul Muncii, explicând diferenţa majoră dintre costurile suportate la nivel bugetar.
Potrivit ministrului Muncii, distribuţia pensiilor este în prezent împărţită în mod egal între cele două modalităţi, cu peste jumătate dintre pensionari care primesc banii pe card şi jumătate care primesc banii în numerar, de la poştaş.
„Pentru jumătatea pe card am plătit până la sfârşitul lui septembrie 6 milioane de lei comisioane bancare, pentru jumătatea pe cash am plătit comisioane la Poştă 60 de milioane de lei”, a precizat ministrul Muncii, potrivit Agerpres.
Ministerul Muncii va lansa un program de promovare a plății pensiilor pe card
În acest context, Ministerul Muncii va demara un program de promovare a plăţii pensiilor pe card, fără a introduce obligaţii.
„Vom începe un program prin care să promovăm, fără să obligăm pe nimeni, încă o dată. Ar fi util cât mai mulţi pensionari să accepte plata pensiei pe card. În Uniunea Europeană, în 2025, sper că nu pare exotic nimănui. E normalitate”, a subliniat ministrul Muncii, citat de radioromania.ro
De asemenea, Florin Manole a legat măsurile referitoare la modernizarea sistemului de plată a pensiilor de politicile care sprijină creşterea numărului de locuri de muncă.
„De câte ori mă auziţi vorbind despre ANOFM şi subvenţii pentru noi angajaţi? Să înţelegeţi, cum e şi corect, că vorbim despre noi contribuţii la sistemul de pensii. Înseamnă, deci, că genul ăla de programe e un sprijin pentru angajaţi şi un sprijin pentru angajatori, dar şi un sprijin pentru pensionari”, a mai punctat ministrul Muncii.
Sursa foto: Economedia




