ȘTIRI DIN:
Data: 24/06/2026

Botoșani

Candidaturile la primăriile din județ, aprobate de Colegiul Director al PNL (foto, video)

Publicat

pe

Vineri, 29 martie 2024, de la ora 16.00, a avut loc în sala ”Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia din Botoșani, ședința Colegiului Director Județean al PNL, în cadrul căreia a fost aprobată lista de candidaturi pentru funcțiile de primari la nivelul județului Botoșani pentru alegerile locale din 9 iunie 2024, conform Deciziei BPJ al PNL Botoșani.

Cătălin – Mugurel Flutur, candidatul PNL la Primăria Botoșani: ”Numai la organizația municipală Botoșani a PNL s-au depus în ultimele două săptămâni 34 de adeziuni de antreprenori. Noi o să avem pentru dumneavoastră surprize foarte mari. Oameni care nu au crezut niciodată că vor face politică, în momentul de față au ales să facă politică, și să facă politică liberală, pentru că vor să scape cu orice preț de PSD. Acum au simțit că este un nou început, și pentru filiala Botoșani este un nou început a politicii și vă garantăm că toți oamenii pe care îi vedeți aici nu o să mai fie dintre cei care pleacă mâine. Cei care au plecat, au făcut-o doar pentru interesul lor personal”.  

Președintele interimar al organizației județene a PNL, Valeriu Iftime încurajează implicarea femeilor în politică, astfel că, pe lista candidaților se regăsesc și câteva doamne printre care Sanda Chițan la Cândești, Cristina Gheban la Cristești, Tiron Dorina la Broscăuți, Alina Mihaela Havriliuc la Călărași ori Monica Cureliuc la Corlăteni.

LISTA candidaților PNL pentru primăriile din județ:

Localitatea                   Numele și prenumele

BOTOȘANI    –             Cătălin-Mugurel Flutur

DOROHOI      –            Alexandru Dumitriu

BUCECEA      –            Hîrtie Ovidiu

DARABANI     –            Gîrbaci Mihai-Alin

FLĂMÂNZI      –            Oloeriu Dan

SĂVENI            –            Martiniuc Liviu

ȘTEFĂNEȘTI    –          Buțura Florin

ADĂȘENI          –          Gherman Maricel

ALBEȘTI           –           Brașoveanu Brăduțu Petru

AVRĂMENI       –           Burlacu Marcel

BĂLUȘENI        –          Dorofteiu Petru

BLÂNDEȘTI      –          Maxim Stelian

BRĂEȘTI          –           Chițanu Andrei

BROSCĂUȚI     –      Tiron Dorina

CĂLĂRAȘI         –     Havriliuc Alina-Mihaela

CÂNDEȘTI         –     Chițac Sanda

COPĂLĂU          –     Ivanov Ciprian

CORLĂTENI       –    Cureliuc Monica

CORNI                –    Dumbravă Constantin

COȚUȘCA          –    Vezeteu Dan

CRISTEȘTI         –    Gheban Cristina

CRISTINEȘTI      –   Cheaptanaru Vasile

CURTEȘTI          –    Străchinariu Ovidiu

DÂNGENI            –    Rotundu Cătălin-Gheorghe

DERSCA             –     Romanescu Fănică

DIMĂCHENI        –     Matianu Ilie

DOBÂRCENI       –     Livinschi Radu

DURNEȘTI         –      Sasu Vasile

FRUMUȘICA      –      Bălășanu Constantin

GORBĂNEȘTI    –      Buruiană Cristinel

HAVÂRNA           –     Saviuc Corneliu-Sergiu

HILIȘEU HORIA  –     Mușat Dan

HLIPICENI           –     Şpaiuc Mihai

HUDEȘTI             –     Zlei Cătălin Dimitre

IBĂNEȘTI         –      Magopeţ Romică

LOZNA              –      Burlacu Laurențiu

LUNCA              –      Maxim Ovidiu

MIHAI EMINESCU     –   Todireanu Dumitru

MIHĂILENI         –     Mihalache Emanuel

MIHĂLĂȘENI      –     Buraga Geanin Loredan

MILEANCA          –     Văcăreanu Georgel

MITOC                 –     Buduruță Ovidiu Costel

NICȘENI              –     Bulboacă Victor-Claudiu

PĂLTINIȘ             –     Drob Ioan-Cosmin

POMARLA           –     Chelaru Dumitru

PRĂJENI              –     Răileanu Alexandru

RĂCHIȚI               –     Bulgaru Florin Dan

RĂDĂUȚI PRUT   –     Nichiteanu Viorel

RĂUSENI              –    Cîșlaru Ovidiu Constantin

ROMA                   –    Glodeanu-Bosânceanu Gheorghe

ROMÂNEȘTI         –   Airinei Ionel

SANTA MARE       –   Sacu Ion

ȘENDRICENI         –   Coțovanu Cristi

STĂUCENI             –   Antoneac Miron Andreea-Mihaela

ȘTIUBIENI              –   Scripcariu Vasile-Alin

SUHARĂU              –   Nechifor Ghiocel

SULIȚA                   –      Țurcanu Ionuț

TODIRENI               –       Lotos Claudiu-Vasile

TRUȘEȘTI            –      Coteață Liviu

TUDORA               –      Petria Mihai

UNGURENI           –      Ivanache Ilie

UNȚENI                 –     Timișag Dumitru

VĂCULEȘTI           –     Vlas Iulian

VÂRFU CÂMPULUI   –     Domunco Ovidiu

VIIȘOARA              –     Moroșanu Dinu

VLĂDENI                –     Vînătoru Cornel

VLĂSINEȘTI           –     Oniciuc Ionel

VORNICENI            –     Irimia Gheorghe

VORONA                –     Dascălu Sergiu-Marian

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Actualitate

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Publicat

pe

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un eveniment care aduce împreună sportul, cultura și comunitatea în inima orașului!

Organizat de Clubul Sportiv Nord, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și cu sprijinul partenerilor instituționali și privați, Maratonul Nordului Botoșani a devenit într-un timp scurt unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune. La ediția din acest an s-au înscris peste 700 de participanți din județul Botoșani, din întreaga regiune a Moldovei și din alte zone ale țării.

Competiția este destinată tuturor categoriilor de participanți, de la copii și începători până la alergători experimentați. Ediția din 2026 aduce și o premieră pentru municipiul Botoșani și pentru regiunea Moldovei: cursa de maraton pe distanța de 42 de kilometri, care completează probele de Cros Popular 5 km, Cros 10,5 km și Semimaraton.

Duminică, 14 iunie, centrul municipiului va deveni scena principală a competiției, odată cu desfășurarea tuturor curselor pentru adulți.

Traseul a fost conceput pentru a pune în valoare principalele repere ale municipiului și va traversa zone reprezentative precum Piața Revoluției, Pietonalul Unirii, Bulevardul Mihai Eminescu, Stadionul Municipal, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, Parcul „Mihai Eminescu”, Strada Nicolae Iorga, Strada Cuza Vodă, Calea Națională și Centrul Istoric.

Primăria Municipiului Botoșani susține organizarea unor astfel de competiții care contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos, încurajează practicarea sportului și consolidează imaginea orașului ca destinație pentru evenimente de amploare.

„Maratonul Nordului Botoșani este mai mult decât o competiție sportivă. Este un eveniment care aduce comunitatea împreună, promovează un stil de viață sănătos și contribuie la dezvoltarea imaginii unui oraș modern, activ și deschis către evenimente de amploare. Mă bucur că tot mai mulți botoșăneni aleg să participe de la un an la altul și îi încurajez pe cât mai mulți să ni se alăture, fie la start, fie în rolul de susținători.

Astfel de evenimente arată că Botoșaniul are capacitatea de a găzdui competiții importante și de a atrage oameni din întreaga regiune, generând beneficii pentru oraș și pentru comunitate. Știu că restricțiile temporare de trafic pot crea un anumit disconfort, însă acestea sunt necesare pentru siguranța participanților și vor fi de scurtă durată. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă invit să transformăm împreună acest weekend într-o sărbătoare a sportului, a comunității și a Botoșaniului”, a declarat primarul municipiului Botoșani.

Pentru desfășurarea competiției în condiții de siguranță, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe traseul de concurs. Primăria Municipiului Botoșani le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi invită să susțină participanții de pe marginea traseului, contribuind astfel la atmosfera unui eveniment care promovează energia, sănătatea și spiritul comunitar.

Maratonul Nordului Botoșani face parte din seria competițiilor Maratonul Nordului și reprezintă o oportunitate de a demonstra că municipiul Botoșani poate găzdui evenimente sportive de nivel înalt, cu impact pozitiv asupra comunității și asupra imaginii orașului.

Citeste mai mult ...

Botoșani

„EMINESCU – Anatomia unui suflet VIZIONAR”

Publicat

pe

Dumitru Constantin Dulcan, Alexandru Vlad Ciurea, Părintele Calistrat și Dorel Vișan vin la Ipotești pentru un dialog fascinant despre Eminescu, spiritualitate și mintea unui geniu.

Evenimentul va avea loc la Casa Memorială „Mihai Eminescu” din Ipotești, în data de 6 Iunie 2026, de la ora 15.00, iar moderatoare este Florentina Fântânaru, o cunoscută realizatoare și moderatoare TV din România.

Cu o carieră de peste două decenii în jurnalismul de interviu, Florentina Fântânaru realizează și moderează emisiunea „De-a Viața Ascunselea” la Antena 3 CNN, unde abordează subiecte profunde despre dezvoltare personală, psihologie, traumă și vindecare alături de invitați speciali.

Citeste mai mult ...

Actualitate

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Publicat

pe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit pentru primirea cererilor de plată aferente Campaniei 2026.

  • Centrele APIA vor avea program de lucru și sâmbătă, 30 mai 2026.

Astfel, personalul APIA implicat în activitatea de primire a Cererilor de plată aferente Campaniei 2026, precum și personalul implicat în autorizarea la plată a cererilor aferente Campaniei 2025, vor avea program de lucru și în data menționată.

Termenul-limită pentru depunerea cererilor de plată în cadrul Campaniei 2026 este 5 iunie 2026, inclusiv, iar fermierii trebuie să se adreseze din timp funcționarilor APIA pentru finalizarea procedurilor necesare depunerii cererilor.

Potrivit datelor existente la nivelul instituției, din totalul de 25.602 de cereri depuse anul trecut de fermierii botoșăneni, până în prezent s-au depus 20.850 de cereri, aferente unei suprafețe de aproximativ 169.000 hectare.

Cererea de plată, inclusiv declarația de suprafață, se completează în aplicația geospațială AGI Online, conform Instrucţiunilor disponibile pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la link: http://agi.apia.org.ro/agionline.

Sursa foto: Monitorul de Făgăraș

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate2 ore in urma

Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor ca Sânzienele sau Drăgaica, este prăznuită anual pe 24 iunie. Această zi marchează...

Actualitate23 de ore in urma

Legenda Sânzienelor, una dintre cele mai frumoase și misterioase povești din folclorul românesc

Legenda Sânzienelor este una dintre cele mai frumoase și misterioase povești din folclorul românesc, transmisă din generație în generație de...

Actualitateo zi in urma

Beneficiile pentru sănătate a unui consum mai mare de alimente bogate în fibre

Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea...

Politică2 zile in urma

Încep audierile miniştrilor din Guvernul Veştea în comisiile de specialitate

Calendarul învestirii Guvernului Veştea a fost aprobat de Birourile Permanente reunite ale Parlamentului. De la ora 12.00, au început audierile...

Actualitate2 zile in urma

Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”

Citatul lui Mihai Eminescu – „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră” – spune mai mult decât...

Actualitate5 zile in urma

Întâlnire emoționantă cu scriitoarea Alexandra Costache-Babcinschi la Biblioteca Municipală Dorohoi (foto)

Primăria Municipiului Dorohoi și Biblioteca Municipală „Păstorel Teodoreanu” din localitate vă invită sâmbătă, 20 iunie 2026, de la ora 13.00,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate2 săptămâni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate4 săptămâni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Actualitate3 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Actualitate4 luni in urma

Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului...

Actualitate4 luni in urma

Doamnele și domnișoarele întâlnite în trafic, „amendate” cu flori de polițiști cu ocazia Zilei Femeii (foto)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au oferit flori doamnelor și...

Administrație4 luni in urma

Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul...

Actualitate5 luni in urma

Nu scăpăm de valul de frig! Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10.00....

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate