Politică
Bugetul pentru anul 2026 a fost adoptat de Guvern și a fost trimis la Parlament pentru dezbatere și vot
Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat creșterea salariului de bază minim brut pe țară, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei.
De asemenea, a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026.
Bugetul de stat ia în calcul o scădere a deficitului la 6,2%, o creștere economică de 1% și o inflație de 6,5% la sfârșitul anului. Statul își va reduce cheltuielile cu zeci de miliarde, dar anul acesta bugetele din investiții vor fi mai mari, mai ales că fondurile din PNRR trebuie absorbite până la finalul lunii august, a precizat Ilie Bolojan, citat de romania-actualitati.ro
În cadrul conferinței de presă susținută la Palatul Victoria, premierul a precizat că au fost adoptate câteva acte normative pentru pregătirea aprobării bugetului.
„S-a adoptat hotărârea privind creșterea salariului de bază minim brut pe țară de la jumătatea anului, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei. De asemenea, a fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină, care este dedicată transportatorilor. Compensarea a fost crescută până la sfârșitul anului, de la 0,65 de bani la 0,85 de bani. Prin revizuirea din trei în trei luni de zile vom ține cont de evoluțiile din această piață în perioada următoare”, a declarat Ilie Bolojan.
Anterior adoptării bugetului, PSD a anunțat că miniștrii săi vor aviza cu obiecții proiectul de buget, dar vor rezolva în parlament ceea ce, spun social-democrații, a fost blocat de premier la nivel guvernamental, arată romania-actualitati.ro
În replică, premierul Ilie Bolojan a declarat că, în cazul în care un partid din coaliție nu este mulțumit de modul de funcționare a acesteia sau a guvernului, poate iniția moțiuni de cenzură.
Totodată, premierul a subliniat că, indiferent cine este premier și cine este la guvernare, este importantă stabilitatea politică, mai ales în astfel de vremuri.
Sursa foto: www.facebook.com/guv.ro/photos.
Politică
PSD și AUR au început demersurile pentru o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Liderii PSD și AUR, Marian Neacșu și Petrișor Peiu, au anunțat la începutul săptămânii că formațiunile politice pe care le reprezintă au început demersurile comune pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
Marian Neacșu, fost vicepremier PSD în Guvernul Bolojan: „Colegii parlamentari din toate partidele care au propuneri de text și care să susțină prin semnătură sunt bineveniți”.
Petrișor Peiu: „Nu am discutat absolut nimic despre guvernare”.
„Nu e niciun pact cu PSD, deocamdată este o discuție comună pentru a nu risca să avem două moțiuni și să cadă amândouă. Deocamdată avem această discuție, să vedem după ce o finalizăm ce urmează”, a mai precizat Petrișor Peiu, citat de stirileprotv.ro
Președintele AUR, George Simion: „Pe 5 mai am putea avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan!”
După anunțul făcut de Marian Neacșu și Petrișor Peiu, și președintele AUR, George Simion, a susținut o declarație de presă în care a vorbit despre inițiativa parlamentară comună a PSD și AUR, prin care se urmărește demiterea premierului Ilie Bolojan.
„Decizia AUR este de a da jos Guvernul Bolojan. În acest sens vom iniția alături de celelalte partide care semnează moțiunea de cenzură, și aici mă refer la toate formațiunile și la toți parlamentarii interesați, în momentul în care vom avea strânse minim 233 de semnături, moțiunea de cenzură va fi depusă. Și dacă totul merge conform planului stabilit, pe data de 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan”, a declarat George Simion.
În prezent, în Parlament sunt 463 de aleşi (330 deputaţi şi 133 senatori), astfel că majoritatea absolută de 233 de voturi poate decide soarta Guvernului.
Sursa foto: Cuvantul Libertatii
Politică
Un nou test pentru Guvernul Bolojan! Executivul își va angaja răspunderea pentru reforma administraţiei publice
Premierul Ilie Bolojan a declarat că acesta va fi un nou test pentru Executiv, în condițiile în care este posibilă depunerea unei moțiuni de cenzură, potrivit romania-actualitati.ro
Intenţia Guvernului este să-şi angajeze răspunderea în Parlament pentru reforma administraţiei publice locale și centrale, la pachet cu măsurile de relansare economică, înainte de 1 februarie 2026.
- Ambele proiecte vor fi definitivate săptămâna viitoare
Prim-ministrul Ilie Bolojan a subliniat că măsurile care vizează administrația asigură, între altele, creșterea veniturilor proprii ale autorităților locale și reduc cheltuielile de personal în primăriile cu un număr prea mare de angajați.
Ilie Bolojan: „Administrația locală din România încasează din veniturile proprii sume mult mai mici decât media țărilor Uniunii Europene, fiind dependentă într-o măsură foarte mare de transferurile de la bugetul de stat. Dacă aceste transferuri le-am avea ca fonduri, nu ar fi o problemă, dar România transferă aceste fonduri împrumutându-se, în parte, sume pentru care plătim dobânzi destul de mari.”
Pe de altă parte, social-democrații au cerut, iar coaliția de guvernare a aprobat ca, odată cu reforma administrației, Guvernul să-și asume răspunderea și pentru măsurile de relansare a economiei, care includ credit fiscal majorat și alte facilități pentru stimularea noilor investiții.
„Nu putem doar să discutăm despre tăieri, despre reduceri, dacă se dorește ca PSD-ul să fie în această coaliție. Sunt măsuri absolut normale, sunt măsuri care nu au impact bugetar. Nu poți să reduci deficitul prin tăierea investițiilor și prin scăderea puterii de cumpărare. Reduci deficitul într-un mod corect dacă crești economic”, a declarat Sorin Grindeanu, liderul PSD
Pachetul de măsuri pentru relansare economică va fi definitivat, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Sursa foto:
Politică
Tăiere de 85% la pensiile necontributive, prevăzută de proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul
Proiectul de lege a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii.
- Proiectul de lege care va limita cumulul pensiei cu salariul la stat va fi definitivat luni.
Deocamdată a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii și, potrivit modificărilor propuse de guvern, limitarea pensiei la 15% în cazul cumulului cu salariul va viza doar pensiile necontributive, potrivit romania-actualitati.ro
Astfel, persoanele beneficiare de o pensie de serviciu, respectiv de o pensie stabilită în sistem militar, pot fi menținute în activitate în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.
Premierul Ilie Bolojan a reafirmat că măsura nu se va aplica în educație și sănătate și a dat ca exemplu situația în care un profesor pensionar poate preda în continuare la o școală dintr-o zonă rurală, unde este deficit de cadre didactice.
Pe de altă parte, prim-ministrul a explicat că nu i se pare normal ca o persoană să se pensioneze la 48 de ani, pentru că a avut o muncă grea, iar a doua zi să se angajeze în sectorul public, într-o zonă adiacentă.
Sursa foto: Digi24




