Stiri nationale
Sistem avansat de localizare a apelului la 112, implementat, în premieră în Europa, de țara noastră
România a implementat, în premieră în Europa, o soluţie de localizare avansată a apelantului la numărul 112, au anunțat reprezentanții Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), care au prezentat şi opţiunea de apel video de urgență pentru persoanele cu deficienţe de auz.
„Serviciul 112 a reuşit tranziţia către Next Generation 112, care ne plasează în topul ţărilor europene care au reuşit să facă un astfel de demers”, a afirmat purtătorul de cuvânt al STS, colonel Cătălin Chirca, potrivit Agerpres.
Prin noua arhitectură, „orice operator este disponibil”, spre deosebire de vechea configurație cu 40 de sisteme informatice județene, operabile doar de către operatorii din acel judeţ, a explicat generalul de brigadă Florin Feticu, şeful departamentului 112 din STS.
În ceea ce priveşte localizarea apelantului, aceasta nu mai este condiţionată de semnalul telefonului.
„Atât timp cât s-a putut realiza apelul la 112, (localizarea – n.red.) nu mai este dependentă de un anumit nivel de semnal, este funcţională pentru tehnologia 2G, 4G, 5G, independent de tehnologia folosită de reţeaua operatorilor”, a explicat generalul de brigadă Florin Feticu.
De asemenea, la Serviciul 112 este disponibilă o aplicaţie dedicată persoanelor cu deficienţe de auz, care face trecerea de la apelul-voce „la comunicaţii de urgenţă care pot fi audio, video, tip text sau transmitere de fişiere”, a mai arătat şeful departamentului 112 din cadrul STS.
- Apelul video pentru aceste persoane este testat în Bucureşti şi Ilfov, iar testarea va fi extinsă ulterior în ţară, urmând ca serviciul să fie disponibil tuturor utilizatorilor.
Potrivit STS, viteza medie de răspuns la un apel la 112 este de 6 secunde, iar timpul de preluare a datelor unui caz este de maximum un minut şi 20 de secunde.
Sursa: romania-actualitati.ro
Social
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Stiri nationale
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Stiri nationale
Atenție la metoda de înșelăciune prin compromiterea contului de whatsapp
Recent, două persoane din municipiul Botoșani au fost victimele infracțiunilor de înșelăciune, comise prin intermediul unei aplicații de mesagerie.
Persoanele vătămate au primit mesaje,text, cu conținutul : ”Bună! Scuze de întrebare, dar ai cumva 2300 de lei pe card, te rog? Ți-i returnez mâine dimineață”, aparent, transmise de persoane cunoscute, prin care li se solicita transferarea a 2.300 de lei, respective 1.700 de lei, în diferite conturi bancare, sub formă de împrumut.
Având în vedere faptul că mesajele proveneau de la persoane de încredere, victimele au efectuat transferurile solicitate, fără a verifica dacă informațiile sunt reale.
Ulterior, acestea au constatat că mesajele respective au fost transmise ca urmare a compromiterii conturilor de mesagerie ale persoanelor respective și că este vorba despre o înșelăciune.
Polițiștii au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, în vederea identificării persoanelor responsabile și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Atenție! Dacă ajungeți în astfel de situație, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să contactați unitatea bancară pentru a vă bloca imediat suma transferată, dacă nu aveți posibilitatea să faceți asta din aplicațiile de pe dispozitivul mobil.
Dacă nu puteți contacta unitatea bancară, sesizați imediat poliția, pentru a efectua demersurile necesare blocării sumelor transferate.
Recomandări:
- Verificați orice solicitare de bani primită prin aplicații de mesagerie, chiar dacă aceasta pare a proveni de la o persoană cunoscută;
- Evitați să efectuați transferuri bancare în baza unor mesaje urgente sau neconfirmate;
- Nu comunicați codurile de verificare, parolele sau alte date cu caracter personal;
- Activați opțiuni de securitate suplimentare (verificare în doi pași) pentru conturile de mesagerie;
- Sesizați imediat poliția în cazul în care există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni.
Sursa foto: Știrile ProTV
-
Actualitatecu 2 zile in urmaO dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați. Două persoane au fost rănite și zeci de locatari au fost evacuați
-
Botoșanicu 2 zile in urma„EMINESCU – Anatomia unui suflet VIZIONAR”
-
Actualitatecu 11 ore in urmaTelemedicina, tehnologia care aduce medicul mai aproape de pacient




