Eveniment
Sfinții Mari Duhovnici Cleopa și Paisie, originari din județul Botoșani, cinstiți pentru prima dată de la canonizarea lor (foto)
Marii Cuvioși ai Sihăstriei, Sfinții Cleopa și Paisie, au fost cinstiți pentru prima dată de la canonizarea lor din august, marți, 2 decembrie, la mănăstirea unde s-au rugat și nevoit de-a lungul anilor. Dacă în anii trecuți cei doi duhovnici erau pomeniți la slujba Parastasului, marţi au fost cinstiți ca sfinți la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica mare a mănăstirii a devenit neîncăpătoare pentru pelerini și ucenici ai celor doi sfinți, veniți din toată țara în aceste zile la Sihăstria pentru a participa la prima lor celebrare. Până acum s-a obișnuit ca în prima sâmbătă din luna decembrie să se oficieze o slujbă de pomenire pentru sufletele lor, precum și pentru cele ale părinților care s-au nevoit și au trudit în aceste locuri binecuvântate. Începând cu acest an, calendarul Bisericii Ortodoxe Române prevede ca, în data de 2 decembrie, să se facă pomenirea Sfinților Mari Duhovnici Cleopa Ilie și Paisie Olaru. Astfel, cei prezenți au primit binecuvântarea sfinților, închinându-se la cinstitele lor moaște și luând parte la Sfânta Liturghie, arată Ziarul Lumina.
Cuviosul Părinte Paisie de la Sihăstria s-a născut în anul 1897, la 20 iunie, în satul Stroieşti din ținutul Botoşanilor, iar la botez a primit numele Petru
A urmat şcoala primară în sat şi, fiind primul la învăţătură, primea ca premiu cărţi cu vieţile sfinţilor. Acestea l-au făcut să îndrăgească viaţa monahală. Astfel, în octombrie 1921, la vârsta de 24 de ani, a intrat în obştea Schitului Cozancea, unde a deprins rugăciunea, ascultarea, smerenia şi dragostea de aproapele. A fost tuns în monahism la 9 iunie 1922, primind numele Paisie. Încă din primii ani de mănăstire a fost recunoscut ca un iscusit povățuitor de suflete, fiind căutat de mulţi credincioşi. Unii dintre aceştia au ucenicit pe lângă el şi au sporit foarte mult în viaţa duhovnicească, printre ei numărându-se şi fratele Constantin Ilie, viitorul Arhimandrit Cleopa. În anul 1933, a îmbrăcat schima cea mare, iar în anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit ierodiacon, iar ieromonah la 4 aprilie 1947 şi, apoi, numit egumen al Schitului Cozancea. În anul 1948, a primit binecuvântarea să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, un loc retras de nevoinţă, unde era stareţ ucenicul său din tinereţe, Arhimandritul Cleopa Ilie. După decretul din 1959, Cuviosul Paisie s-a arătat ca un adevărat păstor dreptcredincios și jertfelnic, întărind duhovnicește pe mulți dintre cei care au fost siliţi să plece în lume, până când aceștia au putut reveni la mănăstirile lor de metanie. Între anii 1972 și 1985, fiind iubitor de singurătate, s-a nevoit într-un loc mai retras, la Schitul Sihla, aproape de Peştera Sfintei Teodora. În anul 1985, a revenit la Sihăstria, unde a continuat să poarte de grijă fiilor săi duhovnicești, dându-le sfaturi până în ultimele zile ale vieţii sale. În toamna anului 1990, la 18 octombrie, în vârstă de 93 de ani, Părintele Paisie și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, numărându-se în ceata Sfinților Cuvioși Părinți.
Cuviosul Părinte Cleopa de la Sihăstria s-a născut în 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, judeţul Botoşani
A fost al cincilea dintre cei zece copii din familia sa şi a primit la Botez numele Constantin. Încă din fragedă copilărie a fost păstor la oi împreună cu fraţii săi mai mari, Vasile şi Gheorghe, ascultare pe care Părintele Cleopa o va face cu multă râvnă şi atunci când va deveni monah la Mănăstirea Sihăstria. Adesea mergea la Schitul Cozancea, unde l-a cunoscut pe Cuviosul Paisie Olaru, cel care l-a îndrumat spre viaţa monahală. În 1929, la vârsta de 17 ani, tânărul Constantin a intrat în obştea Schitului Sihăstria, aflat sub povăţuirea părintelui Ioanichie Moroi. În anul 1937 a fost călugărit, iar în anul 1942, bătrânul egumen Ioanichie, care era foarte bolnav, l-a numit urmaș al său la conducerea schitului. Astfel, într-o perioadă de câţiva ani, numele Schitului Sihăstria a ajuns cunoscut în toată ţara. Atraşi de cuvintele şi viaţa pilduitoare ale Cuviosului Cleopa, mulţi tineri s-au alăturat obştii monahale, care ajunsese să numere peste 50 de vieţuitori. De aceea, în anul 1947, schitul a fost înălțat la rang de mănăstire, tânărul stareț fiind hirotesit arhimandrit. Patriarhul Justinian Marina, văzând darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Cleopa, l-a numit în anul 1949 stareţ al Mănăstirii Slatina, dându-i sub ascultare, în acelaşi timp, alte şapte mănăstiri şi schituri: Sihăstria, Rarău, Moldoviţa, Sihla, Cămârzani, Râşca și Orata. În anul 1959, Cuviosul Cleopa a luat calea pustniciei, vieţuind vreme de cinci ani departe de prigonitorii atei. În această perioadă, a dus o viaţă de rugăciune curată şi a scris unele dintre cele mai însemnate cărţi ale sale. În anul 1964, odată cu slăbirea prigoanei comuniste, s-a reîntors la mănăstire, unde, până la sfârșitul vieții sale, i-a încurajat şi învăţat pe toţi cei care i-au cerut sfatul. Predica, sfătuia şi spovedea ore în şir, dar găsea timp şi pentru a scrie lucrări folositoare pentru credincioşi. O însemnată virtute, care a împodobit sufletul Cuviosului Cleopa, a fost râvna pentru apărarea cu sfinţenie a dreptei credinţe. După o viaţă sfântă de nevoinţă şi slujire a lui Dumnezeu şi a oamenilor, Cuviosul Cleopa, cunoscându-și mai dinainte vremea adormirii sale, s-a mutat la veșnicele lăcașuri în anul 1998, în ziua a doua a lunii decembrie.

Sursa foto: Ziarul Lumina
Eveniment
O nouă ediție a Festivalului Național de Muzică „Seri Eminesciene” la Memorialul Ipotești
Memorialul Ipotești – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită la o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică „Seri Eminesciene”, care va avea loc în perioada 21–23 august 2026.
Timp de trei zile, publicul se va bucura de:
- Concursul Național de Muzică Folk pentru copii și tineri interpreți;
- Două seri de recitaluri susținute de artiști îndrăgiți ai muzicii folk.
În perioada următoare vor fi anunțate programul complet și numele artiștilor care vor urca pe scena de la Memorialul Ipotești.
Eveniment
Ateliere de scriere creativă pentru copii și adolescenți la Memorialul Ipotești!
În perioada 1–5 iulie 2026, la Memorialul Ipotești – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”, se vor desfășura Atelierele pentru copii, moderate de îndrăgita scriitoare Adina Popescu.
Cunoscută cititorilor de toate vârstele prin volume precum „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, „Cartea Pricoliciului”, „Cartea fetiței vampir”, „Povestiri de pe Calea Moșilor” sau „Vine vacanța cu trenul din Franța”, autoarea propune un atelier interactiv dedicat tinerilor cu vârste între 11 și 17 ani.
Participanții vor avea ocazia să:
- își dezvolte creativitatea și talentul de a scrie
- învețe tehnici variate de redactare
- creeze texte pornind de la teme propuse
- primească feedback direct de la o scriitoare apreciată
Atelierul valorifică și experiența Adinei Popescu ca jurnalist, scenograf și regizor de scurtmetraj, oferind o experiență completă și inspirațională.
Înscriere: trimiteți un email la m.ipotesti@gmail.com care să conțină:
- nume și prenume
- vârsta
- clasa
- o scurtă motivare
Organizatorii asigură cazare și masă pentru 15 participanți, în ordinea înscrierii.
Botoșani
„EMINESCU – Anatomia unui suflet VIZIONAR”
Dumitru Constantin Dulcan, Alexandru Vlad Ciurea, Părintele Calistrat și Dorel Vișan vin la Ipotești pentru un dialog fascinant despre Eminescu, spiritualitate și mintea unui geniu.
Evenimentul va avea loc la Casa Memorială „Mihai Eminescu” din Ipotești, în data de 6 Iunie 2026, de la ora 15.00, iar moderatoare este Florentina Fântânaru, o cunoscută realizatoare și moderatoare TV din România.
Cu o carieră de peste două decenii în jurnalismul de interviu, Florentina Fântânaru realizează și moderează emisiunea „De-a Viața Ascunselea” la Antena 3 CNN, unde abordează subiecte profunde despre dezvoltare personală, psihologie, traumă și vindecare alături de invitați speciali.




