Actualitate
Cel de-al 13-lea sezon consecutiv al FC Botoșani în prima ligă debutează în doar câteva zile cu un meci împotriva Farului Constanța
În prima etapă a Superligii, FC Botoșani va primi vizita echipei Farul Constanța, luni, 14 iulie, de la ora 19.00, meci ce se va disputa pe stadionul „Municipal” din Botoșani.
Jucătorii FC Botoşani s-au aflat, timp de două săptămâni, într-un cantonament de pregătire, în Austria, unde au susţinut patru partide de verificare, înainte de startul noului sezon competițional.
Astfel, „roș-alb-albaștrii” au deschis seria jocurilor amicale vineri, 27 iunie, cu un duel contra celor de la FK Jablonec, fiind învinși cu scorul de 5-1 (2-0).
- Golul botoșănenilor a fost înscris în minutul 90 de Ștefan Pănoiu.
FC Botoșani a disputat luni, 30 iunie, a doua partidă de verificare din cantonamentul din Austria, în compania formației ucrainene Metalist 1925 Kharkiv, „roș-alb-albaștri” fiind învinși cu scorul de 0-2 (0-2).
Al treilea amical al verii din cantonamentul din Austria a adus și singura victorie a fotbaliștilor botoșăneni, într-un meci contra austriecilor de la SVG Reichenau.
- „Roș-alb-albaștrii” au câștigat cu scorul de 2-0 (0-0), prin golurile lui Ștefan Bodișteanu din penalty și Andrei Dumitru.
FC Botoșani a disputat vineri, 4 iulie, ultima partidă amicală din cantonamentul din Austria, unde „roș-alb-albaștrii” au întâlnit formația cehă, Viktoria Plzen. Scorul partidei a fost de 2-0 în favoarea cehilor, golurile fiind marcate în prima repriză.
Jucătorii FC Botoșani au revenit din Austria pe 5 iulie, urmând a continua pregătirile pe plan local până la startul noului sezon competițional, al 13-lea consecutiv în elita fotbalului românesc, potrivit fcbt.ro
Sursa foto: fcbt.ro
Actualitate
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Actualitate
Șoferi rămași fără permis și sancționați contravențional cu amendă pentru nerespectarea vitezei legale (foto)
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.
Activitățile s-au desfășurat pe sectoare de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, respectiv, drumul european D.E.58 (D.N. 28B) și drumul județean D.J. 282B – pe raza localităților Copălău, Flămânzi și Câmpeni.
În cadrul acțiunii, 17 conducători auto au fost depistați în timp ce se deplasau cu viteză peste limita legală, cea mai mare dintre acestea fiind de 126/km pe oră, în comuna Copălău.
La volanul autoturismului se afla un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care a fost sancționat contravențional cu amendă de peste 3.000 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

Actualitate
Vineri începe Postul Adormirii Maicii Domnului
Anul acesta, Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri, 31 iulie, şi ţine până pe 14 august inclusiv. Conform rânduielii ortodoxe, acest post este unul fix de două săptămâni, care începe la 1 august şi ţine până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august, ultima zi de post fiind 14 august. Însă dacă acest post este precedat de ziua de miercuri sau vineri, care sunt zile de post, începe cu o zi mai devreme, cum este cazul anului acesta.
Acest post ne pregăteşte pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când noi, creştinii ortodocşi, prăznuim trecerea din lumea aceasta a Născătoarei de Dumnezeu, Preasfânta Fecioară Maria.
Sinaxarul ne spune că, „luând Fecioara iertăciune” de la toţi, „s-a culcat pe pat şi şi-a aşezat preacuratul său trup precum a dorit; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei vieţuire, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi, aşa, în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul”. Sfinţii Apostoli au îngropat trupul Născătoarei de Dumnezeu în Ghetsimani şi timp de trei zile au privegheat în rugăciune, „auzind neîncetat glasuri îngereşti”. În a treia zi a venit Apostolul Toma, care nu a ajuns la înmormântarea Maicii Domnului şi a cerut să i se deschidă mormântul ca să vadă trupul adormit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Când au deschis mormântul, s-au minunat aflând locul de îngropăciune al Maicii Domnului gol. În mormânt nu au găsit decât giulgiul rămas ca mângâiere pentru Apostoli şi credincioşi, dar şi „mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu”.
Originea Postului Adormirii Maicii Domnului poate fi urmărită până în secolul 5, când se dezvoltă cultul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe fondul hotărârilor dogmatice mariologice de la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431. La început durata lui era de o singură zi, pe 6 august, în Antiohia, iar la Ierusalim, de opt zile.
Părintele profesor Ene Branişte ne spune că existau creştini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei Postului Adormirii Maicii Domnului s-a făcut în secolul 12 la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut timp de două săptămâni, la începutul lunii august.
În timpul acestui post avem şi sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, care are profunde conotaţii isihaste. Călugării, prin asceza postului unită cu rugăciunea, vor să ajungă din timpul acestei vieţi la vederea luminii de pe Tabor în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat Apostolilor slava Sa dumnezeiască „pe cât li se putea”.
Postul Adormirii Maicii Domnului este un timp duhovnicesc în care suntem invitaţi să urmăm modelul de ascultare şi credinţă al Sfintei Fecioare Maria. Totodată, nu trebuie să uităm exemplul de pace şi bucurie sfântă pe care ni-l oferă Maica Domnului, căreia ne rugăm: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”
Articol de Pr. Ciprian Florin Apetrei/Ziarul Lumina
Sursa foto: Ziarul Lumina
-
Actualitatecu 3 zile in urmaȘoferi rămași fără permis și sancționați contravențional cu amendă pentru nerespectarea vitezei legale (foto)
-
Evenimentcu 25 de minute in urmaO nouă ediție a Festivalului Național de Muzică „Seri Eminesciene” la Memorialul Ipotești
-
Actualitatecu 12 minute in urmaCredința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)




