Actualitate
FC Botoșani debutează în noul sezon fotbalistic din SuperLiga împotriva celor de la Farul Constanța
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a comunicat programul ediției 2025-2026 al SuperLigii, care va începe peste două săptămâni, respectiv în data de 11 iulie 2025.
Astfel, FC Botoșani va începe cea de-a 13-a aventură consecutivă în elita fotbalului românesc cu un meci disputat acasă, pe stadionul „Municipal”, contra fotbaliștilor de la Farul Constanța, potrivit fcbt.ro
Conform programului stabilit de LPF, elevii lui Leo Grozavu vor mai primi pe teren propriu, în acest tur al sezonului regular, vizitele celor de la Unirea Slobozia, FC Argeș, FK Csikszereda, Universitatea Craiova, FCSB, UTA și FC Hermannstadt.
În deplasare, în acest tur al „regularului”, fotbaliștii botoșăneni vor avea dueluri cu Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Oțelul Galați, Metaloglobus, „U” Cluj și Petrolul Ploiești.
Debutul ediției 2025-2026 al SuperLigii este prevăzut în weekend-ul 11-13 iulie 2025, urmând a se intra în pauza de iarnă odată cu ultimul meci din etapa 21, programată în 20-21 decembrie 2025.
SuperLiga se va relua în 17-18 ianuarie 2026, iar play-off-ul și play-out-ul vor începe în 14-15 martie 2026. Etapa 10 din play-off se va juca în 23-24 mai 2026.
Supercupa României, ediția 2025, (FCSB-CFR Cluj), urmează să se dispute în săptămâna premergătoare startului noului sezon din SuperLiga, mai exact pe 5 iulie 2025, ora 20.00 pe Stadionul „Ghencea” din Capitală.
Echipele care vor lua startul în ediția 2025-2026 a SuperLigii sunt FC Botoșani, Dinamo București, FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, „U” Cluj, Rapid București, FC Hermannstadt, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, UTA Arad, Farul Constanța, Unirea Slobozia, FK Csikszereda, FC Argeș și Metaloglobus București.
Programul FC Botoșani (tur-retur sezon regular 2025-2026):
Etapa I (11-13 iulie 2025)
FC Botoșani – Farul Constanța
Etapa a II-a (19-20 iulie 2025)
Dinamo – FC Botoșani
Etapa a III-a (26-27 iulie 2025)
FC Botoșani – Unirea Slobozia
Etapa a IV-a (2-3 august 2025)
Rapid – FC Botoșani
Etapa a V-a (9-10 august 2025)
FC Botoșani – FC Argeș
Etapa a VI-a (16-17 august 2025)
CFR Cluj – FC Botoșani
Etapa a VII-a (23-24 august 2025)
FC Botoșani – FK Csikszereda
Etapa a VIII-a (30-31 august 2025)
FC Botoșani – Universitatea Craiova
Etapa a IX-a (4-5 septembrie 2025)
Oțelul Galați – FC Botoșani
Etapa a X-a (18-19 septembrie 2025)
FC Botoșani – FCSB
Etapa a XI-a (27-28 septembrie 2025)
Metaloglobus – FC Botoșani
Etapa a XII-a (4-5 octombrie 2025)
FC Botoșani – UTA Arad
Etapa a XIII-a (18-19 octombrie 2025)
„U” Cluj – FC Botoșani
Etapa a XIV-a (25-26 octombrie 2025)
FC Botoșani – FC Hermannstadt
Etapa a XV-a (1-2 noiembrie 2025)
Petrolul Ploiești – FC Botoșani
Etapa a XVI-a (8-9 noiembrie)
Farul Constanța – FC Botoșani
Etapa a XVII-a (22-23 noiembrie)
FC Botoșani – Dinamo
Etapa a XVIII-a (29-30 noiembrie)
Unirea Slobozia – FC Botoșani
Etapa a XIX-a (6-7 decembrie)
FC Botoșani – Rapid
Etapa a XX-a (13-14 decembrie)
FC Argeș – FC Botoșani
Etapa a XXI-a (20-21 decembrie)
FC Botoșani – CFR Cluj
Etapa a XXII-a (17-18 ianuarie 2025)
FK Csikszereda – FC Botoșani
Etapa a XXIII-a (24-25 ianuarie 2025)
Universitatea Craiova – FC Botoșani
Etapa a XXIV-a (31 ianuarie – 1 februarie 2025)
FC Botoșani – Oțelul Galați
Etapa a XXV-a (3-5 februarie 2025)
FCSB – FC Botoșani
Etapa a XXVI-a (7-8 februarie 2025)
FC Botoșani – Metaloglobus
Etapa a XXVII-a (14-15 februarie 2025)
UTA Arad – FC Botoșani
Etapa a XXIX-a (28 februarie – 1 martie 2025)
FC Hermannstadt – FC Botoșani
Etapa a XXX-a (7-8 martie 2025)
FC Botoșani – Petrolul
Sursa foto:
Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.
ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.
Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.
Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.
În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro
Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.
Sursa foto: Capital
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan




