Actualitate
Prețurile alimentelor de bază vor fi plafonate până la finele anului 2024!
PSD a depus luni, 18 martie 2024, în Parlamentul României, un amendament care prelungește plafonarea adaosurilor la prețurile alimentelor de bază până la sfârșitul anului.
Prin această măsură, guvernarea PSD contracarează efectele inflației și acordă un sprijin real românilor, susține Doina Federovici, președintele organizației județene Botoșani a PSD, pe una din paginile sale de socializare.
O măsură similară va fi adoptată zilele viitoare și în cazul prețurilor la energie și gaze naturale, Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu urmând a implementa un mecanism îmbunătățit de plafonare care să fie aplicat până în anul 2026, mai susține președintele organizației județene a PSD.
Camera Deputaţilor a adoptat, marți, 19 martie 2024, în calitate de for decizional, proiectul de lege care include amendamentul depus de grupul PSD la Legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă 5/2024, prin care termenul de aplicare a măsurii limitării adaosului la alimentele de bază va fi prelungit până la 31 decembrie 2024, arată digi24.ro
Social-democraţii au transmis, într-un comunicat de presă, că „decizia PSD vine în urma numărului mare de solicitări din partea cetăţenilor pentru menţinerea limitării adaosului comercial la alimentele de bază – aceasta fiind cea mai bună dovadă a eficienţei măsurii promovate de PSD”.
Pe 19 februarie 2024, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare, amintește digi24.ro
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, pe una din paginile sale de socializare că această măsură este „absolut justificată” până când inflaţia va ajunge sub 5% la finele anului, potrivit datelor BNR: „zilele viitoare venim şi cu un mecanism îmbunătăţit de plafonare a preţurilor la energie şi gaze, care să ofere un ajutor suplimentar atât populaţiei, cât şi economiei până în 2026”, a promis premierul Marcel Ciolacu.
Sursa foto: Bugetul
Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




