Actualitate
Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi, 19 martie, pe Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria, Claudiu şi Ilaria; Sfântul Mucenic Marian diaconul
Zi aliturgică. Canonul Mare
Sfântul Hrisant († 283) era din Egipt, dar s-a mutat la Roma împreună cu tatăl său, Polemon, care era păgân. După ce a învăţat toată filosofia păgână, Hrisant a intrat în contact cu învăţătura creştină şi cu multă râvnă cerceta cuvintele Evangheliei şi ale Apostolilor, adâncindu-le pe ele. Şi zicea către sine: „Ţi se cădea ţie, Hrisante, să citeşti scrierile păgânilor câtă vreme nu cunoşteai lumina adevărului, iar acum, că ai aflat-o, păzeşte-o pe ea. Căci roadele ostenelilor se dau celor ce le cer, precum ai citit: Caută şi vei afla. Ai aflat aur, ai aflat argint, ai aflat pietre scumpe, dar le-ai aflat ca să şi urmezi ceea ce ai aflat. Deci, fereşte-te să nu-ţi pierzi comoara!” La şapte zile după botezul său, Hrisant propovăduia cu mult curaj în popor pe Hristos-Domnul. Văzând ceea ce face fiul său, Polemon l-a căsătorit pe Hrisant cu o păgână, Daria, sperând ca aceasta să-l facă să renunţe la credinţa creştină, însă, ea a primit credinţa în Hristos, botezându-se în numele Preasfintei Treimi.
În acea vreme, creştinii erau prigoniţi la Roma, iar Hrisant şi Daria au fost aduşi la judecată în faţa tribunului Claudiu. Văzând tăria cu care cei doi au îndurat toate chinurile pentru Hristos, însuşi tribunul, împreună cu soţia sa, Ilaria, cei doi fii ai lor şi ostaşii au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos. Ajungând vestea până la împărat, acesta a poruncit ca toţi să fie ucişi. Astfel, Claudiu a fost înecat în apă, ostaşilor li s-au tăiat capetele, iar Hrisant şi Daria au fost îngropaţi de vii, primind astfel cununa muceniciei.
Moaştele lor au fost puse, pe vremea împăratului Constantin cel Mare, în catacombele de pe calea Salaria din Roma.
Sursa foto: ziarullumina.ro
Actualitate
Înălţarea Sfintei Cruci (Post)
Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie a ridicat în fața creștinilor Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, descoperită de Sfânta Împărăteasă Elena.
Cinstim Sfânta Cruce deoarece Hristos Domnul S-a răstignit pe ea și ne amintim de Vinerea Mare, eveniment esențial în procesul de mântuire a neamului omenesc. Biserica a rânduit ca ziua de 14 septembrie să fie de post. În această zi, toate lecturile biblice ne amintesc de Sfânta și Marea Vineri, de Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest lucru subliniază faptul că în ziua Înălțării Sfintei Cruci retrăim Vinerea Mare cu toată intensitatea ei duhovnicească.
Sinaxarul zilei din Minei vorbeşte de arătarea Sfintei Cruci pe cer înaintea luptei Sfântului Împărat Constantin cel Mare cu Maxenţiu, de la Podul Vulturului, din faţa Romei. Evenimentul a avut loc în anul 312 şi este fundamental pentru domnia Sfântului Constantin cel Mare şi mai ales pentru atitudinea lui faţă de creştinism. După cum menţionează Sinaxarul, victoria din această luptă, datorată puterii Sfintei Cruci, a determinat convertirea împăratului la creştinism. El o trimite pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, „ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte două cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toată suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, şi, văzând-o poporul, a început a striga: Doamne, miluieşte! Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci”.
Noi, astăzi, retrăim bucuria celor din Ierusalim, din urmă cu 17 veacuri, când au văzut Sfânta Cruce şi, la fel ca ei, o cinstim, venind în această zi de sărbătoare în biserică pentru a ne închina Crucii lui Hristos, „nădejdea creştinilor, îndreptarea celor rătăciţi, limanul celor înviforaţi, în războaie biruinţă, întărire a lumii, tămăduire a celor neputincioşi, învierea morţilor”, care „se înalţă astăzi, şi lumea se sfinţeşte”, iar „credincioşii o primesc pe ea cu dragoste şi câştigă tămăduire sufletului şi trupului” (stihiră de la Utrenia sărbătorii).
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei/Ziarul Lumina
Sursa foto: Ziarul Lumina
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro





