Actualitate
Șoferi sancționați drastic de polițiștii rutieri pentru depășirea limitei legale de viteză (foto)
Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat, în cursul zilei de 7 iunie 2025, o acțiune preventivă pe un tronson de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, pe D.N. 29D, unde în ultimele luni au fost înregistrate accidente rutiere grave, soldate cu pierderi de vieți omenești și rănirea gravă a unor participanți la trafic.
Activitățile au vizat, în principal, identificarea conducătorilor auto care nu respectă limita legală de viteză, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.
În doar câteva ore, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, in valoare de peste 45.000 de lei, iar 15 permise de conducere au fost reținute pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale.
Polițiștii rutieri reamintesc conducătorilor auto că viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum crește considerabil riscul de producere a unor accidente rutiere cu urmări tragice.
Recomandări preventive:
- Respectați limita legală de viteză, în special în zonele cu risc ridicat;
- Adaptați permanent viteza la condițiile de drum și trafic;
- Conduceți prudent și responsabil, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur.


Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.
ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.
Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.
Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.
În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro
Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.
Sursa foto: Capital
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan




