Actualitate
Începe oficial Conclavul, procesul secret prin care este ales noul papă. Cine va conduce Biserica catolică?
În inima Vaticanului, alegerea unui nou Papă este un ritual sacru, încărcat de tăcere, emoție și vechi simboluri, desfășurat în cadrul Conclavului.
- Termenul „conclav” provine din latină, „cum clave”, însemnând „cu cheia”, reflectând izolarea strictă a cardinalilor în timpul alegerii.
Această practică a fost instituită în anul 1274 de către Papa Grigore al X-lea, ca reacție la perioada de aproape trei ani în care scaunul papal a rămas vacant după moartea Papei Clement al IV-lea în 1268.
Pentru a preveni astfel de întârzieri, cardinalii au fost obligați să rămână izolați până la alegerea unui nou papă.
Cardinalii electori se adună în Capela Sixtină, unde sunt izolați de restul lumii
- Pentru a preveni orice formă de comunicare cu exteriorul, sunt interzise telefoanele mobile, internetul și orice alt mijloc de comunicare electronică. De asemenea, sunt instalate dispozitive care blochează semnalele electronice, iar toate elementele de feronerie sunt sigilate pentru a asigura confidențialitatea totală.
Cei 133 de cardinali care fac parte din Conclav au intrat în Capela Sixtină, de unde vor ieși doar după ce vor alege noul papă.
Începe oficial conclavul, procesul secret prin care este desemnat viitorul lider al bisericii catolice și al celor 1,4 miliarde de credincioși. Și cu începerea acestui proces sacru pentru Biserică, sunt din nou vehiculate nume și analizate toate declarațiile. Totul, în căutarea unor semne legate de direcția ce o poate lua Biserica, relatează Reuters, Politico și Corriere della Sera.
De la moartea Papei Francisc, de pe 21 aprilie, au fost vehiculați mai mulți cardinali ce sunt considerați favoriți la succesiunea sa.
Dar, după cum subliniază cardinalul britanic Vincent Nichols, „lista mea se schimbă și cred că va continua să se schimbe în următoarele câteva zile”, arată hotnews.ro
Cel mai înalt oficial al Bisericii din Anglia și Țara Galilor, care participă la primul său conclav, spune că discursurile susținute înainte de reuniunea conclavului au fost din nou esențiale pentru a ajuta la formarea opiniilor despre cine ar putea fi următorul papă.
„Este un proces care pentru mine este departe de a fi încheiat. Vor exista aceste momente în care, ca și cum o piatră ar fi aruncată într-o apă, undele se vor răspândi, iar eu voi sta acolo și mă voi gândi: «Ah, da, asta este important»”, a spus cardinalul.
Întrebat dacă există cardinali favoriți care au mai multe șanse să devină papă, Nichols a răspuns: „Am venit cu câteva idei … (și) ele s-au schimbat”.
Cardinalul Pietro Parolin – „Clona lui Francisc”
Vehicularea unor nume a stârnit însă rumoare în rândul clerului. De exemplu, pe listă se află și cardinalul italian Pietro Parolin, ceea ce a dus la campanii de discreditare a acestuia, remarcă Politico.
Tradiționaliștii, în special, l-au catalogat drept „o clonă a lui Francisc”, atrăgând în același timp atenția asupra afacerilor sale controversate cu guvernul chinez și asupra activității sale la conducerea unui minister-cheie al Vaticanului implicat într-un scandal de 200 de milioane de euro în 2019.
Dar pentru cei care se tem de influența în scădere a Romei, Parolin este o opțiune bună, întrucât cardinalul este văzut ca rezistând reformelor sinodale. Acest lucru i-a adus sprijinul unora dintre așa-numiții cardinali curiali, funcționari ai Vaticanului care lucrează direct pentru Sfântul Scaun în Cetatea Vaticanului, potrivit Politico.
Cine sunt favoriții
Procesul de vot a fost întotdeauna mai complex decât vechea opoziție între „conservatori” și „progresiști”. Dar de data aceasta, față de conclavurile trecute, situația este și mai fragmentată, cardinalii alegători nu au fost niciodată atât de numeroși, iar diferențele geografice și culturale joacă un rol la fel de important, precizează hotnews.ro
Partea mai reformistă și „bergogliană” ar putea începe să voteze pentru candidați precum cardinalul din Marsilia, Jean-Marc Aveline, sau maltezul Mario Grech, care a condus Sinodul.
Frontul tradiționalist privește spre ungurul Péter Erdö și suedezul Anders Arborelius. Și apoi există cardinali cunoscuți de toți, indicați de la început printre favoriți, care au profiluri capabile să reconcilieze diferențele: precum Pietro Parolin, patriarhul Ierusalimului Pierbattista Pizzaballa, sau filipinezul Luis Antonio Tagle.
Lumea privește hornul Capelei Sixtine
Odată ce începe Conclavul, nu va mai răzbate nimic: lumea va putea doar să privească hornul Capelei Sixtine. În caz că e alb, lumea are un nou Papă.
Dar o indicație va veni din timpul în care se produce fumul. Dacă fumul alb nu apare joi sau vineri, posibilitatea, mereu prezentă, a unei surprize va crește. În acel moment ar putea apărea alte nume, precum Matteo Zuppi, Fernando Filoni sau americanul Robert Francis Prevost.
Nu poate fi exclusă posibilitatea unui efect „Wojtyła” (Papa Ioan Paul al II-lea), adică un nume la care nimeni nu s-a gândit înainte.

Sursa foto: MediaFLUX.ro
Actualitate
Înălţarea Sfintei Cruci (Post)
Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie a ridicat în fața creștinilor Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, descoperită de Sfânta Împărăteasă Elena.
Cinstim Sfânta Cruce deoarece Hristos Domnul S-a răstignit pe ea și ne amintim de Vinerea Mare, eveniment esențial în procesul de mântuire a neamului omenesc. Biserica a rânduit ca ziua de 14 septembrie să fie de post. În această zi, toate lecturile biblice ne amintesc de Sfânta și Marea Vineri, de Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest lucru subliniază faptul că în ziua Înălțării Sfintei Cruci retrăim Vinerea Mare cu toată intensitatea ei duhovnicească.
Sinaxarul zilei din Minei vorbeşte de arătarea Sfintei Cruci pe cer înaintea luptei Sfântului Împărat Constantin cel Mare cu Maxenţiu, de la Podul Vulturului, din faţa Romei. Evenimentul a avut loc în anul 312 şi este fundamental pentru domnia Sfântului Constantin cel Mare şi mai ales pentru atitudinea lui faţă de creştinism. După cum menţionează Sinaxarul, victoria din această luptă, datorată puterii Sfintei Cruci, a determinat convertirea împăratului la creştinism. El o trimite pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, „ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte două cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toată suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, şi, văzând-o poporul, a început a striga: Doamne, miluieşte! Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci”.
Noi, astăzi, retrăim bucuria celor din Ierusalim, din urmă cu 17 veacuri, când au văzut Sfânta Cruce şi, la fel ca ei, o cinstim, venind în această zi de sărbătoare în biserică pentru a ne închina Crucii lui Hristos, „nădejdea creştinilor, îndreptarea celor rătăciţi, limanul celor înviforaţi, în războaie biruinţă, întărire a lumii, tămăduire a celor neputincioşi, învierea morţilor”, care „se înalţă astăzi, şi lumea se sfinţeşte”, iar „credincioşii o primesc pe ea cu dragoste şi câştigă tămăduire sufletului şi trupului” (stihiră de la Utrenia sărbătorii).
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei/Ziarul Lumina
Sursa foto: Ziarul Lumina
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro




