Politică
”Ce m-a motivat să intru în politică?”
”Voi, botoșănenii!”, susține Valeriu Iftime, președintele interimar al organizației județene a PNL, într-o postare pe una din paginile sale de socializare.
”Dorința de schimbare care trebuie întotdeauna să plece din interior, dorința de a reprezenta interesele voastre, de a promova principiile și ideile în care cred și de a le pune în valoare în acțiuni concrete, care să ajute comunitatea și, în esență, pe noi toți”, susține omul de afaceri și proaspăt politician.
”M-a ambiționat constant ideea că județul nostru merită mai mult, merită reprezentat de oameni cu reală viziune pentru viitor! Dincolo de asta, când ești un om cu credință în Dumnezeu, mereu vei cere îndrumare și vei simți dacă acesta este într-adevăr drumul pe care trebuie să mergi”, a mai spus președintele interimar al organizației județene a PNL.
”Eu unul sunt convins că acesta este locul cel mai potrivit pentru mine, locul în care pot să îmi dedic energia, cunoștințele și resursele pentru binele botoșănenilor mei. Sper că îmi veți fi alături pe tot parcursul acestui drum, pentru că nimic din ce îmi propun să realizăm nu se poate fără voi!” a subliniat Valeriu Iftime.
Sursa foto: Forbes.ro
Politică
Premierul desemnat Eugen Tomac: miercuri va fi definitivată formula guvernamentală
Premierul desemnat Eugen Tomac a avut a doua rundă de consultări cu formaţiunile parlamentare, după întâlnirile de luni cu reprezentanţii PNL, USR şi PSD. El le-a expus interlocutorilor priorităţile cabinetului pe care doreşte să-l prezinte parlamentului, precum şi considerentele pentru care, în opinia sa, actuala situaţie poate fi deblocată doar prin învestirea unui guvern format din profesionişti.
Primii cu care s-a întâlnit au fost reprezentanții UDMR, însă liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a afirmat că soluția unui guvern tehnocrat nu este cea mai bună.
Au urmat discuții cu reprezentanții grupului minorităților naționale, concentrate pe programe și proiecte, iar Eugen Tomac va mai avea o întâlnire cu aceştia, pentru clarificarea unor aspecte, potrivit romania-actualitati.ro
Liderul Grupului „Uniți pentru România”, Răzvan Chirița, a afirmat că așteaptă componența cabinetului și programul de guvernare pentru a se lua o decizie în privința susținerii la votul de investitură.
Un mesaj asemănător a venit și din partea senatorului Grupului „Pace – Întâi România”, Ninel Peia.
Pe de altă parte, președintele Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, i-a propus premierului desemnat un guvern de uniune națională.
Cu toate acestea, Eugen Tomac se arată încrezător că va găsi susținere din partea partidelor:
„Faptul că am avut o discuție consistentă, atât ieri, cât și în cursul zilei de astăzi, această poziție pe care au solicitat-o de a analiza și de a nu respinge oferta pe care am făcut-o, evident îmi dă speranță că există o perspectivă de a ieși din această stare de blocaj”, a afirmat Eugen Tomac.
Prim-ministrul desemnat a anunțat că miercuri va fi definitivată formula guvernamentală și a precizat că va avea o discuție la finalul consultărilor cu președintele Nicușor Dan.
Sursa foto: dinpolitica.ro
Politică
PSD și AUR au început demersurile pentru o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Liderii PSD și AUR, Marian Neacșu și Petrișor Peiu, au anunțat la începutul săptămânii că formațiunile politice pe care le reprezintă au început demersurile comune pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
Marian Neacșu, fost vicepremier PSD în Guvernul Bolojan: „Colegii parlamentari din toate partidele care au propuneri de text și care să susțină prin semnătură sunt bineveniți”.
Petrișor Peiu: „Nu am discutat absolut nimic despre guvernare”.
„Nu e niciun pact cu PSD, deocamdată este o discuție comună pentru a nu risca să avem două moțiuni și să cadă amândouă. Deocamdată avem această discuție, să vedem după ce o finalizăm ce urmează”, a mai precizat Petrișor Peiu, citat de stirileprotv.ro
Președintele AUR, George Simion: „Pe 5 mai am putea avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan!”
După anunțul făcut de Marian Neacșu și Petrișor Peiu, și președintele AUR, George Simion, a susținut o declarație de presă în care a vorbit despre inițiativa parlamentară comună a PSD și AUR, prin care se urmărește demiterea premierului Ilie Bolojan.
„Decizia AUR este de a da jos Guvernul Bolojan. În acest sens vom iniția alături de celelalte partide care semnează moțiunea de cenzură, și aici mă refer la toate formațiunile și la toți parlamentarii interesați, în momentul în care vom avea strânse minim 233 de semnături, moțiunea de cenzură va fi depusă. Și dacă totul merge conform planului stabilit, pe data de 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan”, a declarat George Simion.
În prezent, în Parlament sunt 463 de aleşi (330 deputaţi şi 133 senatori), astfel că majoritatea absolută de 233 de voturi poate decide soarta Guvernului.
Sursa foto: Cuvantul Libertatii
Politică
Bugetul pentru anul 2026 a fost adoptat de Guvern și a fost trimis la Parlament pentru dezbatere și vot
Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim.
Premierul Ilie Bolojan a anunţat creșterea salariului de bază minim brut pe țară, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei.
De asemenea, a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026.
Bugetul de stat ia în calcul o scădere a deficitului la 6,2%, o creștere economică de 1% și o inflație de 6,5% la sfârșitul anului. Statul își va reduce cheltuielile cu zeci de miliarde, dar anul acesta bugetele din investiții vor fi mai mari, mai ales că fondurile din PNRR trebuie absorbite până la finalul lunii august, a precizat Ilie Bolojan, citat de romania-actualitati.ro
În cadrul conferinței de presă susținută la Palatul Victoria, premierul a precizat că au fost adoptate câteva acte normative pentru pregătirea aprobării bugetului.
„S-a adoptat hotărârea privind creșterea salariului de bază minim brut pe țară de la jumătatea anului, de la 1 iulie anul acesta, cu 6,8% față de valoarea de astăzi, ajungând la 4.325 de lei. De asemenea, a fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină, care este dedicată transportatorilor. Compensarea a fost crescută până la sfârșitul anului, de la 0,65 de bani la 0,85 de bani. Prin revizuirea din trei în trei luni de zile vom ține cont de evoluțiile din această piață în perioada următoare”, a declarat Ilie Bolojan.
Anterior adoptării bugetului, PSD a anunțat că miniștrii săi vor aviza cu obiecții proiectul de buget, dar vor rezolva în parlament ceea ce, spun social-democrații, a fost blocat de premier la nivel guvernamental, arată romania-actualitati.ro
În replică, premierul Ilie Bolojan a declarat că, în cazul în care un partid din coaliție nu este mulțumit de modul de funcționare a acesteia sau a guvernului, poate iniția moțiuni de cenzură.
Totodată, premierul a subliniat că, indiferent cine este premier și cine este la guvernare, este importantă stabilitatea politică, mai ales în astfel de vremuri.
Sursa foto: www.facebook.com/guv.ro/photos.
-
Actualitatecu 16 ore in urmaPeste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani
-
Actualitatecu 15 ore in urmaZiua în care ocrotitoarea Moldovei a ajuns la Iași. Acum 385 de ani, moaștele Sfintei Parascheva era aduse în capitala vechii provincii
-
Actualitatecu 3 minute in urmaSesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură




