Actualitate
Victoria cu Unirea Slobozia, esențială pentru moralul jucătorilor FC Botoșani, înaintea meciurilor din play-out (video)
Partida dintre FC Botoșani și Unirea Slobozia are loc astăzi, 10 martie 2025, de la ora 17.00, pe Stadionul „Municipal” din Botoșani, și va conta pentru runda a XXX-a a acestui sezon „regular” din SuperLiga.
- În tur, la Clinceni, nou-promovata Unirea Slobozia s-a impus surprinzător, cu scorul de 1-0.
„Roș-alb-albaștrii” abordează disputa cu ialomițenii cu un moral fantastic, venind după o victorie uriașă obținută pe „Cluj Arena” cu „U” Cluj, scor 1-0, rezultat extrem de important, având în vedere că a fost bifat pe terenul formației care a ocupat primul loc în SuperLigă mai bine de jumătate din acest „regular”, potrivit fcbt.ro
- Practic, victoria obținută pe „Cluj Arena” a venit să confirme perioada foarte bună pe care FC Botoșani o traversează de când a fost preluată de Leo Grozavu.
Cu un program infernal, în care au întâlnit cinci din cele șase formații care vor evolua în play-off, și cu „Leul” pe banca tehnică, „roș-alb-albaștrii” au bifat două victorii și patru remize, suferind și două eșecuri.
De partea cealaltă, echipa pregătită de Adi Mihalcea vine pe stadionul „Municipal” după șapte partide consecutive în SuperLigă fără succes, seria cuprinzând o remiză și șase înfrângeri.
- Ultimul rezultat pozitiv al ialomițenilor datează de pe 17 ianuarie 2025, 3-2 cu Sepsi OSK pe teren propriu, scor înregistrat în cadrul rundei în care s-a reluat SuperLiga. Runda precedentă, nou-promovata a cedat la limită acasă, scor 1-0, cu Oțelul Galați.
Semnal de alarmă pentru elevii lui Leo Grozavu
Într-un top realizat în urma rezultatelor obținute doar cu echipele care vor evolua în play-off, FC Botoșani ocupă primul loc cu 14 puncte, având ca referință clasamentul echipelor care vor juca în play-out.
Cu toate acestea, într-un clasament întocmit în urma rezultatelor consemnate în fața echipelor care vor juca în play-out, „roș-alb-albaștrii” ocupă ultimul loc cu 14 puncte (în clasamentul echipelor care vor juca în play-aut, n.red.), lucru care cu siguranță ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru elevii lui Leo Grozavu în contextul în care exact cu aceste echipe vor lupta pentru supraviețuirea în SuperLiga.
În aceste topuri, situația ialomițenilor este diametral opusă față de cea a botoșănenilor. Contra formațiilor care vor juca în play-off, Unirea a bifat doar 3 puncte, fiind pe locul 9 (n.r. în clasamentul echipelor care vor juca în play-out). În schimb, cu echipele care vor juca în play-out, băieții lui Mihalcea au strâns nu mai puțin de 23 de puncte, fiind pe locul 7 (n.r. în clasamentul echipelor care vor juca în play-out), arată fcbt.ro
În ciuda faptului că au avut evoluții foarte bune pe teren propriu contra unor echipe ca CFR Cluj (1-1), Sepsi OSK (0-0), Dinamo (1-1) și Univ. Craiova (2-2), „roș-alb-albaștrii” nu au mai obținut o victorie acasă, pe stadionul „Municipal”, din 21 noiembrie 2024, la partida cu FCSB (1-0). Î
Prin urmare, o victorie contra ialomițenilor este vitală pentru „roș-alb-albaștri” , în primul rând pentru a răzbuna eșecul nemeritat din tur, iar în al doilea rând, pentru un moral de fier înaintea intrării în play-out, unde se va duce o luptă strânsă pentru supraviețuirea în SuperLiga.
Declarațiile făcute de antrenorul FC Botoșani, Leo Grozavu, înaintea partidei cu Unirea Slobozia:
Sursa foto: Prosport
Actualitate
Înălţarea Sfintei Cruci (Post)
Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie a ridicat în fața creștinilor Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, descoperită de Sfânta Împărăteasă Elena.
Cinstim Sfânta Cruce deoarece Hristos Domnul S-a răstignit pe ea și ne amintim de Vinerea Mare, eveniment esențial în procesul de mântuire a neamului omenesc. Biserica a rânduit ca ziua de 14 septembrie să fie de post. În această zi, toate lecturile biblice ne amintesc de Sfânta și Marea Vineri, de Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest lucru subliniază faptul că în ziua Înălțării Sfintei Cruci retrăim Vinerea Mare cu toată intensitatea ei duhovnicească.
Sinaxarul zilei din Minei vorbeşte de arătarea Sfintei Cruci pe cer înaintea luptei Sfântului Împărat Constantin cel Mare cu Maxenţiu, de la Podul Vulturului, din faţa Romei. Evenimentul a avut loc în anul 312 şi este fundamental pentru domnia Sfântului Constantin cel Mare şi mai ales pentru atitudinea lui faţă de creştinism. După cum menţionează Sinaxarul, victoria din această luptă, datorată puterii Sfintei Cruci, a determinat convertirea împăratului la creştinism. El o trimite pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, „ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte două cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toată suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, şi, văzând-o poporul, a început a striga: Doamne, miluieşte! Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci”.
Noi, astăzi, retrăim bucuria celor din Ierusalim, din urmă cu 17 veacuri, când au văzut Sfânta Cruce şi, la fel ca ei, o cinstim, venind în această zi de sărbătoare în biserică pentru a ne închina Crucii lui Hristos, „nădejdea creştinilor, îndreptarea celor rătăciţi, limanul celor înviforaţi, în războaie biruinţă, întărire a lumii, tămăduire a celor neputincioşi, învierea morţilor”, care „se înalţă astăzi, şi lumea se sfinţeşte”, iar „credincioşii o primesc pe ea cu dragoste şi câştigă tămăduire sufletului şi trupului” (stihiră de la Utrenia sărbătorii).
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei/Ziarul Lumina
Sursa foto: Ziarul Lumina
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro




