Actualitate
Asociația „Grup Civic” Botoșani va primi Diploma de Excelență în cadrul Galei „România ești TU” (galerie foto)
În data de 26 martie 2025, la Palatul Parlamentului, Asociația „Grup Civic” din Botoșani va primi Diploma de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea comunității, în cadrul Galei „România ești TU”, un moment de recunoaștere a celor care, prin acțiuni concrete, schimbă în bine societatea în care trăim.
În perspectiva acestui eveniment emoționant, președintele asociației, Daniel Câșlariu, a transmis un mesaj către toți cei care au susținut inițiativele grupului, de-a lungul timpului.
„Acest premiu nu este despre noi, ci despre VOI – despre fiecare persoană care a ales să creadă în misiunea noastră, despre fiecare donator, voluntar, partener, prieten care a contribuit, într-un fel sau altul, la ceea ce suntem astăzi”, a afirmat Daniel Câșlariu.
Printre nenumăratele campanii umanitare menite să sprijine persoanele vulnerabile, derulate de Asociația „Grup Civic” din Botoșani se numără „Caravana Faptelor Bune” și „5000 de Zâmbete”, care au adus sprijin și alinare persoanelor și familiilor aflate în nevoie.
Daniel Câșlariu: această distincție este un simbol al eforturilor colective ale tuturor celor care au crezut în puterea faptelor bune
„Mă bucur enorm că Botoșaniul este din nou pe harta binelui, că demonstrăm încă o dată că suntem un oraș al oamenilor cu suflet mare, că dăm un exemplu de solidaritate și implicare. Vă mulțumim că sunteți parte din această poveste, că ne sunteți alături și că, împreună, continuăm să facem din fapte, nu din vorbe, un mod de viață!”, a transmis președintele asociației, Daniel Câșlariu
La sfârșitul anului 2024, Asociația „Grup Civic” Botoșani, reprezentată de Daniel Câșlariu, a fost premiată onorific la prestigiosul eveniment „Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism”, organizat sub Înaltul Patronaj al Familiei Regale a României.
La acel eveniment, dedicat celebrării celor care, prin curaj, performanță și implicare civică, inspiră și schimbă lumea în care trăim, au fost onorați campioni olimpici, lideri ai comunității, organizații civice și eroi ai comunităților.
Daniel Câșlariu: împreună, vom continua să construim speranță și să aducem lumină acolo unde este nevoie
„Cu profundă emoție și recunoștință, vă împărtășim bucuria și onoarea de a fi fost premiați onorific la prestigiosul eveniment Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism, găzduit în Sufrageria de Stat a Palatului Regal…această recunoaștere este, însă, mai mult decât o distincție pentru Asociația Grup Civic Botoșani – este premiul tuturor celor care, prin donații, muncă voluntară sau susținere necondiționată, ne-au fost alături în fiecare pas. Voluntarii noștri, donatorii și oamenii cu suflet mare care ne-au sprijinit sunt adevărații eroi. Noi nu suntem decât cei care punem cap la cap energia, bunătatea și resursele voastre, făcând ca binele să se întâmple.
Totodată, acest moment deosebit a reprezentat pentru noi o oportunitate extraordinară de a pune încă o dată numele județului Botoșani în atenția națională, arătând că și din acest colț al țării pot răsări inițiative de impact, capabile să inspire și să schimbe vieți,” a transmis la acel moment, Daniel Câșlariu, președintele Asociația „Grup Civic” Botoșani.





Sursa foto: fotoreporter.ro
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




