Stiri nationale
Mesajul Patriarhiei Române privind declarația recentă a Papei Francisc despre sărbătorirea Paștelui
În urma declarației recente a Papei Francisc referitoare la stabilirea unei date comune a celebrării Învierii Domnului, reprezentanții Patriarhiei Române fac precizarea că orice consultare referitoare la data Paștelui și o eventuală hotărâre în acest sens pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod panortodox, prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori.
Așadar, și prezenta inițiativă se înscrie în același parcurs de lucru, ținând cont și de recomandarea foarte importantă a Sinaxei Întâistătătorilor și Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, întrunită între 21 şi 28 ianuarie 2016 la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în cursul căreia s‑au precizat următoarele: „În ceea ce privește tema Calendarului, este potrivit ca fiecare Biserică să fie liberă de a pune în practică ceea ce consideră de cuviință pentru formarea duhovnicească a enoriașilor săi, dar fără să modifice data sărbătoririi comune a Paștilor de către toți ortodocșii”.
Prin urmare, orice inițiativă referitoare la data de sărbătorire a Paștelui poate fi discutată doar în cadrul unui Sinod panortodox, transmite Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Sursa foto: Basilica
Economie
La sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău
Autostrada Moldovei prinde contur. Peste doar trei luni, la sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat că lucrările pe lotul Răcăciuni – Bacău au ajuns deja la un stadiu fizic de aproape 75%, potrivit romania-actualitati.ro
Constructorul român a mobilizat pe şantier un număr record de 1.500 de muncitori şi 600 de utilaje, lucrând în ritm alert pentru a recupera întârzierile provocate de ploile torenţiale de la mijlocul acestei luni.
La finalul verii, noul tronson de peste 60 de kilometri dintre Adjud şi Bacău va fi conectat la reţeaua deja existentă. În total, Moldova va avea o legătură rapidă de peste 310 kilometri de autostradă continuă până la Bucureşti.
Cea mai complexă lucrare de pe acest traseu este viaductul de la kilometrul 83, o structură impresionantă de peste un kilometru lungime, unde constructorii montează deja tablierul metalic.
Proiectul, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Reziliență.
Sursa foto: Economica.net
Stiri nationale
Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică
Comisia Europeană a semnat joi acordul SAFE cu România după ce autorităţile de la Bucureşti, prin Ministerul de Finanţe, au semnat documentul săptămâna trecută.
„Este pasul care confirmă accesul României la o finanţare europeană de 16 miliarde şi aproape 700 de milioane de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin acest instrument, după Polonia”, a precizat ministrul Alexandru Nazare într-o postare pe internet.
Acesta a subliniat faptul că programul SAFE înseamnă investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică, dar şi o oportunitate economică majoră, industrie de apărare, tehnologie, locuri de muncă în sectoare strategice şi proiecte de infrastructură care pot schimba conectivitatea unor regiuni întregi.
Următoarele etape sunt intrarea în vigoare a acordului, o prefinanţare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, prima cerere de plată, posibilă în octombrie 2026, şi derularea proiectelor, care vor avea o evidenţă distinctă şi predictibilă a finanţării până în 2031, mai arată ministrul interimar al finanţelor, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Euronews
Stiri nationale
Atenție! O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro
O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro, a fost semnalată de către specialiştii Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică.
„Potenţialele victime primesc un SMS care pretinde că provine de la platforma Ghiseul.ro sau de la o autoritate oficială şi care informează despre o presupusă amendă restantă. Mesajul include un link către o pagină frauduloasă care imită aspectul unei platforme reale”, atenționează experţii, pe pagina oficială a DNSC.
Sursa foto: Fb /DNSC.RO/ziarullumina.ro
-
Actualitatecu 2 zile in urmaPeste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani
-
Actualitatecu o zi in urmaSesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
-
Actualitatecu 2 zile in urmaZiua în care ocrotitoarea Moldovei a ajuns la Iași. Acum 385 de ani, moaștele Sfintei Parascheva era aduse în capitala vechii provincii
-
Actualitatecu o zi in urmaMănăstirea Vorona: viața noastră este un cer care uneori se înnourează, alteori este senin




