Actualitate
Atenție și precauție la cumpărarea medicamentelor de pe internet!
Consumatorii sunt avertizați de autorii unui studiu realizat în Statele Unite că unele site-uri web care vând versiuni ale unor medicamente populare pentru slăbit nu-și informează clienții în ceea ce privește riscurile asociate acestor medicamente.
Astfel, mai mult de jumătate din cele 79 de site-uri analizate în cadrul studiului nu informează cumpărătorii că produsele comercializate nu au fost aprobate de autoritatea americană de reglementare în domeniul alimentației și medicamentelor (Food and Drug Administration, FDA), 37% dintre acestea sugerează că ar deține această aprobare, iar 14% nu precizează că produsele vândute sunt de fapt variante ale medicamentelor originale, arată ziarullumina.ro
Potrivit aceluiași studiu, aproape jumătate dintre site-uri nu au informat pacienții despre efectele adverse, atenționările și precauțiile legate de administrarea medicamentelor respective, iar 40% au exagerat în ceea ce privește beneficiile lor.
Faptul că produsele vândute de aceste site-uri nu au aprobare din partea FDA înseamnă că nu există nicio verificare autorizată nici în ceea ce privește eficacitatea și nici siguranța medicamentelor respective, atrage atenția unul dintre coautorii studiului, Ashwin Chetty, de la catedra de medicină a Universității Yale, citat de agenția de presă Reuters.
Un alt expert american în domeniu, Robert Califf, inspector al autorității americane FDA, subliniază că pentru cumpărători este destul de dificil să știe cu certitudine în ce măsură produsele pe care le achiziționează sunt conforme cu normele în domeniu.
Sursa foto: Curs De Guvernare
Actualitate
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Persoane transportate la spital în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că nu erau persoane încarcerate.
Trei persoane au avut nevoie de ajutor medical. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




