Economie
Euro ar putea depăşi oficial pragul de 5 lei până la jumătatea acestui an
Deprecierea monedei naţionale în raport cu cea europeană va fi în jurul a 10 bani, consideră analiştii economici.
După un an 2024 în care cursul de schimb leu-euro s-a menţinut la un nivel relativ constant, în 2025 am putea asista la o depreciere uşoară a monedei naţionale şi într-un context în care este nevoie de o creştere a competitivităţii externe a economiei româneşti, consideră preşedintele CFA România, Adrian Codirlaşu.
„S-ar putea, începând cu a doua parte a anului viitor, să vedem totuşi o depreciere a leului, dacă inflaţia încetineşte, e adevărat, nu mare, în limită cu ce am avut până la declanşarea crizei energetice, adică undeva la 0,10 RON pe an. Ar ajuta şi la creşterea competitivităţii externe a economiei româneşti, la stagnarea deficitului comercial pe care îl înregistrează România. Să se simtă ceva la nivel economic, poate ar trebui un 5% depreciere, ceea ce nu cred că se va întâmpla”, a precizat preşedintele CFA România, Adrian Codirlaşu.
În opinia acestuia, dacă până acum am avut o apreciere în termeni reali a leului, deoarece inflaţia din România a fost mai mare decât cea înregistrată în zona euro, deprecierea anticipată pentru 2025 va conduce, probabil, la o stabilitate a cursului real de schimb, adică cel raportat la creşterile de preţuri, în aşa fel încât acesta să aibă un impact neutru asupra competitivităţii externe a României, arată romania-actualitati.ro
Sursa foto: Bugetul.ro
Actualitate
Amendament PSD în Parlament pentru prelungirea plafonării prețului la motorină
Parlamentarii PSD au depus în legislativ un amendament care prevede prelungirea cu trei luni a perioadei de plafonare a prețului la motorină.
Măsura ar extinde astfel schema stabilită prin ordonanță de urgență până la finalul acestei luni, arată romania-actualitati.ro
Bogdan Ivan, deputat PSD, fost ministru al energiei: „Este vorba despre exact același proiect de lege care a fost valabil timp de trei luni de zi, acum vrem să îl prelungim încă trei luni de zi în aceeași formă, care prevede o limitare a exporturilor, care prevede limitarea adaosului comercial pentru companii, care prevede o supraimpozitare pentru companiile care au venituri suplimentare în această perioadă și care prevede reducerea accizei pe litrul de motorină standard cu 36 de bani.”
Amendamentul urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate, apoi supus votului în plen Camerei Deputaților, astăzi, 30 iunie, în ultima zi a sesiunii legislative.
Sursa foto: Monitorul Cluj
Actualitate
Leul românesc s-a depreciat în raport cu principalele valute
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani.
După aprecierea uşoară de la începutul săptămânii, leul a scăzut miercuri atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american.
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani, sub recordul istoric din 6 mai, atunci când euro a atins valoarea de 5 lei şi 27 de bani, dar peste cotaţia din 28 aprilie, când un euro valora 5 lei şi 10 bani,
Leul a scăzut şi în raport cu dolarul american, la 4 lei şi 51 de bani, iar cotaţia faţă de lira sterlină s-a menţinut la 6 lei şi 5 bani.
Sursa foto: stiripesurse.ro
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro




