Actualitate
Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Mc. Paramon şi Filumen; Sf. Cuv. Pitirun
În timpul împăratului Deciu (249-251), în părţile de răsărit ale Imperiului Roman, era un dregător pe care-l chema Achilin. Acesta îi persecuta cumplit pe cei ce credeau în Domnul Iisus Hristos. Într-una din zile, Achilin a adunat în temniţă 370 de creştini şi vrând el să meargă în Valsatin, unde avea o vie, a poruncit ca odată cu el să meargă şi cei întemniţaţi. Dorea acest lucru întrucât, în drum spre Valsatin, creştinii aveau să treacă pe lângă capiştea idolului Poseidon şi astfel voia să-i silească să jertfească idolului. Ajungând în faţa capiştei idoleşti, îi obligă pe fiecare în parte să aducă jertfă necuratului Poseidon. Însă mărturisitorii lui Hristos nu au putut fi înduplecaţi nici prin făgăduinţe şi nici prin ameninţări cu chinuri cumplite şi cu moartea.
În acea vreme s-a întâmplat să treacă pe acolo un bărbat curat la suflet, cu numele Paramon (†250), care era creştin. Văzând el atâta mulţime de mucenici pregătiţi să îşi dea viaţa pentru Hristos Domnul, a venit înaintea idolului şi cu glas mare a strigat: „O, atâţia drepţi fără de vină junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se închină idolilor lui celor muţi şi fără de suflet”. Şi zicând acestea în auzul tuturor a plecat mai departe în drumul său. Auzind dregătorul aceste cuvinte din gura lui Paramon, s-a mâniat foarte tare şi a trimis slugile sale să-l prindă şi să-l omoare. Paramon nu ştia de porunca dregătorului şi mergea liniştit pe calea sa. Deci, fiind prins de păgâni, mai întâi i-au tras limba afară din gură şi i-au înţepat-o cu trestii ascuţite. Apoi, în toate mădularele trupului i-au înfipt trestii ascuţite, şi după aceasta l-au străpuns cu suliţele. Şi aşa, Sfântul Mucenic Paramon şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului.
În aceeaşi perioadă, şi cei 370 de Sfinţi Mucenici fiind chinuiţi lângă capiştea lui Poseidon, au fost ucişi pentru mărturisirea lui Hristos.

Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.
ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.
Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.
Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.
În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro
Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.
Sursa foto: Capital
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan




