Actualitate
Marcel Ciolacu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale în județul Botoșani
Marcel Ciolacu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale în județul Botoșani, fiind votat de peste 40.000 de alegători după numărarea buletinelor din toate cele 433 de secții de votare.
Pe locul al doilea s-a situat Călin Georgescu, la o diferență de nici 3.000 de voturi, conform datelor centralizate de prezenta.roaep.ro.
Cum arată clasamentul candidaților la alegerile prezidențiale în Botoșani, după primul tur de scrutin:
- Marcel Ciolacu – 27,7%, cu 40.057 de voturi
- Călin Georgescu – 25,76% cu 37.249 de voturi
- George Simion – 16,17% cu 23.391 de voturi
- Elena Lasconi – 10,24% cu 14.812 voturi
- Nicolae Ciucă – 8,87% cu 12.834 de voturi
- Mircea Geoană – 6,42% cu 9.282 de voturi
Potrivit Autorității Electorale Permanente, 148.594 de botoșăneni și-au exprimat opțiunile electorale, însemnând o prezență de 39,54% din totalul persoanelor cu drept de vot, cu mult sub media națională, de 52,55%.
Împărțirea votanților după vârstă:
- 18 – 24 de ani: 6012 bărbați și 6310 femei
- 25 – 34 de ani: 7692 bărbați și 8736 femei
- 35 – 44 de ani: 11700 bărbați și 12256 femei
- 45 – 64 de ani: 29864 bărbați și 30201 femei
- 65+ : 16892 bărbați și 18931 femei
Împărțirea votanților după gen:
- Femei – 76434
- Bărbați – 72160
Împărțirea după mediu:
- Urban – 66624
- Rural – 81970
Aflux de alegători:
Cel mai mare aflux de alegători a fost înregistrat la ora 11.50, cu un număr de 3.398 de votanți, apoi la ora 12.30, cu un număr de 3.263 de votanți, și la ora 13.10, când au fost prezenți la urne 2.971 de votanți.
Sursa foto: Euronews
Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.
ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.
Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.
Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.
În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro
Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.
Sursa foto: Capital
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan




