Actualitate
Academicianul Alexandru Zub, originar din Vârfu Câmpului, aniversat la 90 de ani (foto)
La Mănăstirea Văratec a fost aniversat sâmbătă, 12 octombrie, academicianul Alexandru Zub.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit o slujbă de Te Deum și l-a felicitat pentru venerabila vârstă.
Evenimentul a început cu sfințirea troiței din fața Căminului de bătrâni „Cuvioasa Nazaria”. Aceasta a fost amenajată prin sprijinul domnului Alexandu Zub și a familiei acestuia, potrivit ziarullumina.ro
Întâlnirea a continuat în biserica mare a Mănăstirii Văratec, unde Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a săvârșit slujba de Te Deum, la care au participat oameni de cultură din diferite zone ale țării, dar și din străinătate.
În semn de gratitudine, academicianul Alexandru Zub a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Ordinul „Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României”.
La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de binecuvântare, evidențiind personalitatea academicianului Alexandru Zub:
„Dincolo de opera sa de mare anvergură, academicianul Alexandru Zub uimește mai ales printr-o delicatețe și discreție specifice călugărilor îmbunătățiți, retrași din lume. Cu siguranță, cel mai greu moment cu care s-a confruntat academicianul Alexandru Zub a fost cel din perioada tinereții, implicându-se în organizarea, în anul 1957, la Mănăstirea Putna, a aniversării a 500 de ani de la urcarea pe tron a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Studentul Alexandru Zub alături de alți colegi au intrat în vizorul securității. A fost arestat un an mai târziu și condamnat la 10 ani de detenție din care a ispășit mai bine de 6 ani. Chiar și în astfel de grele momente, Alexandru Zub nu și-a pierdut credința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, având convingerea că din toate omul poate să învețe și chiar să câștige folos. Avea să declare mulți ani mai târziu că este nevoie să ne păstrăm, citez, «o atitudine pozitivă față de istorie și actualitate. Omul nu trebuie să-și piardă curajul și speranța nici în momentele cele mai grele, care au și ele o parte bună, căci îl fac mai înțelept, mai realist, mai motivat în existență».
Academicianul Alexandru Zub a dovedit o mare noblețe sufletească de fiecare dată când a vorbit despre trecutul recent al unui neam marcat de prigoană și de nedreptate, evidențiind lumina credinței ce nu a putut fi înghițită de întunericul comunismului ateu”.
Acum doi ani, academicianul Alexandru Zub și-a donat întreaga bibliotecă Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În semn de apreciere și recunoștință pentru gestul său nobil, Arhiepiscopia Iașilor a înființat o nouă secțiune de carte dedicată lui.
Istoricul Alexandru Zub s-a născut la data de 12 octombrie 1934, în localitatea Vârfu Câmpului, județul Botoșani. Din 10 septembrie 1991 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar din 2004 este membru titular. În 1957, a organizat o manifestare studențească, considerată ilegală de către autorități, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la înscăunarea lui Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. A fost condamnat la zece ani închisoare politică, din care a executat șase. În prezent, academicianul s-a retras la Mănăstirea Văratec.








Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




