Actualitate
Șofer aflat sub influența alcoolului și a drogurilor urmărit de un polițist aflat în timpul liber (video)
Sâmbătă, 5 octombrie 2024, în jurul orei 12.00, șeful Biroului de Ordine Publică, comisar șef de poliție Stărică Ionuț, din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, aflat în timpul liber, a observat în zona unei piețe, din Botoșani, o femeie care trăgea de portiera unui autoturism, încercând să convingă șoferul să nu plece, însă nu a reușit, iar conducătorul auto a accelerat, și femeia a căzut pe sol.
Ulterior, polițistul a aflat că persoana de la volan se afla sub influența alcoolului, motiv pentru care a pornit în urmărirea acestuia, concomitent solicitând intervenția patrulelor de poliție pentru oprirea sa.
În scurt timp, un echipaj de poliție a observat autoturismul pe Bulevardul Mihai Eminescu și s-a reușit blocarea sa în sensul giratoriu cu strada Octav Onicescu.
Conducătorul auto, un bărbat de 51 de ani, din municipiul Botoșani, a coborât din autoturism, fără a cupla în treapta de parcare autoturismul, ceea ce a condus la deplasarea acestuia înspre autospeciala de poliție, lovind-o în partea laterală. În urma impactului a rezultat avarierea autospecialei.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, rezultatul a fost pozitiv și pentru substanțele psihoactive, indicând posibila prezență în organism a cocainei și canabisului.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




