Actualitate
Muniție rămasă neexplodată, descoperită de muncitori în timpul lucrărilor la un drum județean (foto)
În timpul lucrărilor de modernizare a unui drum județean, mai mulți muncitori au observat un obiect ce părea a fi un element de muniție, solicitând imediat ajutorul autorităților.
- La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Botoșani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre un proiectil de artilerie, calibrul 85 mm, descoperit pe timpul lucrărilor de modernizare, pe acostamentul DJ 291K, Lozna – Talpa.
- Circulația rutieră a fost oprită de polițiști până ce elementul a fost ridicat, transportat și depozitat în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus.
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.

Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.
ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.
Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.
Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.
În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro
Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.
Sursa foto: Capital
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan




