ȘTIRI DIN:
Data: 05/06/2026

Actualitate

Veșmântul sfințeniei pentru noua biserică din Viișoara (foto)

Publicat

pe

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat sâmbătă, 24 august, Parohia „Sfânta Teodora de la Sihla” din localitatea Viișoara, Protopopiatul Darabani, județul Botoșani, unde a oficiat slujba de sfințire a noii biserici și a săvârșit Sfânta Liturghie.

  • Credincioși din zona Darabaniului și pelerini s-au adunat la acest eveniment istoric.

După citirea pasajelor scripturistice specifice slujbei de târnosire, soborul a înconjurat biserica, sfințind lăcașul, potrivit rânduielii, cu Sfântul și Marele Mir și cu agheasmă. În continuare, Părintele Mitropolit Teofan, dimpreună cu preoții prezenți, s-au îndreptat spre Sfântul Altar, unde au târnosit și pecetluit Sfânta Masă.

  • Sfânta Liturghie a fost săvârșită în aer liber, pe un podium special amenajat în apropierea lăcașului de cult.

După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură.

„Dacă dorim să avem o existență cât mai plină, cu rost, cu lumină, se cuvine să Îl avem pe Hristos, căci El este lumina lumii. Și întâlnirea cu El, uneori, se petrece în Golgota vieții, în Ghetsimaniul prin care trecem fiecare, cu sentimentul că suntem părăsiți de toți, și uneori chiar de Dumnezeu, deși El nu ne părăsește niciodată. Și tocmai atunci când simțim că ne este mai greu, să alergăm la Dumnezeu. Și, deși trăim suferința, încercarea, neînțelegerea din familie sau atâtea alte lucruri și situații și clipe prin care trece omul, să privim la Sfânta Biserică, la Sfânta Cruce, la icoana din cameră, la preotul care ne spovedește, la Sfânta Liturghie care se săvârșește duminica sau în sărbătoare, la sfintele mănăstiri, la Sfânta Scriptură care nu ar trebui să lipsească din nicio casă, pentru că toate ne trimit la Dumnezeu, cu conștiința că fără El nu putem face nimic bun, adevărat, drept și veșnic”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

La final, părintele paroh Marius Cătălin Condurache a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan rangul de iconom stavrofor.

  • Cei ce s-au implicat în lucrările desfășurate la zidirea bisericii din Viișoara au primit ordine și distincții de vrednicie.

În anul 2000, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a fost săvârșită slujba de sfințire a locului unde aveau să se ridice noua biserică și clopotnița, deoarece biserica veche din lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, nu mai asigura desfășurarea în bune condiții a vieții liturgice.

Biserica a fost construită în stil tradițional moldovenesc, cu o lungime de 20 m, o lățime de 9 m și o înălțime de 17 m, având compartimentarea: altar, naos, pronaos și pridvor.

Între anii 2015 și 2022, biserica a fost împodobită cu pictură, în tehnică frescă, de către familia de pictori bisericești Sabin și Gabriela Drinceanu din Iași, fiind înzestrată cu o catapeteasmă ale cărei icoane au fost realizate de pictorul Cristian Bistriceanu.

Lucrările s-au desfășurat sub coordonarea preotului paroh Marius Cătălin Condurache, sprijinit de Consiliul și Comitetul parohial, epitropi în perioada lucrărilor fiind Gheorghe Gavril, Viorel Dumitru Rîmbu și Constantin Terinte.

Cele împlinite au fost posibile prin jertfa și ostenirea credincioșilor din parohie, cu sprijinul Arhiepiscopiei Iașilor, al Secretariatului de Stat pentru Culte, al Consiliului local și Primăriei Viișoara, cu implicarea primarului Laurențiu Constantin Rîmbu, dar și prin dărnicia altor ctitori și binefăcători, potrivit ziarullumina.ro

Sursa foto: ziarullumina.ro

Actualitate

Telemedicina, tehnologia care aduce medicul mai aproape de pacient

Publicat

pe

Un articol de: Dr. Andreea Pușcașu

Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina, reprezentând modalitatea de furnizare a serviciilor medicale la distanță, prin intermediul tehnologiilor de comunicare audio și video ce permit interacțiunea directă dintre pacient și medic. Deși examenul clinic nu poate fi realizat în totalitate în cadrul unei consultații la distanță, telemedicina oferă posibilitatea efectuării unei anamneze complete, identificării anumitor probleme de sănătate, stabilirii unui diagnostic prezumtiv și a unui plan terapeutic, precum și a monitorizării evoluției pacienților cu afecțiuni cronice.

Deși conceptul de telemedicină a apărut încă din secolul al XX-lea, dezvoltarea sa a fost accelerată de pandemia de COVID-19, când necesitatea limitării contactului fizic a determinat implementarea rapidă a consultațiilor la distanță. În prezent, telemedicina este utilizată pe scară largă în numeroase țări. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, milioane de pacienți beneficiază anual de consultații medicale la distanță. În România, telemedicina este reglementată din anul 2020, iar utilizarea sa a cunoscut o dezvoltare accelerată datorită avantajelor pe care le oferă atât pacienților, cât și profesioniștilor din domeniul sănătății.

Printre principalele beneficii ale telemedicinei se numără creșterea accesului la servicii medicale pentru persoanele care locuiesc în zone izolate, care au dificultăți de deplasare sau nu beneficiază de acces facil la toate specialitățile medicale de care au nevoie. În același timp, consultațiile la distanță pot reduce timpul și costurile asociate deplasării la medic, fără a compromite calitatea actului medical, în situațiile în care evaluarea de la distanță este adecvată.

Un alt avantaj important este limitarea contactului direct cu mediul spitalicesc și cu alți pacienți, contribuind astfel la reducerea riscului de transmitere a infecțiilor. De asemenea, telemedicina poate fi integrată în sistemele de triaj al urgențelor medicale, permițând evaluarea inițială a pacienților înainte de prezentarea la camera de gardă. Astfel, medicul poate aprecia gravitatea simptomelor și poate recomanda prezentarea la spital sau tratamentul la domiciliu, contribuind la reducerea deplasărilor care nu sunt necesare și la decongestionarea serviciilor de urgență.

Cu toate acestea, deși oferă numeroase beneficii, telemedicina nu înlocuiește consultația medicală clasică, ci o completează acolo unde este posibil, contribuind la creșterea accesibilității, eficienței și calității serviciilor medicale.

(Material realizat de Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, preluat din ziarullumina.ro)

Sursa foto: UMFCD/ziarullumina.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

O dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați. Două persoane au fost rănite și zeci de locatari au fost evacuați

Publicat

pe

Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, iar ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

O dronă cu încărcătură explozibilă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.00, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat din bloc, iar cele două persoane rănite în urma exploziei, au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați. Toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului, a anunțat MApN, citat de tvrinfo.ro

Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România

În cursul nopții de 28 spre 29 mai, Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. O dronă a intrat în spațiul aerian al României, fiind urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galați, și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, impactul fiind urmat de un incendiu.

  • La fața locului acționează echipe specializate din IGSU și alte structuri din MAI, din Serviciul Român de Informații și din Poliția Română.

Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, la ora 01.19, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române. Piloții aeronavelor au avut autorizare de angajare a țintelor pe toată durata alertei.

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la necesitatea instituirii măsurilor de alertare a populației. În acest context, au fost transmise mesaje RO-Alert pentru județele Tulcea, Galați și Brăila.

Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.

Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO, atenționează reprezentanții MApN.

De ce nu au doborât avioanele de vânătoare drona care a căzut la Galați

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a lămurit, într-un mesaj pe Facebook, că drona nu a putut fi doborâtă de Armata României, pentru că țintirea acesteia ar fi putut cauza pagube mari în municipiul Galați.

„Da, era o dronă Geran 2. Da, a fost descoperită și urmărită pe radarul nou instalat în zona Galați, după incidentul de acum două săptămâni. Da, avioanele de vânătoare au avut autorizație de tragere. Da, în cele 4 minute cât s-a aflat în spațiul aerian românesc nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari în municipiul Galați ori astfel încât proiectilul să nu ajungă în afara României și să fie considerată o imixtiune în războiul din Ucraina, iar România sa fie considerată parte în conflict”, a scris Miruță, citat de Iasi TV Life.

Cetățenii sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale.

Sursa foto: Antena 3 CNN

Citeste mai mult ...

Actualitate

La sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău

Publicat

pe

Autostrada Moldovei prinde contur. Peste doar trei luni, la sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat că lucrările pe lotul Răcăciuni – Bacău au ajuns deja la un stadiu fizic de aproape 75%, potrivit romania-actualitati.ro

Constructorul român a mobilizat pe şantier un număr record de 1.500 de muncitori şi 600 de utilaje, lucrând în ritm alert pentru a recupera întârzierile provocate de ploile torenţiale de la mijlocul acestei luni.

La finalul verii, noul tronson de peste 60 de kilometri dintre Adjud şi Bacău va fi conectat la reţeaua deja existentă. În total, Moldova va avea o legătură rapidă de peste 310 kilometri de autostradă continuă până la Bucureşti.

Cea mai complexă lucrare de pe acest traseu este viaductul de la kilometrul 83, o structură impresionantă de peste un kilometru lungime, unde constructorii montează deja tablierul metalic.

Proiectul, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Reziliență.

Sursa foto: Economica.net

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate5 zile in urma

Telemedicina, tehnologia care aduce medicul mai aproape de pacient

Un articol de: Dr. Andreea Pușcașu Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru...

Botoșani7 zile in urma

„EMINESCU – Anatomia unui suflet VIZIONAR”

Dumitru Constantin Dulcan, Alexandru Vlad Ciurea, Părintele Calistrat și Dorel Vișan vin la Ipotești pentru un dialog fascinant despre Eminescu,...

Actualitate7 zile in urma

O dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați. Două persoane au fost rănite și zeci de locatari au fost evacuați

Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, iar ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul...

Actualitateo săptămână in urma

La sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău

Autostrada Moldovei prinde contur. Peste doar trei luni, la sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de...

Actualitateo săptămână in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Actualitateo săptămână in urma

Anunţ public privind decizia de emitere a acordului de mediu

SC DOROPAD SRL anunță publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „CONSTRUIRE ANEXE ALE EXPLOATAȚIEI...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate2 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Actualitate3 luni in urma

Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului...

Actualitate3 luni in urma

Doamnele și domnișoarele întâlnite în trafic, „amendate” cu flori de polițiști cu ocazia Zilei Femeii (foto)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au oferit flori doamnelor și...

Administrație3 luni in urma

Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul...

Actualitate5 luni in urma

Nu scăpăm de valul de frig! Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10.00....

Botoșani5 luni in urma

Astăzi celebrăm cultura română și una dintre figurile sale fundamentale – Mihai Eminescu, la 176 de ani de la naștere

Aleasă ca Zi a Culturii Naționale, data de 15 ianuarie reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, care...

Actualitate5 luni in urma

Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), funcțional și la Punctul de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut

Începând de vineri, 9 ianuarie 2026, Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei de...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate